150 de sportivi l-au evocat prin muncă pe maestrul Mihai Botez, la 95 de ani de la nașterea sa

150 de sportivi l-au evocat prin muncă pe maestrul Mihai Botez, la 95 de ani de la nașterea sa


Chiar dacă din motive obiective, „Ziua Judoului Arădean” a fost amânată și comasată cu „Memorialul Mihai Botez” din 9 decembrie, discipolii marelui maestru și elevii lor au intrat în număr mare pe tatami ieri, la 95 de ani de la nașterea „părintelului judoului” din România  În două dintre sălile de sport ale Aradului s-au adunat aproximativ 150 de sportivi, care l-au evocat pe  Misa bacsi prin antrenamente și meciuri demonstrative.

La Casa Sindicatelor, shihan Pavel Milovan și ai săi ucenici de Club Sportiv Seishi-Budo Arad au pus în practică lecțiile de ju jitsu primite de la regretatul maestru. La sala „CSȘ Gloria”, s-a reunit familia judoului arădean, cu sportivi de la Nădlac, Pecica, Ghioroc, CSM Arad și – bineînțeles – gazdele de la CSȘ, plus câțiva timișoreni de la Phoenix. Profesorul Doreș Hărșan, printre primii discipoli ai lui Mihai Botez, a ținut să fie și el prezent în sală, la fel ca și Victor Bălășoiu, arbitru internațional și membru al Federației Române de Judo.

La finalul antrenamentului deschis, organizatorii au avut grijă ca fiecare sportiv să fie răsplătit cu bomboane, așa cum obișnuia Misa bacsi să facă în sălile sale, dar s-au împărțit și diplome de participare.

 



0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *