UTA Arad

Utiștii s-au repatriat și, odată cu amicalul cu Szegedul, demarează „operațiunea” de închegare a echipei





De cinzi zile pline, respectiv zece antrenamente, a avut parte „Bătrâna Doamnă” în cantonamentul din Austria. Inițial, „roș-albii” ar fi trebuit să stea până sâmbătă la Mallnitz, dar necesitatea unui meci de verificare cu un adversar ceva mai răsărit l-a determinat pe Adrian Mihalcea să schimbe programul. Până la urmă, a făcut-o degeaba, căci amicalul ce ar fi trebuit să se dispute aseară, în Slovenia, cu Mura 05 a fost anulat, iar arădenii au venit direct acasă.

Și, după aproape 15 ore pe drum, delegația UTA-ei s-a repatriat joi, pe la miezul nopții, astfel că nici primul antrenament al zilei nu-și mai avea rostul. Singura ședință de pregătire a zilei s-a consumat la orele serii, iar mâine dimineață mai urmează una, pentru ca la ora 18, pe arena din Sânnicolau Mic, să întâlnească Szegedul 2011. Formația maghiară a terminat pe locul 11 ediția trecută a ligii secunde și va fi un adversar potrivit pentru utiști în acest moment al sezonului.

Practic, echipa fanion a Aradului începe meciurile pe puncte peste două săptămâni și, până la această oră, are la activ doar amicalul cu Șimandul, disputat într-o etapă incipientă a pregătirii. Mihalcea și colaboratorii săi nu pot sta prea liniștiți, atâta timp cât au de sudat în timp record o echipă aproape nouă. Față de formația ce a disputat barajul cu ACS Poli, la prima vedere, doar cinci jucători mai sunt luați în calcul pentru primul „unsprezece”, respectiv Adili, Burlă, Tănase, Strătilă și Curtuiuș.

În afară de Szeged, arădenii o mai întâlnesc, miercuri, pe Lipova, pentru ca partenerul de întrecere al așa-zisului meci de prezentare al noii „garnituri” să nu fie – deocamdată – cunoscut.









6 comentarii

  1. Aceasta joaca de-a „v-ati ascunselea” nu este deloc buna…
    Imposibil sa nu ai meciuri de pregatire.Primele,intr-adevar mai usoare,cu sparring partner-i,dar ulterior este nevoie si de unii mai buni.
    In 5 August incepe circul.Cand ar mai fi timp?
    Mult succes!Ne vedem la ora 18 la terenul din Sanicolaul Mic.
    Asta in cazul ca se prezinta Szeged-ul….

    0
    0
  2. Sa ne dorim acum la. IATĂ că drumul de la relații. de joc. la Constanța sa fie cît mai scurt Întrebat odată despre secretul. câștigării. titlului din 1970 marele antrenor Coco Dumitrescu a spus : IN PATRU JOCURI IN LOC SA LUAM DOUA NOTE DE10 SI DOUA DE. 4. AM. LUAT PATRU. DE. 7. !!!!

    0
    0
  3. Cei din staff care se ocupa de organizare ar cam trebui sa plece dk nu sunt capabili sa lege 2 meciuri ptr echipa!Mai e un pic incepe campionatul si echipa nu are meciuri in picioare,apoi incepem sa injuram antrenorul si jucaorii noi adusi.”Tarane” stiu ca ai tupeu vorbeste cu conducerea sa ai meciuri ptr echipa.VREM PROMOVAREA ANUL ASTA !! Arata ca se poate ! Fortza UTA !!

    0
    0
  4. ma oameni buni mai terminati cu reprosurile voi nu aveti concediu la experienta celor adusi acestia se omogenizeaza repede. Credeti ca jucand mii de amicale cu amatori am fi super echipa 100% primele meciuri din tur vor fi castigate prin valoarea jucatorilor. experienta portarului valoarea fundasilor experienta atacantilor.

    0
    0
    1. Se prea poate sa castigam primele meciuri, pe baza celor exprimare de dvs.Ideea este insa alta.Avem, nevoie de PROFESIONALISM nu doar in randul jucatorilor si antrenorilor ci, poate ca mai ales!,in randul conducerii administrative.Atat la nivelul clubului,cat si al cetatii.Daca in cazul celor din urma ne-am cam lamurit (sper sa se concretizeze si la urmatorul scrutin local), se pare ca nici la nivelul administrativ (in special organizarea competitii) lucrurile nu stau stralucit.Iar competitia sta sa inceapa si ar trebui pregatita corespunzator.Punctele vor veni apoi, in mod logic.
      HAIDE UTA!!!

      0
      0
  5. Organizarea a cam lăsat de dorit dar nu uitați cele spuse de Mihalcea ca echipele din B din zona nu vreau meciuri cu noi. Teuz și Sebiș nu vreau sau sunt alte cauze rămâne Lipova care a acceptat și un lucru foarte important liga 3 începe cu 3 săptămâni sau mai târziu ca liga 2 echipele din liga 3 numa ce sau reunit toate is cu jucători în teste oare cât de elocvente ar fi meciurile. Deacord pt stângăciile organizatorice Dragan ar trebui scuturat un pic dar cred ca cele enumerate mai sus ar putea fi o cauza Forza UTA

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button