Utiștii coboară în „Groapă” pentru biletele la finala Elite Under 19: „Nu mergem doar să ne calificăm, ci să câștigăm!”

Utiștii coboară în „Groapă” pentru biletele la finala Elite Under 19: „Nu mergem doar să ne calificăm, ci să câștigăm!”

Chiar dacă au evitat înfrângerea cu Dinamo, în cadrul primei manșe a semifinalei Ligii Elitelor Under 19, utiștii au văzut fața urâtă a fotbalului sportul rege. Arădenii au irosit cel puțin 8 ocazii clare de gol contra „câinilor roșii”, care i-au taxat în minutul 82, după care Țurcanu a mai reparat ceva la ultima fază a întâlnirii din Sânnicolau Mic.

Așadar, semifinala sută la sută „alb-roșie” a juniorilor se reia mâine, de la ora 12, de la scorul de 1-1, cu bucureștenii ușor favoriți. Dacă ținem cont de golul marcat în deplasare sau de faptul că joacă acasă, chiar pe terenul Central din „Groapă”, căci – altfel – Cristian Păcurar susține altceva. „Prestația din tur, faptul că am ajuns cu atâta ușurință la poartă, ne dă speranțe mari pentru jocul de sâmbătă.  Le-am și spu băieților că nu mergem să ne calificăm, nu ne mulțumim cu atât, ci să câștigăm. Poate că sună a aroganță sau pare că ne credem foarte buni, dar, repet, diferența de joc între noi și Dinamo îndeajuns de mare încât să ne punem speranțe într-o victorie. Pe de altă parte, se pot inversa rolurile, în sensul în care Dinamo să aibă o reacție pozitivă și să prindă o zi foarte bună și noi una slabă, mai ales că la copii și juniori există aceste fluctuații de formă. Eu, totuși, sper să nu se întâmple asta și, chiar dacă ne vor lipsi unul-doi jucători față de meciul tur, să obținem ceea ce ne dorim”, a spus antrenorul UTA-ei Under 19, alături de Dan Oprescu, Adi Ungur și Vasile Sin.

La capitolul avantaje și dezavantaje mai pot fi trecute și: „Faptul că la București, la o semifinală de campionat național, pot veni oameni importanți din fotbalul românesc, impresari, ar trebui să-i motiveze pe băieți. E șansa lor să-și arate valoarea, dar jucând ca o echipă. Am ajuns la cel mai mare nivel posibil în România, știm că vom merge și la turneul final, mai rămâne de văzut pentru ce medalii jucăm. Un punct forte al gazdelor și numai al gazdelor ar putea fi prezența galeriei lui Dinamo. Din câte am înțeles, Florin Bratu și elevii lor au primit semnale că vor veni câteva sute de suporteri, obișnuiți cu atmosfera din Liga 1. Dar, până la urmă, nu joacă spectatorii”, a adăugat Păcurar.

Dacă Iova e incert, absențele lui Copaci, Tănase, Jorza, Stahl și Petre au devenit certitudine. Toți cei cinci juniori fac parte din lotul echipei mari pentru derby-ul cu Poli, dar: „Ne mai rămân destui jucători de calitate în lot, ne bucurăm că Vasile e și el la capacitate maximă, nu ne plângem sau facem un caz din lipsa unor jucători”, mai spus tehnicianul „roș-albilor”.

Formații probabile:

Dinamo: Eşanu – Anghel, Ciobotariu, Grigore, Negotei – Vl. Vlad, Liviu Gheorghe –  Fl. Vasile, I. Gheorghe, Codreanu – Neicuţescu.

UTA: Mara – D. Lazăr, R. Iuga, Rogojan, Dinculescu – G. Pop, Vasile – Costin, Toma, Mandache – Țurcanu.

Arbitri: Florin Macovei (Galați) – Ionuț Bobe (Videle), Ionuț Babdac (Alexandria)

Observator FRF: Ștefan Poenaru (Botoșani)

0
0

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *