Zăbraniul s-a înțeles cu campionii județeni Gherghel și Edu, banda stângă – întărită cu Varga și Gornic

Zăbraniul s-a înțeles cu campionii județeni Gherghel și Edu, banda stângă - întărită cu Varga și Gornic


Campania de achiziții a demarat în forță și la Victoria Zăbrani. Reunită, marți, formația „roș-albă” și-a acoperit câteva posturi deficitare, după ce Cati, Dragu și Crișan și-au anunțat plecările, iar lui Iorgovan și Rogojinaru nu le-au mai fost prelungite contractele. În primul rând, Adrian Abrudean s-a orientat spre doi dintre fotbaliștii care nu mai fac parte din planurile campioanei județene en-titre. „Iosif Gherghel și Ovidiu Edu au acceptat oferta noastră după despărțirea de Lipova. Au mai semnat și Andrei Gornic, de la Vladimirescu și Rafael Varga, de la Curtici, jucători cu care ne-am asigurat banda stângă. Mai suntem pe piață pentru încă un fundaș central, un mijlocaș central la închidere și un atacant de careu. Purtăm negocieri cu jucători importanți la acest nivel, din Timiș și Arad, sperăm să defintivăm cât mai repede lotul. Începem să arătăm ca o formație de Top 5 în Liga 4-a, dar, pe lângă achiziții, mai avem de muncit în această vară pentru a ajunge la nivelul de joc pe care mi-l doresc eu la Zăbrani”, ne-a declarat antrenorul Victoriei.

Cel puțin Iosif Gherghel a fost în vizorul majorității formațiilor cu pretenții din Liga 4-a, iar faptul că acesta a bătut, aseară, palma cu președintele Viorel Stamate, noul președinte al  Zăbraniului, e un lucru important pentru „Zăbrani. Mâine, echipa de pe Mureș are programat și un prim amical estival, împotriva celor de la Voința Mailat, după care mai urmează testele cu Sântana (22 iulie), Național Sebiș (29 iulie) și Lunca Teuz Cermei (12 august). Se mai caută un adversar pentru 5 august, cel mai probabil din rândul celorlate divizionare a patra.



0
0

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *