UTA Arad

UTA duce 23 de jucători la Mallnitz, între care 11 juniori! Polgar e și el în lot, mijlocașul box to box se lasă așteptat





Antrenamentul condus de Adrian Mihalcea în această dimineață, pe arena din Sînnicolau Mic, marchează finalul primei etape a ciclului de pregătire de vară. Mâine dimineață, „roș-albii” urcă în autocar cu destinația Mallnitz, stațiunea austriacă urmând să le devină „cartier general” (UTA stă la pensiunea UHL) până pe 22 iulie.

Mihalcea, Gheorghe Mihali, Cristian Todea și Dan Țapoș, plus preparatorul fizic, Vlad Țăran, au la dispoziție următorul efectiv: Branko Grahovac, Alex Barna, Sebastian Mara – Mevlan Adili, Cristian Costin, Norbert Polgar, Cristian Scutaru, Alex Manea, Mădălin Ciucă, Rafael Iuga, Bogdan Burlă, Bujamin Asani, Iulius Dinculescu, Ionuț Tănase, Amir Jorza, Sorin Strătilă, Ștefan Grigorie, Victor Prună, Dorin Toma, Ajrullahu Izet, Albert Stahl, Marius Curtuiuș, Dan Roman.

După cum se observă, Polgar e inclus în planurile pentru stagiul de pregătire montan, chiar dacă – probabil – în primele trei-patru zile se va pregăti separat. În urma infiltraților cu plasmă la nivelul gambei piciorului drept, fundașul dreapta al „Bătrânei Doamne” ar trebui să fie din nou apt pe la începutul săptămânii viitoare. După cum se mai observă, Adrian Mihalcea contează și în Austria pe toți juniorii cu care a demarat pregătirea, mai puțin Cristian Covaci, la care a renunțat după testul cu Șimandul.

Se știe, că arădenii mai sunt prezenți pe piață pentru un mijlocaș central, capabil să facă la fel de bine ambele faze ale jocului. „Există și posibilitatea să jucăm cu doi mijlocași în fața apărării. Dar, cel de-al doilea trebuie să fie unul <<Box to box>>, care să facă la același nivel ambele faze ale jocului, în așa fel încât să ne punem în valoare jucătorii de viteză și tehnică din față”, spunea sâmbăta trecută Mihalcea,  despre ceea ce ar trebui să fie ultima achiziție a UTA-ei în această vară și – probabil – una dintre cele mai importante. Din ceea ce știm noi, utiștii vor aștepta răbdători definitivarea loturilor de Liga 1, dar – în același timp – poartă negocieri în mai multe direcții. Pană și Alami erau cele mai calde nume pentru un transfer, dar ambele nu par a mai fi de actualitate.

Delegația utistă va ajunge mâine seară în stațiunea montană din Țara lui Mozart, unde va avea programat cel puțin un amical, variantele de adversari fiind din rândul grupărilor din eșaloanele inferioare austriece.









5 comentarii

  1. Ar fi foarte bine, minunat daca l-ar aduce pe CHERCHEZ la UTA., dar oare conducerea Chindiei vrea acest lucru !!! Eu in locul lui Cherchez, veneam negresit la UTA. pt. ca o oportunitate ca aceasta nu mai gaseam ,avand in vedere sansele destul de mari ca, UTA. sa promoveze in liga1 la anul. Ca oricum, Chindia nu are lot sa traga la promovare anul acesta ,dalminteri la anul cand o sa fie si mai greu , intrand in scena Galatiul, Clujul si Petrolul, asa ca, CHERCHEZ, gandeste-te bine ce faci !!! Vino la UTA. ca ve-i avea de castigat !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button