Baschet

Univ. Goldiș ICIM Arad se încălzește cu Alexandria și Poli Iași pentru „El Clasico”





Până să afle ce pârghii legale are pentru formarea unui lot mai mult sau mai puțin competitiv pentru stagiunea următoare a Ligii Naționale de Baschet Feminin, Universitatea Goldiș ICIM Arad a aflat în ce ordine își va înfrunta partenerele de întrecere în noua stagiune. „Galben-albastrele” vor începe meciurile pe puncte acasă, pe 4 octombrie, când la Polivalenta arădeană ajunge ACS BT Alexandria, după care au parte de cea mai lungă deplasare a sezonului regulat, tocmai la Iași. Cele două meciuri va încălzi echipa lui Bogdan Bulj pentru ceea ce era odată „El Clasico” în baschetul feminin românesc, ICIM – Târgoviște, de la mijlocul lunii octombrie, la Arad.

În afară de runda inaugurală, datele pentru celelalte etape nu sunt stabilite și asta pentru că vor demara și jocurile din Cupa României. Formatul acestei competiții va fi aprobat în sedința Consiliului Director din data de 14 iulie, când se va stabili și programul primului tur.

Dar, până atunci, să vedem cum arată programul turului pentru singura echipă arădeană prim divizionară ce a confirmat prezența în stagiunea 2017-2018, cu mențiunea că prezența teamului din Alba Iulia e contestată, din punct de vedere regulamentar, de mai multe combatante directe:

Etapa I: Univ. Goldiș ICIM Arad – ACS BT Alexandria

Etapa a II-a: Poli Iași – Univ. Goldiș ICIM Arad

Etapa a III-a: Univ. Goldiș ICIM Arad – CSM Târgoviște

Etapa a IV-a: Phoenix Galați – Univ. Goldiș ICIM Arad

Etapa a V-a: Sepsi Sfântu Gheorghe – Univ. Goldiș ICIM Arad

Etapa a VI-a: Univ. Goldiș ICIM Arad – CSM Satu Mare

Etapa a VII-a: Universitatea Cluj – Univ. Goldiș ICIM Arad

Etapa a VIII-a: Univ. Goldiș ICIM Arad – Siriu Târgu Mureș

Etapa a IX-a: SCM Timișoara – Univ. Goldiș ICIM Arad

Etapa a X-a: Univ. Goldiș ICIM Arad – Universitatea Alba Iulia

Etapa a XI-a: Univ. Goldiș ICIM Arad – Olimpia CSU Brașov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button