UTA Academie

Victorie și eșec pentru UTA Under 17 în fața a două prim divizionare județene. Un fost utist a marcat în contul Zăbraniului!





De la revenirea din stagiul de pregătire de la Mallnitz, puștii lui Sandu Gaica și Vasile Sin și-au măsurat forțele cu două echipe din Liga 4-a Arad. Miercuri, a dispus cu 5-3 de Voința Mailat, prin reușitele semnate Teșădan (3), Duma și Răzban, respectiv Mateucă (2) și Chepețan, în timp ce azi a pierdut cu 3-1 în fața Victoriei Zăbrani. Teșădan a marcat din nou, dar Zele, Gherghel și Simion, un fost jucător al UTA-ei, au adus victoria trupei lui „Știli” Abrudean.

De altfel, antrenorul Zăbraniului a scos în evidență utilitatea disputei de pe „ICRTI”. „Am făcut un antrenament foarte bun în fața unei echipe pregătite, talentate, ce va avea rezultate bune la categoria sa de vârstă. Contra seniorilor e puțin mai greu acum, dar cred că ambele echipe ne-am atins scopul în această dimineață, pe o căldură sufocantă”, a precizat Adi Abrudean, care i-a primit împrumut de la Lipova pe Simion și Cotoc, dar mai caută doi jucători ofensivi, un mijlocaș stânga și un atacant.

Irimia – Streango, Francescu, Lung, Edu – Gherghel, Crișan, Simion, R. Varga – Zele, Băd, plus Stănilă – Cotoc, Topai, Corlățeanu, Hojda, Olariu și Țop a fost echipa divizionarei a patra astăzi.

Dincolo, copiii „Bătrânei Doamne” termină o săptămână solicitantă, prima de la revenirea din Austria, în care s-au antrenat zilnic și au disputat și două partide de verificare. „S-a acumulat destulă oboseală, iar temperaturile ridicate nu ne ajută nici ele. Jucătorii noștri au trecut de la cele 20-22 de grade Celsius de la Mallnitz, direct la 40-42, e o schimbare ce le influențează puțin randamentul pe teren și chiar odihna. Dar, ne revenim încetul cu încetul, ne vedem de antrenamentele cu și fără jocuri, iar cele din această săptămână chiar au fost binevenite. Mai avem exact două săptămâni până la începerea campionatului, deși ne făceam calcule și pentru un start pentru data de 12”, a menționat Sandu Gaica.

Tehnicianul tinerilor arădeni a primit și trei întăriri pentru defensiva sa de la prima echipă, Iuga, Filaret și Dinculescu și un portar de 17 ani venit în probe de la FC Argeș. Completările pentru primul „unsprezece” aliniat azi cu Zăbraniul au venit de la Spătar (fundaș dreapta) – Isac, Hrezdac – Dumitru, Miculescu, Merian – Teșădan. Pe parcurs au mai intrat pe teren: Debre – Pașcu, Salka, Mohaci, Duma, Popovici, Selegean, Hațegan și Cornean. Au absentat pe motive medicale Zamfir, Haloș și Răzban.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button