Proiectul lui Oprescu – prea scump pentru Sebiș, Naționalul își caută alt antrenor

Proiectul lui Oprescu - prea scump pentru Sebiș, Naționalul își caută alt antrenor

Național Sebiș e mijlocul unor schimbări ale…schimbării. După ce Călin Cojocaru a aflat și s-a obișnuit cu ideea că va trebui să lucreze cu un antrenor, iar acesta părea că va fi Dan Oprescu, situația a luat o turnură neașteptată. Gruparea de pe Crișul Alb va avea un alt tehnician, al treilea în acest sezon care încă nici nu a început, iar primarul Sebișului explică și motivul acestei schimbări bruște de macaz. „Respectul pentru Dan Oprescu ca și antrenor rămâne, doar că proiectul său nu era fiabil pentru club, pentru posibilitățile orașului. A dorit să lucreze cu câțiva jucători pe care nu ni-i putem permite în acest moment și riscam să ne înglodăm în datorii. O să optăm pentru un alt tehnician, președintele Călin Cojocaru se ocupă de acest aspect”, ne-a declarat Gheorghe Feieș, care i-a comunicat și (deja) fostului „principal” decizia schimbării sale.

Oprescu a încheiat astăzi, la București, un nou modul din cadrul cursului de licențiere PRO UEFA și ar fi trebuit să revină la Sebiș pentru a concretiza câteva transferuri pe care le considera necesare pentru un obiectiv îndrăzneț precum promovarea. Două dintre numele vehiculate au fost cele ale lui Marian Anghelina și Bobi Verdeș, dar transferurile acestora au fost „înghețate” la nivel managerial. „Îi mulțumesc domnului primar fiindcă s-a gândit la mine înaintea tuturor, însă nu cred că te poți aștepta la rezultate diferite, făcând lucrurile la fel. Altfel, le doresc multă baftă celor de la Sebiș în îndeplinirea obiectivelor”, a fost scurtul comentariu al tehnicianului, care s-a despărțit de o lună de zile de clubul UTA.

Și, într-adevăr, Cojocaru l-a contactat pe Constantin Schumacher (41 de ani), tehnician cu Licență PRO, care a antrenat, e drept pentru scurt timp, și în Liga 1, la Petrolul Ploiești. Fostul mijlocaș al Rapidului a avut – la rândul său – câteva condiții pentru veni la Sebiș, așa că rămâne de văzut dacă va exista un „mariaj” între cele două părți. Din câte am aflat, ar fi și ceva variante locale, precum Mircea Aslău sau chiar Cristi Păcurar, care ar putea veni cu o parte a generației sale de 1998, în cazul în care clubul UTA decide să nu mai înscrie o echipă în Liga 3-a.

0
0

5 comentarii


  1. Eu cind V-am spus ca nu-l prinde nici paltonu pe acest antrenoras care in afara de Olt unde cel mai bun loc a fost ceva doi sau trei unde fratele sau a fost ceva politic in rest zerooooo !Teai trezit primare repede!

    10

    15
    Răspunde

  2. acestă situație cu uite antrenor – nu mai e antrenor , nu e buna. la fel haita de bucuresteni (fie dinamovisti, fie rapidisti) nu aduce ceva bun. sper ca d-l primar si staful său stiu ce fac. le doresc sa iasa totul bine.

    12

    1
    Răspunde

  3. Să deveniți satelitul UTA-ei cea mai buna soluție pt toată lumea! Ar scădea simțitor cheltuielile, iar Păcurar și-ar roda jucătorii! Bineînțeles în caz de vânzare de jucător rodat pe Criș, să aveți procent și voi!

    14

    10
    Răspunde

  4. Treaba cu Sebisul, e aidoma secretului lui Polichinelle .E secret dar toata lumea il stie !! E secret ca nu vor sa promoveze , si stiu toti !!! Atunci ce e la mijloc de atitia ani !?!?!?! Tot Polichinelle ne lamureste : e secret ca se cheltuie bani multi ,da stie toata lumea !!!Banii se duc………promovarea nu …….vine !!! Unde se duc banii!?!?!? Secret .

    17

    3
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *