UTA Arad

UTA se întoarce cu o zi mai repede din Austria și joacă sâmbătă seara, la Ghiroda, cu teamul lui Paul Codrea





Lipsa de adversari cât de cât apropiați ca valoare în zona Mallnitz, i-au schimbat planurile lui Adrian Mihalcea. Utiștii nu mai caută echipe pentru amicale în Austria, vor rămâne la cele două antrenamente zilnice, iar vineri se vor pune pe drum, înapoi spre casă. Asta înseamnă că finalul cantonamentului va fi anticipat cu o zi și există și motive întemeiate pentru această decizie.

Stafful tehnic al „roș-albilor” a preferat să piardă două ședințe de pregătire în Țara lui Mozart, dar să câștige un amical în weekend. Acesta se va disputa sâmbătă seara, în nocturnă, la Ghiroda, pe terenul noii divizionare terțe timișene, pregătită de Paul Codrea. În condițiile în care ACS Ghiroda mai joacă două amicale în această săptămână, miercuri, cu Universitatea de Vest și vineri, cu Dumbrăvița, este evident că Paul Codrea a dorit să-l ajute pe Adi Mihalcea, fostul său coleg de la Dinamo, cu acest test la lumina reflectoarelor.

De altfel, Mihalcea și Codrea au fost colegi la Formația din județul vecin a dispus în barajul de promovare de Inter Petrila (Hunedoara) cu scorul general de 5-2.









16 comentarii

  1. Excelent!O zi taiata din cantonament!
    Din ce cauza nu se doreste un amical cu Ciumpalacii din Vale?
    Inainte de 5 August,vedem si noi un amical serios?Sau strategiile sunt secrete?
    Propun un amical cu OLD BOYS DINAMO!
    Nu de altceva,dar sa stim si noi cam pe unde stam!

    0
    0
  2. Adica,in loc sa ne vedem de treaba,inauguram cu fast nocturna de la Ghiroda?
    A noastra de la UTA,cand o inauguram?
    Ghiroda si-a rezolvat un adversar cu NUME!Noi cu cine jucam?

    0
    0
  3. M-am speriat, am crezut ca o sa jucam amical cu Real Madrid. Cu ce sunt astia mai buni ca aia din liga a patra Austriaca? Chiar nu gasim un adversar macar de Liga 2?

    0
    0
  4. Stiti de ce vin cu o zi mai repede din cantonament? Va zic eu ca sa nu va mai stresati prea mult. Nu vin cu o zi mai repede pentru ca nu au gasit adversar mai puternic in Austria , sau pentru a juca meciul amical de la Ghiroda , vin mai repede pentru ca daca nu ar fi venit voi ce dracu mai comentati acum? Deja incepeti cu fel si fel de porcarii ba ca nu facem amicale cu nu stiu cine , ba ca Mihalcea are figuri ba mai stiu eu ce…… Aveti rabdare 5-10 etape un tur de campionat si apoi judecati tot ce vreti , trasnferurile , pe Mihalcea strategia conducerii si bla bla bla. Care parte din stirea de acum cateva zile cu echipele de liga 2 care refuza sa joace cu noi nu ati inteles?

    0
    0
    1. Esti paralel , cand a venit Rosu la mijlocul turului echipa era pe 9 , iar la final a iernat pe 2 . Dar ce va place multora sa va dati rotunzi , dar de fapt sunteti pe langa cu totul…

      0
      0
  5. Domnule … fotbal, …subscriu la cele afirmate de dvs. și am și eu ceva de zis celor mai vehemenți:
    De ce vă place doar să criticați?
    De ce trăiți în trecut şi din amintiri?
    Creditați conducerea şi echipa cu maxim de încredere, cu optimism şi cu susținere… şi la vara viitoare comentăm, criticăm sau lăudăm, după caz! Pânâ atunci… FORZA UȚA!
    P.S. Haterilor luați o pauză! Că nu sunteți aşa cunoscători ai fenomenului FOTBAL după cum vă pretindeți a fi!

    0
    0
  6. au plecat pana in Austria sa joace uta1 cu uta2… program fizic si tactic se putea face si la Moneasa.. asta inseamna sa lasi la voia intamplarii programul de pregatire. ma refer direct la cei care au organizat cantonamentul si nu au luat in seama lipsa ce era mai important pentru o echipa cu multi jucatori noi, si anume meciurile amicale.

    0
    0
    1. Un amical e totuşi un amical, nu e relevant pentru nivelul de pregătire şi pentru acumulările unei echipe! Unii au câştigat toate amicalele şi în campionat s-au poticnit! Sau viceversa!
      Aşa că nu mai fiți aşa negativişti mereu! FORZA UTA!

      0
      0
  7. Cati tolomaci, fratele meu. Se zice ca publicul aradean e cunoscator de fotbal dar nu-mi vine sa cred ce se scrie pe aici si inca mai sunt doua saptamani pana incepe campionatul. Deja nu-i bine nimic , transferurile nu-s bune si Mihalcea e antrenor slab. Sper sa va inchida gura de tot baietii in frunte cu Mihalcea.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button