Arădencele Glisici și Vați – în focul pregătirilor pentru europenele de baschet rezervate cadetelor și junioarelor

Arădencele Glisici și Vați - în focul pregătirilor pentru europenele de baschet rezervate cadetelor și junioarelor


Două tinere baschetbaliste arădene sunt implicate în pregătitri cu echipele reprezentative ale României. Naţionala sub 16 ani, pregătită de Mădălin Piperea şi Romela Cristea, e cantonată la Alexandria și contează, printre alte jucătoare, și pe Ana Glisici, de la LPS Arad. Cadetele tricolore vor disputa, la începutul lui iulie, câteva meciuri amicale în Polonia, iar în perioada 20-24 iulie vor susţine un turneu internaţional, la Târgovişte. Apoi, urmează „europenele”, acolo unde, în cadrul Grupei C, alături de selecţionatele similare ale Serbiei, Italiei şi Ungariei.

O altă arădeancă, Denisa Vaţi (foto), e în lotul naţionalei U18. Junioarele, antrenate de Cătălin Tănase şi Larisa Toma, se pregăteşc la Cheile Grădiştei, după care se mută la Oradea. Urmează şi o serie de meciuri de pregătire în Slovacia, după care un ultim stagiu, la Târgovişte. Plecarea spre turneul final, de la Dublin, e programată la începutul lunii august. Reprezentativa U18 a României face parte din Grupa C, alături de Olanda, Israel, Norvegia, Georgia şi Elveţia.



0
0

Lăsați un comentariu decent și la subiect. Altfel s-ar putea să fie editat sau să fie șters. Mulțumim!