Noua echipă a Pîncotei a promovat în Liga 5-a, dar și-ar putea pierde sponsorul și câțiva jucători: „Nu ne propunem superperformanțe, vrem să joace copiii noștri”

Noua echipă a Pîncotei a promovat în Liga 5-a, dar și-ar putea pierde sponsorul și câțiva jucători: „Nu ne propunem superperformanțe, vrem să joace copiii noștri”


În vara anului trecut, orașul Pîncota s-a despărțit de Șoimii din Liga 2-a și a pus în locul ei Podgoria, în ultimul eșalon județean. La ce lot au avut, cu Ovidiu Bulzan în prima linie, „alb-negrii” nu au avut probleme să promoveze de pe primul loc din Seria B a Ligii a 6-a. Echipa lui Claudiu Ardelean a pierdut un singur meci tot sezonul și s-a înscris în clubul echipelor ce au depășit „borna” celor 100 de goluri marcate, alături de Lipova, Crișul și Nădlac.

Spre finalul sezonului, însă, lucrurile au început să se agite puțin și asta pentru că unul dintre jucători și – în același timp – sponsor al echipei și-a manifestat nemulțumirea. „Am pus umărul la înființarea acestei noi echipe a orașului Pîncota și am fost implicat și financiar la început, dar și ca jucător. După această activitate de un an, încununată cu o promovare meritată, mă așteptam la mai mult respect din partea celor pe care îi consider prietenii mei, dar nu prea a fost așa. Prin urmare am luat decizia de a părăsi Pîncota și, odată cu mine, vor pleca și câțiva jucători de la echipa de seniori, dar și de la juniori. Dacă ne înțelegem cu domnul primar Valentin Bot, vom merge la Șiria, pentru a reporni activitatea fotbalistică acolo. Vom juca tot sub numele de Podgoria, din liga a șasea. Asta este viața, cu bune cu rele, mergem înainte”, a menționat Ionel Tulac, de altfel al doilea marcator stagional al pîncotanilor, cu 18 reușite, cu una mai puțină decât Sergiu Dragalina.

Cu sau fără Tulac și – poate – câțiva fotbaliști, Nelu Boiciuc, viceprimarul orașului Pîncota spune că noul proiect fotbalistic va merge mai departe. „Din păcate, Tulac,  care ne-a ajutat mult când am pornit noul club, s-a supărat pe parcurs. De ce? Pentru că nu prea a mai fost lăsat să joace, antrenorul Claudiu Ardelean bazându-se mai mult pe copiii pe care-i creștem și cu care vrem să ne asigurăm viitorul. Clubul Podgoria Pîncota are un președinte ales, pe Sergiu Dragalina, el conduce activitatea fotbalistică, noi nu intervenim peste el. Mai mult, noi ce din conducerea orașului suntem mulțumiți de ceea se întâmplă la echipă. Proiectul începu vara trecută este în grafic, creștem copii din Pîncota și Măderat, avem profesori deosebiți. Pe lângă Claudiu, care se ocupă de echipa mare, îl avem la juniori pe Vivi Erdei, antrenor cu rezultate în creșterea unor generații de copii la Atletico și mai vine din urmă Florin Perța, și el jucător ca și Claudiu și Sergiu și care acum este student la Facultate de Educație Fizică și Sport. Deci scopul pentru care am pornit activitatea noului club de fotbal a fost atins și, în continuare, în funcție de rezultatele lor, echipa va juca în Liga 5-a sau chiar va promova în Liga 4-a. Nu ne grăbim, rezultatele ne vor duce acolo unde ne este locul. Nu ne propunem superperformanțe, noi vrem să joace copiii noștri, să crească, vrem să-i pregătim cât mai bine. Pentru asta s-a aprobat finanțarea activității sportive, activitate ce nu se rezumă doar la fotbal. Din toamnă vom avea și o secție de karate cu personal calificat, care să-i îndrume pe elevii care vor alege acest sport”, a explicat Boiciuc, care anunță și găzduirea celor de la Șoimii Lipova în turul ediției de Liga 3-a. „Din  august, pîncotanii vor vedea din nou meciuri de Liga 3-a. În ședința de Consiliu de luna aceasta vom aproba solicitarea colegilor de la Lipova, este normal să ajutăm dacă putem. Poate, și noi la un moment dat vom avea nevoie de ajutor și e bine să știi că ai la cine apela”, a adăugat vicele orașului din Podgoria arădeană.

Până una alta, să-i trecem în revistă pe toți fotbaliștii care au bifat promovarea Pîncotei în eșalonul doi județean: Beniamin Filimon, Neag Lucian, Răzvan Marinca, Florin Covaci, Casian Covaci, Ioan Cîlb, Alexandru Schuller, Alin Bonchiș, Sergiu Dragalina, Claudiu Ardelean, Ovidiu Bulzan, Gabriel Pădureanu, Ștefan Pantea, Daniel Timiș, Natanael Mărgăian, Florin Perța, Ionel Tulac, Adelin Pașca, Nicolae Bumb. Alexandru Neag, Raul Martin și Adrian Malinski.

 



3
0

Un comentariu


  1. Daca nu era Ionut Tulac acolo fotbal nu mai exista. Normal ca pleaca de acolo intr-un loc mai bun, va pleca la Siria unde este mult mai bine respectat din toate punctele de vedere. Si odata cu el va pleca jucatori importanti de acolo cum ar fi Timis, Schuller, Padurean si altii. Ghiga s-a stins de mult timp si nu mai are ce face in fotbal, el doar injura copii la fiecare meci dar el nu mai joaca nimic de foarte mult timp. El sa lase fotbalu si sa se duca la bar acolo unde ii este locul lui. Nu Bulzan a facut diferenta in aceasta promovoarea, ci copii au facut de fiecare data diferenta. Sa nu uitam ca si acum 2 ani cand jucau pe stadionul din Siria erau la un pas de esec dar Timis a facut mereu diferenta, chiar si in meciul cu Beliu a marcat si a oferit 2 pase de gol pentru castigarea campionatului. Sa nu uitam de Padurean care a facut si el de foarte multe ori diferenta si a oferit multe pase de gol. In concluzie nu Bulzan, Perta, si Sergiu au facut diferenta, diferenta a facut-o intreaga echipa!!!m Pacat ca veti pierde jucatori importanti, jucatori de viitor care isi vor alege alte destinati. Jucati cu Ghiga si Malinski in loc sa le dai sanse altor copii sa joace cum ar fi Covaci Casian, Raul Neag si altii copii de la grupa de copii si juniori. Acolo la Pancota joaca doar pilele, ci nu ceea ce joaca un jucator. Va doresc multa bafta. Dar sa nu uitati ce va spun acum, daca va clasati in liga a 5 a pe 7-8 sa fiti fericiti!!!

    10

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *