Fotbal judetean

Muzsnay, cucerit de proiectul Crișului: „Când ai posibilitatea să faci performanță în fotbal nu contează eșalonul”





Crișul Chișineu Criș nu concepe ca din vara viitoare să nu părăsească fotbalul județean. A fost aproape să reușească și în stagiunea precedentă, dar cele 85 de puncte acumulate au fost insuficiente în lupta cu Șoimii Lipova.

Prin urmare, gruparea de pe malul Crișului Alb nu mai dorește să dea rateuri și a început din timp pregătirea pentru campionatul ce începe pe 19 august. Echipa s-a reunit de o săptămână sub comanda noului antrenor, Zsolt Muznay. „Sunt foarte mulțumit de condițiile de la Chișineu Criș, iar când ai posibilitatea să faci performanță în fotbal nu contează eșalonul. Lucrez cu o conducere axată pe promovare, am stabilitate și liniștea necesară să lucrez, așa cum mi-am propus. E nevoie de multă muncă de acum înainte, dar nu-mi fac probleme. Îi cunosc pe marea parte a jucătorilor, am lucrat la Luceafărul sau Pîncota cu ei, știu cât de serioși și dispuși la muncă sunt. Pe restul jucătorilor nu îi cunosc încă foarte bine, dar, după primele antrenamente, am realizat că au calitate și ne vom înțelege bine”, ne-a declarat fostul mijlocaș al Stelei.

Muzsnay a primit și primele achziții, este vorba despre fundașul Maghici și mijlocașii Huțan, S. Ianc și, de ieri, Gabriel Parlapan. Acesta din urmă s-a despărțit de Frontiera Curtici și va juca alături de Casian Maghici, cel care l-a descoperit în Moldova pe când evolua la Botoșani și i-a deschis ușile fotbalului din vetul țării. Totodată, juniorii Clej și Coșa au și ei șanse mari să rămână la Criș, dar s-ar putea ca managerul Daniel Cherecheși să mai caute unul-doi jucători, în special pentru linia de atac. „Ne va lipsi Alin Mihai în turul de campionat, căci se va opera la genunchi. Rămâne de văzut dacă ne mai întărim în această vară, acest lucru îl voi decide împreună cu conducerea clubului. Cert este că la câți fotbaliști cu experiență, cu preocupare și pentru cariera de antrenor, nu am probleme să antrenez această echipă. Pe Lung, Jude sau Alin Pavel mă bazez oricând dacă voi avea nevoie de ajutor. Cu toții ne dorim să promovăm, alt obiectiv nu avem și vom face tot posibilul să-l realizăm, cu atât mai mult cu cât s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat sezonul trecut, când echipa a fost atât de aproape de titul de campioană”, a adăugat experimentatul tehnician bihorean.

Crișul va începe seria amicalelor chiar mâine, cu vecinii de la Șimand. Apoi, pe 21 și 28 iulie e programată o „dublă” cu Olimpia Salonta. Totodată, de luni, 10 iulie, echipa va intra într-un cantonament de 6 zile pe plan local, cu două ședințe de pregătire zilnice.









Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button