Lipova începe asaltul pentru Liga 3-a! Prima bătălie se dă mâine, la Diosig: „Vrem să scoatem un rezultat bun pentru a ne face returul mai ușor”

Lipova începe asaltul pentru Liga 3-a! Prima bătălie se dă mâine, la Diosig: „Vrem să scoatem un rezultat bun pentru a ne face returul mai ușor”

Arad versus Bihor a fost împerecherea decisă de Comisia de Competiţii din cadrul FRF la barajul de promovare în Liga 3-a. Mâine, e programată prima manşă în fieful campioanei județului vecin, mai precis la Diosig, acolo Bihardioszegul lui Zoltan Vig o așteaptă pe Șoimii Lipova. De altfel, ambele echipe au realizat eventurile în județele lor și mai au 180 de minute (plus eventuale prelungiri) până la sezonul perfect.

E greu de găsit o favorită certă în acest „duel”, ci doar o formație ce-și asumă cu toată convingerea obiectivul. Este vorba despre Lipova, în timp ce Diosigul a dat de înțeles că nu ar face o tragedie din rămânerea în județ. „Avem o stare generală bună. După finala Cupei, de pe 6 iunie și până astăzi ne-am pregătit pentru această finală, suntem sănătoși, tot lotul e disponibil. Mâine, aș putea spune că ei au șanse 60% de câștig, iar – 40%. Joacă acasă, își cunosc terenul, au spectatorii lor. Noi ne bucurăm că se anunță ploi, fiindcă am scăpa de terenul tare de acolo, ar putea fi un avantaj pentru noi. Concluzionând, întâlnim o echipă bună, cu jucători experimentați și-i respectăm. Sunt campioana județului Bihor, dar avem și noi șansa noastră. Cu ajutorul lui Dumnezeu vrem să scoatem un rezultat bun pentru a ne face returul mai ușor”, a punctat Radu Pop, președintele lipovanilor.

Delegația „șoimilor” pleacă în jurul orei 13 de la Arad la bordul unui modern autocar al firmei Pletl. Sportarad.ro vă ține la curent în timp real cu ceea ce se întâmplă la Diosig, începând cu ora 18.

Formații probabile:

Diosig: Gheţe – Szucs, G. Karacsony, Fl. Lazăr, Arsene – Ember, S. Zadori – Gado, Cr. Jurca, Sfârlea – E. Popa.

Lipova: Bujor – Kocsis, Calvin, Pașcu, Tomuț – Piț, Bier, S. Popa, Gherghel – Vasinc, Trabalka.

Arbtri: Marius Chioran  – Petrică Cîmpeanu, Marius Bălan ( toți din Cluj)

Observatori FRF: Iulian Spătaru ( Timișoara), Teodor Biriș ( Hunedoara)

 

0
0

2 comentarii


  1. Iaca ai dat-o-n bara cu previziunea ta! Asta ca sa nu zic ca esti un frustrat…

    0

    0
    Răspunde

Lăsați un comentariu decent și la subiect. Altfel s-ar putea să fie editat sau să fie șters. Mulțumim!