A început „Romanian Junior” la Arad! Trei zile de badminton pe parchetul Sălii Polivalente

A început „Romanian Junior” la Arad! Trei zile de  badminton pe parchetul Sălii Polivalente

Parte a circuitului de badminton Junior International Series, „Romanian Junior” va avea loc la finalul acestei săptămânii la Arad. Competiţia reuneşte 83 de jucători implicați în 5 probe ale categoriei sub 19 ani, cei mai mulți la simplu masculin, 50, iar cu cea mai mică participare la dublu feminin, 11 perechi.

Concurenți din 18 țări vor lupta pentru medaliile puse în joc la cele cinci probe: simplu feminin, simplu masculin, dublu feminin, dublu masculin și dublu mixt.

Românii sunt cei mai numeroși la start, 20, dar nu lipsesc printre alții, pe lângă capii de serie din Bulgaria, Kazakhstan, Serbia sau Ungaria, și reprezentanți ai federațiilor de profil din Moldova, Slovacia, Cehia, Slovenia, Israel, Finlanda, Croația, Franța, Italia, Portugalia și chiar India.

Competiția care este o Cupa Mondiala de Juniori punctează pentru calificarea la Jocurile Olimpice de Tineret din 2018. Până acum Federaţia Română de Badminton a organizat 17 ediţii de Cupă mondială de seniori.  Cu toate că Romanian Junior a fost lansat la Timișoara, ediția din 2017 nu va mai avea loc în Sala ”Constantin Jude”, ci în Sala Sporturilor din Arad. În vederea organizării acestei competiţii, Primăria Municipiului Arad a alocat  60 000 lei.

Programul competiţiei Romanian Junior 2017

1-3 septembrie 2017

Sala Sporturilor Arad

VINERI de la ora 11:00 la 20:00;

SÂMBĂTĂ sferturile de finală de la ora 10:00 și semifinalele de la ora 16:00

DUMINICĂ finalele, de la ora 10:00

 

Intrarea este gratuită.

0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *