Urban ridică pretențiile la Univ. Goldiș ICIM Arad: „Ne dorim să construim o echipă mai bună ca anul trecut”

Urban ridică pretențiile la Univ. Goldiș ICIM Arad: „Ne dorim să construim o echipă mai bună ca anul trecut”


Chiar dacă mai sunt aproape două luni și jumătate până la startul oficial al noului sezon din baschetul feminin românesc, conducerea Univ. Goldiș ICIM Arad a început deja pregătirile. La sfârșitul lunii septembrie vor avea loc primele meciuri, cele din optimile de finală ale Cupei României, ediția 2017-2018.

„Cred că țintarul ce a fost tras la sorți pentru noului sezon este unul acceptabil pentru noi, începem cu un prim meci acasă cu Alexandria și este un lucru bun. Un program după care trebuie să ne adaptăm. E un moment nou, un moment zero, în care trebuie să creem din nou o echipă competitivă. Deocamdată nu pot să spun obiectivul pentru noul sezon pentru că nu pot să-mi dau seama la ce nivel sunt celelalte echipe, ce transferuri au făcut. Știu doar un lucru, acela că vreau să accedem în play-off, ceea ce este foarte important pentru noi. Iar acolo, se poate urca loc cu loc, până la cele fruntașe,” a comentat președintele arădencelor, Marcel Urban.

În acest moment, lucrurile sunt în grafic pentru construirea noului lot, iar oficialii clubului s-au înțeles cu câteva jucătoare. Din punct de vedere financiar, avem o stabilitate financiară acceptabilă, asta și datorită proiectelor obținute prin Primăria Arad și a susținerii venite din partea celor de la FCC Environment și a Universății Goldiș, plus ceilalți colaboratori. Ne dorim să construim o echipă mai bună ca anul trecut și sper ca suporterii noștri să rămână alături de noi. Ne dorim o stabilitate și continuitate pentru a ne desfășura activitatea în condiții normale. În acest moment suntem în grafic, echipa se pregătește cu jucătoarele tinere de pe plan local. Lotul va fi definitivat în săptămânilor următoare. Am și făcut câteva transferuri, care prefer să le țin sub cheie până ce le vom prezenta pe site-ul oficial” a concluzionat Urban.

Data reunirii întregului lot de la Univ. Goldiș ICIM Arad va depinde de tragerea la sorți a primei faze din Cupa României. Încă nu se știe cu exactitate în ce dată vor avea partidele din optimile de finală. Tragerea e programată pe 14 iulie, la Oradea.

baschetarad.ro



1
1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *