Alte sporturi

Sportul românesc, la un nou rateu! Arădeanca Olivia Cîmpian trece granița pentru a reprezenta Ungaria în gimnastica mondială





Din păcate, haosul s-a cronicizat în sportul românesc, dacă până și ramura cu cele mai multe succese internaționale, obținute sub tricolorul românesc, a ajuns să dea rateuri. Ultimul caz de „evadare” din mediocritate o vizează pe gimnasta Olivia Cîmpian, fiica antrenorului de fotbal, Marcel Cîmpian.

Medaliată cu bronz la Europenele de juniori din 2016, solul de aur de la TOP Gym 2017, concursul celor mai bune gimnaste din lume de la Charleroi, multiplă campioană națională și participantă la Campionatele Europene de senioare de la Cluj, Cîmpian a anunțat că pleacă de la Centrul de la Deva pentru a se antrena la un club din Ungaria și, ulterior, a reprezenta culorile steagului maghiar!

După mai bine de șase ani de gimnastică la Deva, în care antrenorii au investit muncă și pricepere, atât cât au avut, în Olivia, exact când să se culeagă roadele, coordonatorul Centrului, Nicolae Forminte, și președintele Federației, Adrian Stoica, o împing spre alte zări. Vorbim despre un fel de blazare în munca lor, despre pierderea plăcerii de a mai lucra cu cu copiii și, implicit, incapacitatea de a le duce mai sus pe talentatele gimnaste. „Fetele astea (n.n. Olivia Cîmpian și Ioana Crișan) au potențial, dar nu cred în forțele lor. Trebuie să învețe să lucreze sub presiune”, declara Forminte, despre două din gimnastele care ne-au reprezentat la Europenele de la Cluj. Ce însemană presiunea în opinia coordonatorului Centrului de la Deva ne-a ajuns și nouă la urechi și nu are nimic în comun cu comportamentul unui dascăl, al unui antrenor care – teoretic – își propune să facă performanță.

În fine, tatăl Oliviei nu dorește să intre în polemici cu nimeni, dimpotrivă. „Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au lucrat cu fetița mea din clasa a doua până acum, le port respect. Când am luat-o pe Oli de la Deva nu am făcut-o cu scandal, ne-am despărțit în relații bune cu toată lumea, sper să înțeleagă și dânșii că tot ce ne dorim de acum încolo este ca fata noastră să crească și mai mult în acest sport pe care-l iubește și-l practică de mic copil. Am decis ca Olivia să activeze în Ungaria, unde există o altă abordare față de sportivii de performanță. Mergem pe linia legală, o să încercăm să-i obținem cetățenia maghiară, iar faptul că eu am activat ca fotbalist în Ungaria ne-ar putea ajuta”, ne-a mărturisit Marcel Cîmpian, care se află chiar în aceste zile în țara vecină împreună cu grupa sa de copii de la Atletico, la un puternic turneu de mini-fotbal. „Așa s-a potrivit. Sunt și fata și soția cu mine, începem procesul de acomodare a lui Oli la Budapesta. Are 16 ani, e încă minoră și, chiar dacă a stat deja mult timp departe de noi, e într-o țară străină și vrem să o ajutăm să se acomodeze puțin”, a adăugat tatăl sportivei, care a învățat tainele gimnasticii artistice la CSM Arad.

Singurul risc al Oliviei Cîmpian în urma transferului în Ungaria este o suspendare de un an de zile din competițiile internaționale, dar asta numai dacă cele două Federații de Gimnastică nu cad de acord asupra transferului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button