Derby-ul Vestului a surâs UTA-ei, suporterilor ei și, cică, și Aradului. Unii vorbesc și despre victoria orașului de pe Mureș asupra celui de pe Bega, dar afirmația e udată cu prea mult patriotism local. Nu avem de făcut decât o simplă comparație între condițiile de joc din tur și cele de aseară, pentru a ne da seama că jucătorii și susținătorii „Bătrânei Doamne” nu trebuie băgați în aceeași oală cu toți arădenii. Arădenii care au mers pentru a nu știu câta oară pe mâna demolatorului Ghiță, cu abilități de cârpaci șef.

Chiar dacă suprafața de joc nu a fost perfectă, iar acest lucru a fost remarcat chiar de Sorin Brîndescu, antrenorul gazdelor, nu există grad de comparație cu mocirla din toamnă, de pe „Motorul”. Tribunele încăpătoare ale „Marelui Oval” bagă în buzunar scheletele metalice din Aradul Nou, trimise acum în  „exil”, la Șiria. La Timișoara s-a aprins nocturna, bezna e la ea acasă 50 de kilometri mai în nord. Sigur, știm cu toții că „Francisc Neuman” renaște din propria-i cenușă, că va fi mai cochet decât „Dan Păltinișanu”, dar așteptarea are și ea limitele sale.

Cu aproape 13 mii de privitori, între care două galerii pătimașe și inventive, Poli – UTA a însemnat spectacol. Pus în scenă de ambele tabere în peluze și tribune, iar pe „dreptunghiul verde” doar de băieții lui Laurențiu Roșu. Ei și-au făcut jocul, au marcat când a fost nevoie, după care au „înghețat” puțin derby-ul în fața unui adversar și așa impotent, cu 10 clase sub galeria de 3000 de suflete „alb-violete”.

La ce diferență de valoare, de nivel, a fost aseară, nu poți să nu te întrebi unde era echipa fanion a Aradului cu cele două puncte pierdute în cel mai cenușiu derby al Vestului din istorie? Cu trei peste Sepsi, singura candidată directă la promovarea directă în Liga 1. Pe scurt, gruparea din Sfântu Gheorghe ar fi avut doar varianta victoriei de acum înainte și nu și pe cea a remizei în meciurile cu Brăila, Reșița și Mioveni, ca să desfacă  șampania pe 3 iunie. Dar oare, pe „Motorul”, înconjurați din toate părțile de suporterii trup și suflet ai „roș-albilor”, Brașovul sau Luceafărul ar fi plecat cu puncte în această această primăvară? Sunt întrebări tardive, dar bineîntemeiate.

Conturile de Facebook ale arădenilor prezenți, aseară, la Timișoara s-au umplut cu poze și filmulețe. Era păcat să fie altfel, la cât de frumos a fost totul. Rezultat, galerie, spectacol de lumini și culoare. Fiorii unui Poli – UTA sunt speciali, unici, dar ce face efectiv Aradul pentru a-i simți la aceeași intensitate, cu aceeași satisfacție și acasă? Reperele „roș-albe” din derby-uri cam sunt legate de deplasările de pe Bega, cu acel 3-4, din 2002, cap de listă. De ce poate arăta galeria arădeană atât de frumos într-o peluză înaltă, cu efect acustic maxim, iar la Arad sau la Șiria e împrăștiată în tribunele metalice de doi pe doi?

Politicienii de aceeași culoare cu prea iubitul conducător, care s-au pozat în tribunele de la Timișoara, dar și pe gazon, cu eroii în „alb-roșu”, ar trebui să se întrebe: „Ce face efectiv Aradul pentru fiorii unui Poli – UTA?”. Dacă au curajul, îl pot trage și pe Ghiță de mânecă, doar, doar îl vor băga puțin în priză, pentru ca la următorul derby de la Arad să nu ne facem de rușine cu gazonul, stadionul și tot ce e în jurul celui mai așteptat eveniment sportiv al Vestului.  Clubul și suporterii au luat-o mult înaintea unor autorități locale dependente până la paroxism de un personaj ce iese total din peisajul viu al serii magice de 21 mai 2017.

Călin Mnerie