Fotbal judetean

Mîndruloc și Buteni și-au luat biletele pentru turneul final al Cupei Satelor, care – probabil – se va juca la Sâmbăteni!





Al doilea weekend al ediției inaugurale al Cupei Satelor la Fotbal a dat alte două finaliste, dar mai ales numele localității ce va organiza, peste două săptămâni, și turneul final. Păulișenii, prin noua bază sportivă de la Sâmbăteni, au organizat ireproșabil „zona” de azi, încât președintele AJF Arad a decis, în mare măsură, ca cele 8 finaliste să joace pentru trofeul suprem tot aici. „Ca și la Șicula și Cermei, și la Gurahonț și Sâmbăteni am dat peste oameni pasionați, care și-au dat interesul să organizeze în cele mai bune condiții zonele de la Cupa Satelor. Domnul primar din Păuliș chiar a fost prezent la teren pe toată durata competiției și, în principiu, ne-am înțeles să revenim la Sâmbăteni pentru finală. La Gurahonț, a fost sărbătoare și pe teren și în afara lui, cu ocazia Zilelor Comunei. Aici, am avut parte de sute de spectatori și de meciuri pe muchie de cuțit. I-am medaliat din nou pe cei de la Buteni, ne pare extrem de rău că nu vor putea să se înscrie în Liga 4-a, deși  și-au câștigat pe teren acest drept și, din câte văd, au și echipă bună. Una peste alta, a fost o duminică reușită, ne bucurăm că această competiție prinde în rândul comunităților. Numai astăzi, am contat pe echipe din Șagu, Brazii și Dieci, ce nu au activat în competițiile oficiale, plus Bîrzava, care se retrăsese din competiție”, a spus Adrian Lucaci, președintele Asociației Județene de Fotbal Arad.

Echilibru spart la penalty-uri

Gazdele de la Păuliș s-au prezentat cu o echipă de juniori, ce a evoluat curajos, dar insuficient pentru a le încurca pe mult mai experimentatele Olimpia Bîrzava (cu un suporter special, de aproape 80 de ani pe bancă) și Mureșana Mîndruloc. Șagu nu a avut nici ea prea multă forță, astfel că era clar că titlul se va juca între „galben-roșii” și „alb-albaștri”. Astfel, deși a fost doar cel de-al treilea meci al turneului, organizatorii au decis ca partida directă, încheiată nedecis (0-0), să aibă parte și de o loterie a penalty-urilor. Aceasta a fost câștigată de Mîndruloc, cu 6-5, astfel că titlul și biletele pentru turneul final au revenit Mureșanei, ce a evoluat în formula: Alin Vesa, Ciprian Ceh, Dumitru Covaci, Gabriel Peri, Dan, Denuț, Marian Rus, Gelu Magdi, Marin Calenci, Claudiu Chipcea, Valentin Carabaș, Gheorghe Țîru, Andrei Nibu, Lucian Avram, Pavel Muntean, Valentin Bordea, Petru Popa, Gheorghe Țîru, Liviu Giurgiu.

Așadar, Sâmbăteniul are șanse mari să fie gazda turneului final, iar primarul Păulișului promite că totul va fi pus la punct în cele mai mici detalii. „Această bază sportivă e rezultatul unei investiții de 5-6 ani de zile a Consiliului Local Păuliș. Suntem pe cale să finalizăm în întregime lucrările, în așa fel încât stadionul din Sâmbăteni să poată organiza cel puțin meciuri de Liga 4-a, dar ea rămâne în special în folosința copiilor și juniorilor. Vrem să investim masiv în tinerii comunei și satelor noastre, să avem pepinieră proprie pentru echipa noastră de Liga 4-a. Până una alta, ne bucurăm că am putut ajuta AJF-ul să organizeze această zonă și ne-ar onora să vină din nou aici pentru turneul final. Am discutat deja pe această temă cu domnul Lucaci și-i așteptăm cu brațele deschise la Sâmbăteni, peste două săptămâni”, ne-a declarat Ioan Turcin.

Rezultatele turneului de la Sâmbăteni:

Păulișana Păuliș – Mureșana Mîndruloc 0-5

Olimpia Bîrzava – Viitorul Șagu 2-0

Mândruloc – Bîrzava 0-0 (6-5)

Șagu – Păuliș 3-1

Mîndruloc – Șagu 2-0

Păuliș – Bîrzava 2-4

Clasament

1. Mîndruloc    3   2   1   0    7-0    7

2. Bîrzava    3    2    1   0   6-2     7

3. Șagu    3    1   0    2    3-5   3

4. Păuliș    3     0   0   3   3-12   0

Gazdele, cu gândul mai mult la Zilele comunei

„Zona” de la Gurahonț s-a jucat pe ritmuri muzicale și în tentația micilor și berii de pe margine. Zilele Comunei Gurahonț s-au ținut lângă terenul unde Dieciul a fost „cenușăreasa” turneului, iar Unirea Brazii a fost surpriza plăcută. Totuși, Crișul Alb Buteni, campioana Seriei B a Ligii a 5-a, și-a valorificat plusul de valoare și experiență și a câștigat turneul fără gol primit. Premierea campionilor a făcut-o, pe scena amenajată cu ocazia sărbătorii din comună, Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, doar că onorurile au trebuit grăbite din pricina ploii cu grindină ce s-a abătut asupra localității din Țara Moților. Cristian Moț (foto, prezentând trofeul și diploma), Andrei Lazea, Paul Șodincă, Mădălin Faur, Sergiu Spiac, Ștefan Onoc, Sergiu Bârdan, Amir Lingurar, Cosmin Dobrea, Siviu Lazăr, Dacian Lingurar, Răzvan Gancea, Adrian Bezean, Robert Șandru, Flavius Ardelean, David Vlad, Georgian Hulbăr, Ioan Ruja, Raul Bilic și Teodor Perva sunt campionii „zonei” de la Gurahonț.

Rezultatele turneului de la Gurahonț

Unirea Gurahonț – Progresul Dieci 3-0

Crișul Buteni – Unirea Brazii 1-0

Dieci – Buteni 0-4

Brazii – Gurahonț 2-0

Dieci – Brazii 1-3

Gurahonț – Buteni 0-0

Clasament

1. Buteni    3    2   1   0   5-0    7

2. Brazii    3     2    0   1  5-2    6

3. Gurahonț 3  1   1   1   3-2   4

4. Dieci   3    0   0  3   1-10    0

Olimpia Bârzava

Șagu

Păuliș









3 comentarii

  1. Dacă meciul dintre Mandruloc și Bîrzava s-a decis la penalti cum in clasament ambele au primit câte un punct ?

    0
    0
    1. Penalty-urile de dau pentru a fi folosit scorul doar în caz de egalitate în clasament între cele două echipe că sa de folosească la departajare

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button