Șoimii Lipova

Start oficial de sezon pentru Lipova! „Șoimii” – favoriți în fața unei echipe foarte tinere a Giarmatei, în primu tur al Cupei României





Șoimii Lipova este cea de-a doua echipă arădeană ce intră în febra întrecerilor oficiale în noul sezon fotbalistic. După UTA, ce a câștigat la Târgoviște în prima etapă a Ligii a 2-a, „alb-albaștrii” debutează în Cupa României cu un „duel” în fața celor de la Millenium Giarmata. Cele două echipe s-au înfruntat și anul trecut în competiției denumită generic KO, doar că în turul secund și la Zăbrani.

Pentru prima parte a sezonului, Lipova are o nouă casă provizorie, stadionul din Pîncota. Aici îi va găzdui pe timișeni pentru obiectivul declarat al trecerii în faza următoare. „Ce rost ar avea să participi la o competiție dacă nu-ți propui să scoți maxim din ea? Jucăm cu gândul la calificare, deși acest meci vine destul de repede pentru noi, căci încă suntem la faza de acumulări și omogenizare. Sper, totuși, să ducem la bun sfârștit din punct de vedere fizic cele 90 de minute, sau, Doamne ferește, prelungirile. S-ar putea ca raporturile de forță să se fi schimbat schimbat puțin în favoarea noastră față de anul trecut, dar nu ne vom subestima adversarul, pe care, de altfel, nu-l cunosc prea bine”, a menționat Flavius Sabău. Antrenorul Lipovei l-ar putea menaja pe Bier, care nu și-a revenit complet după fractura de piramidă nazală suferită în amicalul cu UTA. În rest, are tot lotul la dispoziție, cu excepția a doi-trei juniori, care nu au fost încă legitimați.

Dincolo, Giarmata trece printr-un proces de întinerire. „Millenarii” au pierdut jucători cu destulă experiență la acest nivel, ca Maghici, Todorov, Soare sau Ghighilicea și, deocamdată, au pus în locul lor doar jucători până în 20-21 de ani. Între aceștia, se află și fostul fundaș al Sebișului, Mircea Stupu, care e anunțat titular mâine. „Avem o echipă foarte tânără, în formare, care pleacă cu șansa a doua în meciul de Cupă. Lipova e clar favorită, are experiența și chiar valoarea de partea sa și mai joacă și acasă. O să încercăm să ne ridicăm la nivelul adversarului și să facem un meci bun. Pe lângă faptul că avem oamenii numărați în lot, câțiva sunt încă plecați în vacanță și nu pot juca la Pîncota”, a spus Răzvan Leuca, tehnicianul timișenilor, referindu-se la M. Olariu, Domșa și ex. utistul Brănișteanu.

Partida dintre Lipova și Giarmata începe la ora 17,30, pe arena „Șoimii” din Pîncota și va fi transmisă în format live-text de sportarad.ro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button