Sebiș și Cermei aleargă după juniori în perspectiva noii stagiuni de Liga 3-a!

Sebiș și Cermei aleargă după juniori în perspectiva noii stagiuni de Liga 3-a!


Odată cu retrogradarea celor de la UTA II (cu ceva șanse de a fi reprimiți) și incertitudinea promovării Lipovei ce intră azi în focul barajului cu Diosigul, în momentul de față, doar Național Sebiș și Lunca Teuz Cermei sunt sigure de prezența la startul unei noi ediții a Ligii a 3-a. Ambele au intrat în vacanță de două săptămâni, urmărind atent soarta barajului dintre UTA și ACS Poli Timișoara și asta pentru că, în caz de promovare, „roș-albii” ar fi putut fi mai darnici cu unii dintre juniorii lor născuți în anii 1999 și 1998. Așa, însă, se aude că formația fanion a Aradului ar putea conta pe majoritatea dintre ei în Liga 2-a, iar restul ar urma să evolueze într-una din ligile trei și patru (dacă nu ambele), plus cele două întreceri rezervate juniorilor Elite.

Chiar dacă nu a făcut un anunț oficial în ceea ce privește lotul de jucători, Călin Cojocaru pregătește o mini-revoluție la Sebiș. Majoritatea juniorilor de anul trecut ies din vârstă, așa că e nevoie de sânge proaspăt la acest capitol. Ceva mai bine pare a sta Cermeiul, care îi are în curte pe Ianc (foto), Edi Varga și Morar, cu mențiunea că pentru ultimii doi trebuie să discute cu UTA o prelungire a împrumuturilor.

Însă, formația din Țara Sămădăilor trebuie să clarifice și situația băncii tehnice. Roland Nagy și Radu Anca așteaptă discuția cu toate cărțile pe masă cu conducerea grupării „alb-roșii”, fiind evident faptul că cei doi ar dori un plus de calitate la nivelu lotului, în așa fel încât echipa să stea departe de zona „nisipurilor mișcătoare” în stagiunea ce urmează. „La începutul săptămânii viitoare, sperăm să batem în cuie stafful tehnic pentru sezonul viitor. Nu e un secret că vrem continuitate cu Roli Nagy și Radu Anca, iar un acord de principiu există deja între părți”, ne-a mărturisit Petre Bulza, președintele Cermeiului.



0
0

Niciun comentariu


  1. Bulza caută la noi aici la samadai și mai lasă-mă cu ALDAN acela ca tare slab ii sa Marga la UTA sa joace ca nu-i bun da nimic!

    0

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *