UTA Arad

Ce s-a întâmplat cu echipa de juniori medaliată în ultimele două sezoane? UTA și-a împrăștiat jucătorii prin Liga 3-a, Șirineasa sau Reșița – printre beneficiare





În momentul în care a decis să nu-și mai înscrie „satelitul” în Liga 3-a, iar generația 1998 ieșea din calcule și pentru Liga Elitelor, clubul UTA a fost deschisă la discuții pentru cedarea, în special sub formă de împrumut, a tinerilor săi jucători. Dintre foștii elevi ai lui Cristi Păcurar, doar Prună, Iuga, Dinculescu, Tănase, plus Stahl, Jorza și Toma (aceștia fiind născuți în anul 1999) au fost reținuți de Adrian Mihalcea în lotul de Liga 2-a, restul având alte destinații.

Să ne oprim puțin asupra generației 1997-1998, cea care a câștigat o Cupă și o Supercupă a României la juniori, un loc trei pe țară și a jucat finala Cupei și în vara acestui an. După cum se știe, Mara a fost nevoit să abandoneze fotbalul din cauza unor probleme de sănătate. La prima vedere, Paul Copaci e cel mai câștigat cu mutarea la Satu Mare, doar că tânărul fundaș a jucat doar o repriză pentru Olimpia în primele trei etape a ligii secunde. La grupările de Liga 3-a din Arad au ajuns doar Vasiu și Mandache, la Lipova, acolo unde Sabău mai contează și pe Vasile (1999) și Deta (2000). Cermeiul îi mai are pe Aldan și Bubuș, iar din generația 1999 pe: Mager, Rogojanu, E. Varga, plus Moraru, care e născut în 2000. În afară de Deliman, care are 17 ani, la Sebiș nu a plecat niciun alt utist.

Dar, „roș-albi” mai găsim la alte divizionare trei arădene din seria a IV-a. Școlar Reșița și-a betonat banda dreaptă cu Iova și Costin, în timp ce pentru noul El Dorado, de la Șirineasa din…Valea Jiului, a semnat Darius Covaci și – probabil – urmează Denis Lazăr. În cărți la trupa lu Tudorache era și Gabi Pop, dar, cel puțin deocamdată, mijlocașul a ales să rămână la Păuliș (Liga 4-a Arad). În Liga 3-a, dar la Giarmata, va juca „închizătorul” Brănișteanu, pentru ca exponenți ai generației 97 să mai găsim la: Pecica (Petrache și Coșa) și Ineu (Zdrențan). În fine, Stanciu și Moza au abandonat activitatea, iar Sava a plecat din țară.

Nu-i putem omite pe Dennis Man și Adrian Petre, vârfurile generației de ’98, care au făcut pasul în față la FCSB, în Liga 1, respectiv Esbjerg, în liga a doua daneză.

Notă: Jucătorii subliniați au pus umărul la câștigarea celor două trofee (Cupa și Supercupa) din stagiunea 2015-2016 și a medaliilor de argint (în Cupă) și bronz (în campionat) în ediția 2016-2017. Sunt și alți utiști născuți în anul 1999, precum Mureșan, Savin, Lezeu, Al. Bodri, Laza și Curta, care au evoluat în meciuri din stagiunea trecută a Ligii Elitelor și care îmbracă și acum tricoul UTA-ei Under 19. În fine, situația lui Țurcanu e necunoscută.

FOTO: Viorel Musca









19 comentarii

  1. Marea întrebare este de ce sa renunțat la jucatori care au făcut performanța ?poate clubul are un punct de vedere dar cind alții sau alte echipe caută jucatori pe noi nu ne mai interesează de ei !Oare cine a avut acesta proasta idee?

    0
    0
    1. Unde vroiai că îi țină? Așa macar joacă la un nivel mai bun decât în județ..văd că majoritatea au mers la echipe cu pretenții și condiții bune, poate cu excepția lui Brănișteanu care a mers la giarmata…și generația romvest care a fost mult mult mai bună s-a împrăștiat pe la motorul, west Petrom pecica, cpl, care atunci jucau în liga a treia..și le-a prins bine unora dintre ei..

      0
      0
  2. Jucatori de perspectiva pacat ca nu poate uta sai tina in liga 3 erau tot timpul sub lupa antrenorilor dela echipa mare dintr_ generatie ies4_5 valoriieste o afacere

    0
    0
  3. Cel mai bun lucru posibil cu acei baieti ar fi fost daca primaria unui oras din judet facea un parteneriat cu UTA si ambele parti aveau de castigat. Dar primarul acelui oras prefera jucatori adusi de peste munti si vai din Arges, Valcea, Gorj cu care chipurile vor sa promoveze. Pacat !!!! Jucau impreuna in divizia C si era bine pentru forbalul aradean. Dar de ce sa joace tineri aradeni pentru un oras din judetul Arad ???

    0
    0
    1. prima data jucatorii trebuie sa accepte sa lase Aradul si sa locuiasca intr-un oras mai mic, in regim de minihotel …

      0
      0
      1. Luciane,ma bag si eu,daca imi dai voie!Dupa Romvestul lui Gandolfi(Lupas/Tisza),Aradul a ajuns intr-un colaps total la nivel de crestere de juniori!Praful s-a ales de tot!
        La acele vremuri gandeam ca in vecii vecilor,nu vom mai avea o baza serioasa de crestere,de jos!Iata ca acum(dupa multi ani),rasar an de an talente certe!
        Pepiniere,loturi de juniori promovate,rezultate exceptionale,dar s-a ajuns la paradoxul absolut normal pana la urma,ca produci mai mult decat poti sa folosesti in ograda proprie!Adica produci mai mult decat poti sa consumi!
        Si atunci ce faci?Folosesti in interes propriu „productia”,duci la echipa mare pe cei pe care au un potential promovabil financiar(pt ca ai investit in ei),scoti la maxim ce poti,iar cu restul?
        I-i dai imprumut,la rodat!Ce este rau in asta?
        Dar asa cum spui,poate nu toti vor sa mearga in ligi inferioare!Poate ca nu vor sa plece,pur si simplu!
        Si acum un contra-exemplu dezamagitor:
        -Academia Hagi,a preluat(ca sa nu spun mai urat,furat),a investit in putini jucatori!Exceptii!In rest,parintii au platit taxe grele,ca sa ajunga la Hagi,ba chiar sa-i sustina acolo!
        Vinde capacitatile,dintr-un campionat mai slab decat mediocru,pe banda rulanta,doar ca sa scape de ei si aduce niste(te rog sa-mi scuzi epitetul) elefanti!Aici,nu din patriotism local,il exclud pe Tucudean!Dar stii despre ce vorbesc!Apoi tot Hagi este cel care se crede persecutat!
        Asta nu as vrea sa se repete la UTA!!!Sa vinzi tot ce rasare si apoi sa aduci ceva himere care nu confirma…
        Este doar o simpla opinie.
        Cand primeaza interesul financiar,”ULCIORUL NU MERGE DE MULTE ORI LA APA”!
        Ne vedem miercuri seara la 18,la SIRIA!Ne va prinde noaptea acolo!
        Nimeni nu mai intelege nimic!

        0
        0
        1. Giro acesti baieti nu pot fi toti super valori UTA mai are la fiecare grupa de varsta jucatori sa explodeze nu pot sa ii tii pe toti ei trebuie sa joace sa creasca le trebuie si lor un salariu. Un exemplu Vasiu si Mandache au plecat la Lipova au sanse sa joace meci de meci la o echipa de liga 3 pot sa creasca iar daca devin certitudini se intorc la UTA

          0
          0
    2. primarul de acolo e antiuta se stie, dar eu in locul celor de la uta propuneam acest parteneriat celor de la crisineu cris…dar trebuiau sa treaca si acolo peste niste ambitii locale postelectorale..

      0
      0
  4. Oricat de mult se vor stradui cei de la Sebis nu vor promova.Asta este doar lozinca conducerii pentru a baga bani mai multi in echipa pentru a avea de unde pradui.Iar pentru a evolua in liga a II a ai nevoie de bani si de echipa.Ceea ce Sebisul nu are la ora actuala.Doar vrajeala pentru necunoscatori.

    0
    0
  5. probabil la cei de 98 le-a expirat contractul cu UTA si au revenit la Atletico iar clubul care ii imprumuta prin alte parti e Atletico nu UTA

    0
    0
    1. Si ce daca merg la Curtici?Mircea Aslau are mana libera acolo!Dimineata este cu juniorii A,UTA/Atletico(2002),iar dupa amiaza la Curtici!Care-i problema?

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button