UTA Arad

Strătilă, primul gol la UTA din postură de rezervă: „Zi pozitivă, concurența e benefică pentru oricine”





Pentru prima oară în acest sezon, la Clinceni, Adrian Mihalcea nu a apelat la Sorin Strătilă din primul minut. Antrenorul UTA-ei l-a preferat pe Buleică pe banda stângă, în timp ce juniorul Stahl a fost trimis pe banda pe care de obicei apărea „SS”-ul. Acesta din urmă a intrat în partidă în ultimele 20 de minute cu mult chef de joc, reușind și golul ce a închis defintiv conturile în județul Ilfov. „Când intri dai gol nu poți spune decât că ai o zi pozitivă. Nu sunt supărat că am fost rezervă, accept decizia antrenorului, căci el știe cel mai bine de cine are nevoie într-un meci sau altul. Venirea lui Buleică e de bun augur, oricine are nevoie de concurență, iar antrenorul de variante. Campionatul e lung, pot apărea accidentări, suspendări, e bine să fim dublați pe toate posturile. Eram doar eu cu Stahl pe benzi, acum e și Alin, va juca cine dă cel mai bun randament la antrenamente și meciuri”, a menționat experimentatul utist, aflat la prima reușită din postura de rezervă a echipei fanion.

Ca și antrenorul Adi Mihalcea, Strătilă sesizează creșterea în joc a echipei. „Ne legăm și ne simțim din în ce mai bine și, ceea ce este important, facem și puncte. Dacă în față, la construcție, poate mai sunt mici probleme, pe care trebuie să le eliminăm prin antrenamente, în apărare suntem beton. Cei de la Clinceni au avut o singură ocazie mare, la acea fază fixă, cu capul lui Tătar, în rest Branko nu prea a avut ce apăra. O să vedeți că vom lua foarte greu goluri în acest campionat, va fi unul dintre marile atuuri ale noastre în lupta pentru promovare”, a adăugat fotbalistul, care a început cel de-al patrulea sezon al său în „alb-roșu”.

În intermediara de miercuri, UTA dă piept cu Mioveniul, iar Strătilă e ultimul jucător care a marcat împotriva argeșenilor la Arad. Se întâmpla pe 22 mai 2016, în play-offul ligii secunde la fobal, când utistul a înscris cu un șut de efect, din unghi, ce s-a dus în vinclul porții lui Croitoru. „Într-adevăr a fost un gol important, ce ne-a apropiat și mai mult de baraj, însă îmi amintesc și mai bine ratarea mare de la ultimul meci de la Arad, acel 0-0 din vara anului trecut. Cu siguranță, nu mai trebuie să-i iertăm, ci să-i lăsăm la trei puncte în spatele nostru. După părerea mea, Mioveniul, altături de echipa din Sibiu, sunt principalele noastre contracandidate la promovare. Au stabilitate financiară, echipe bune și antrenori experimentați. Așadar, miercuri, la Șiria, avem doar varianta victoriei”, a concluzionat fostul internațional.









3 comentarii

  1. Buleica mai are de muncit sa se integreze in echipa,oricum SS numai are ce demonstra.Chiar daca a mai avut anumite meciuri slabe a dovedit ca ramane o piesa de baza.Miercuri sper sa fie titular ! Miercuri asteptam o noua victorie ! Fortza UTA !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button