Să înceapă meciurile pe puncte! UTA Under 19 – Academia Gyula 2-1

Să înceapă meciurile pe puncte! UTA Under 19 - Academia Gyula   2-1


Federația Română de Fotbal a inovat la nivel de competiții de juniori, iar echipele UTA-ei vor avea de luptat pentru a lua startul în noua ediție a Ligii Elitelor. Se va întâmpla într-un prim campionat zonal de câte șase echipe, din care doar prima clasată va merge în…elită. „Roș-albii” de Under 19 și Under 17 se vor duela cu CFR Cluj 1907 Cluj, CS Luceafărul Oradea, LSP Sebeș, LPS Bihorul Oradea și Unirea Alba Iulia, prima rundă fiind programată în weekend. Arădenii se vor afla față în față cu LPS Oradea, duminică de la ora 16, respectiv 18.

Juniorii mari au susținut chiar în această dimineață o ultimă repetiție, în compania celor de la Academia Gyula. De fapt, maghiarii au încercat să-și ia revanșa pentru înfrângerea din urmă cu 9 zile (1-4, în Ungaria), dar utiștii au câștigat din nou. De această dată, a fost un 2-1, semnat Toma Bodri (foto), după un șut imparabil de la 18 metri și un „cap” la centrarea lui Onuțan. Nick Faur a ratat și un penalty la scorul de 1-0, iar adversarii au marcat la ultima fază a meciului. „Am încercat să împărțim minutele în mod egal în acest ultim amical și am observat și chiar ne-am bucurat că toți trag tare să prindă un loc de titular.  A fost un ultim test reușit, cu excepția ratărilor. Am irosit prea multe ocazii, iar acest lucru ne-ar putea costa în partidele oficiale. Din informațiile obținute, se pare că avem cel puțin doi adversari puternici pentru primul loc, respectiv CFR Cluj și Sebeș Alba. Dar, toate partidele sunt importante, în toate se dau trei puncte și e important să plecăm bine duminică”, a spus Mihai Petcuț, cel care conduce destinele UTA-ei Under 19, alături de Costel Bogoșel, Adi Ungur și Sandu Țamboi.

Mureșan – Onuțan (25 Savin), Curta, P. Stan, Laza – Al. Bodri – Țîrlea, Obrad, T Bodri, Țuța – D. Toma, respectiv Mureșan (65 Creța) – Savin, Onuțan, Sabău, Frai – Lezeu – Gruiescu, R. Petcuț, D. Toma (65 T. Bodri), L. Bodri – N. Faur au fost „garniturile” utilizate de tehnicienii utiști pentru fiecare dintre cele două reprize cu maghiarii.

UTA are ceva probleme de efectiv în defensivă și asta pentru că Beni Gabor e accidentat, iar Alex Deliman și Flavius Rogojanu susțin probe la Sebiș, respectiv Cermei. „Ne-am bucura ca cei doi să joace mai sus, să facă pasul înainte, dar, pe de alta, am rămâne noi descoperiți. Rămâne de văzut ce se va întâmpla, deocamdată trebuie să ne descurcăm fără ei”, a mai spus Petcuț.



3
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *