Jorza, varianta internă de mijlocaș box to box: „Mă simt tot mai puternic, sunt la dispoziția antrenorului”

Jorza, varianta internă de mijlocaș box to box: „Mă simt tot mai puternic, sunt la dispoziția antrenorului”


„Bătrâna Doamnă” contează pe 23 de jucători în cantonamentul din Austria, dar lui Adrian Mihalcea îi mai lipsește o „piesă” pentru un prim „unsprezece” (și) mai competitiv. Noul antrenor al arădenilor le-a mai cerut conducătorilor un mijlocaș central cu experiență, capabil să facă la fel de bine atât faza defensivă, cât și cea ofensivă. Cum transferurile lui Silviu Pană (sub contract cu Călărașiul) și Alami (prea scump pentru a fi luat în calcul), utiștii trebuie să se orienteze spre un alt fotbalist. „Nu ne grăbim, nu vrem să luăm decât jucători pentru care băgăm mâna în foc că ne vor ajuta. Stăm, așteptăm, iar dacă nu vom găsi tipul de jucător dorit de noi, s-ar putea să rămânem în formula de azi. Vom încerca să facem echipa în funcție de jucătorii pe care-i avem și, slavă Domnului, nu ducem lipsă de soluții”, spunea înainte de plecarea în cantonament „principalul” UTA-ei.

Cea mai la îndemână soluție, pentru tipul de fotbalist „box to box” solicitat de Mihalcea, ar fi Amir Jorza. Fotbalistul, care a împlinit de curând 18 ani, începe cel de-al treilea său an de Liga 2-a și se simte pregătit să facă saltul calitativ așteptat de toată lumea. „Faptul că am adunat deja destule partide în Liga 2-a între 16 și 18 ani m-a ajutat enorm. Din păcate, nu am scăpat nici eu de fluctuațiile de formă ce apar deseori la jucătorii tineri, dar am rămas mereu încrezător în potențialul meu. Nu mi-a fost ușor să stau destul pe bancă sezonul trecut, dar acum totul pleacă de la zero, sunt decis să lupt cu toată energia mea pentru un loc în prima echipă. Am citit și eu că domnul antrenor ar mai avea nevoie de un mijlocaș central de travaliu, care să facă legătura între compartimente și sper să fiu eu acela, de ce nu? Trag de mine la antrenamente, iar dacă mi se dă încredere vreau să profit de ea. Mă simt tot mai puternic, sunt la dispoziția domnului antrenor”, a fost tânărul fotbalist arădean.

Jorza speră ca noul sezon să fie diferit de precedentele, iar echipa sa să promoveze direct în Liga 1. „Chiar dacă nu ne va fi ușor, fiindcă avem nevoie să ne legăm ca echipă după venirea atâtor jucători noi, eu cred că UTA va fi pe unul din primele două locuri la finalul campionatului. Nici nu mai contează că sutem considerați sau nu favoriți, important este să credem în noi, să acumulăm puncte etapă de etapă, iar la final să îndeplinim visul suporterilor și obiectivul clubului”, a adăugat mijlocașul „roș-albilor”.



13
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *