Liga a 3-a

Divizionarele trei arădene dau de Șirineasa sau Bălești în noua stagiune, Galda și Ighiu sar din schemă





Federația Română de Fotbal a adunat 77 de cluburi la startul noii ediții a Ligii a III-a la fotbal, între care se află și trei formații din județul nostru. În peisaj a apărut nou promovata Șoimii Lipova, dar a dispărut UTA II, care s-a mulțumit cu statul de prim divizionară județeană.

În seria care ne interesează, cea cu numărul 4, au intrat formații noi, precum Internațional Bălești (județul Gorj) și ACS Șirineasa. Aceasta din urmă reprezintă județul Vâlcea, dar a fost introdusă în această serie pentru simplul fapt că-și vor desfășura meciurile de acasă la Petroșani. Având un patron potent din punct de vedere financiar, Șirineasa chiar se înscrie în lupta pentru promovare, jucători precum portarul  Mihai Mincă (CFR Cluj), fundaşul Gabriel Oiţă (Hermannstadt), Marius Ciociu (Pandurii II), atacantul Vlad Rusu (ex Steaua, Viitorul şi ultima dată Beerscot Wilrijk), Marius Coman (CFR Cluj), Laurenţiu Roman (CS U II Craiova), Petre Giuga (Dinamo II) şi Andrei Antohi (Clinceni) ridicând foarte mult nivelul echipei. Totodată, în seria a IV-a au reapărut doljencele Craiova 2 și Filiași, în timp ce Timișul le mai prezintă la start pe nou promovata Ghiroda și Centrul Național de Pregătire.

Mâine, la ora 13, la Casa Fotbalului e ședința în care se va trage la sorți programul turului ediției 2017-2018 a Ligii 3-a, componența seriei fiind următoarea:

CS Gloria Lunca Teuz Cermei (AR)
CS Naţional Sebiş (AR)
CS Şoimii Lipova (AR)
CSM Lugoj (TM)
CS Millenium Giarmata (TM)
CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic (TM)
ACS Ghiroda (TM)
Centrul Naţional de Pregătire Timişoara (TM)
CNS Cetate Deva (HD)
FC Unirea 1924 Alba Iulia (AB)
CSM Şcolar Reşiţa (CS)
CS Internaţional Băleşti (GJ)
ACS Şirineasa (VL)
CS U Craiova 2 (DJ)
ACSO Filiaşi (DJ)

2 comentarii

  1. centrul national de pregatire ce cauta aici? bine ca se baga echipe deastea iar altele trebuie sa joace baraj..sau cluburi cu baza materiala ca si cea din crisineu cris nu e invitata…buie murleanu

    0
    0
    1. Da pana la urma centru asta national de pregatire ce dracu mai e,pregatire pentru ce,pentru infrangeri cu Cipru sau alte mari forte ale Europei?

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button