UTA Arad

Vicele Clinceniului admite: „Ne-a învins pe merit poate principala candidată la promovare”





Startul bun luat în campionat alimenta speranţele celor de la FC Academica într-un rezultat pozitiv cu UTA. Trupa lui Adi Mihalcea a defilat, însă, la Clinceni și le-a stricat socotelile și golaverajul ilfovenilor.

La final, vicepreședintele „alb-albaștrilor” a recunoscut cu fair-play superioritatea arădenilor. Diferenţa de scor este cam mare, dar ne-a învins o echipă bună, poate principala candidată la promovare. Am făcut destule greșeli, care ne-au costat la final. Victoria celor de la UTA este pe deplin meritată. Strângem rândurile după acest eşec şi mergem mai departe pentru că ne aşteaptă un program extrem de greu”, a precizat Valentin Budeanu pentru ilfovsport.ro.

La rândul său, Erik Lincar pare a fi identificat problema în rândul echipei sale. „Probabil că nu se aștepta nimeni să avem 4 puncte după primele două etape  și ne visam puternici. S-a văzut că nu e așa, azi am avut o evoluție modestă și adversarul a profitat din plin de ea”, a punctat antrenorul Academicii.

Săptămâna viitoare, Clinceniul se deplasează la Pandurii și o găzduiește sâmbătă, pe ASU Poli Timișoara.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button