Sporturi de contact

Echipa Astrei a măturat cu adverserele la finala de la Câmpulung, pentru titlul național la lupte greco-romane





CS Astra Arad  și-au valorificat fără mari probleme statutul de favorită a Superligii Naţionale de lupte greco-romane, pe echipe.

Luptătorii pregătiţi de Spiridon Stanciu au dominat fără probleme finala de la Câmpulung Muscel, pierzând un singur punct în cele două dispute pentru aur. A fost 7-1 cu Rapid-CSŞ 5 Bucureşti și 7-0 cu CSM Slatina, rezultate la care, pentru a doua oară în ultimii trei ani, clubul arădean urcă pe cea mai înaltă treaptă a podiumului în competiția seniorilor, rezervată echipelor.

Au adus aurul la Arad: Mihai Mihuţ, Dorin Pîrvan, Vlad Mariea, Constantin Huţuleac, Răzvan Arnăut, Irinel Botez, Răzvan Popescu, Alex Petrovici, Silviu Stoica, Flavius Popa, Adrian Grigor, Florin Tiţa şi Cristian Logoş, pentru unii putând fi ultima competiție oficială sub culorile Astrei. În lipsa unei finanţări suficiente, profesorul Stanciu s-ar putea despărţi chiar de „piesele”, sportivi medaliaţi europeni sau mondiali.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button