Tunurile pe arbitri pe Crișul Alb! „Le-au permis să joace agresiv și să tragă de timp, Enciu merge direct la spital”

Tunurile pe arbitri pe Crișul Alb! „Le-au permis să joace agresiv și să tragă de timp, Enciu merge direct la spital”

Primul derby de promovare al seriei a IV-a a Ligii a 3-a s-a încheiat cu succesul celor de la Șirineasa, chiar pe terenul Sebișului. Au fost, însă, destule episoade de arbitraj ce au scos din minți publicul spectator, ce s-a adunat amenințător în apropierea tunelului ce duce la vestiare, după ultimul fluier.

Echipa vizitatoare și arbitrii au stat aproximativ 6-7 minute pe gazon până spiritele s-au mai calmat. În mare, sebișenii i-au reproșat „centralului” clujean, Vlad Inoan, că nu a arătat două cartonașe roșii pentru jucătorii echipei din Valea Jiului. Primul, după ce Voinescu ar fi fost scuipat de un adversar chiar la ieșirea de pe gazon, după finele primei părți, în condițiile în care arbitrii erau în zonă, iar al doilea la cotul aplicat în gura lui Enciu spre final, căpitanul Sebișului sângerând abundent (foto2). „I-a distrus dantura lui Enciu, jucătorul nostru pleacă direct la spital. La cealaltă fază, chiar și observatorul a spus că va scrie în raport despre gestul golănesc al adversarului, dar, știți cum e, nu ne mai încălzește cu nimic faptul că arbitrul va fi suspendat. Ne ajuta, poate, dacă era corect în teren, ne lăsa să jucăm fotbal, însă, pe lângă episoadele în care s-ar fi impus eliminarea jucătorilor lor, a permis prea mult tragerile lor de timp. Cred că, efectiv, s-au jucat 25 de minute pentru că restul de 20 s-au târât pe jos. Cei de la Șirineasa au provocat situații de a intra medicul în teren și jocul a fost fracționat. În general, nu prea vorbesc despre arbitraj, dar acum trebuie făcut lucrul acesta fiindcă, după cum s-a și văzut, au fost niște durități ce nu-și au locul pe un teren de fotbal. Pe ei i-au lăsat să joace agresivi, iar cu noi arbitrii au fost extrem de stricți. Ne-au dat <<galbene>> la fiecare contact, iar lor le-a încurajat intrările tari prin faptul că nu i-a pedepsit conform regulemantului. În plus, repet, le-a permis adversarilor să tragă foarte mult de timp , în condițiile în care noi puneam presiune. Astfel, întrerupând jocul, le-a dat posibilitatea să respire și să-și atingă scopul”, a remarcat „principalul” Naționalului.

Chița a dezagreat și metodele celor de la Șirineasa, cu trimitere spre omologul său, Gabi Mangalagiu. „Eu înțeleg că toată lumea vrea să-și creeze un avantaj și are un obiectiv, dar noi ca antrenori trebuie să dezvoltăm fotbalul, să facem o bună propagandă acestui sport frumos. Și nu vom reuși asta dacă tragem de timp în mod repetat și alte lucruri de genul acesta. Nu mă interesează ce politică au ei la club, care e filozofia lor, e important e că noi, chiar și cu adversitatea arbitrilor, am creat un joc frumos. Lumea a fost mulțumită de atitudine, ne-am și creat situații de poartă, dar nu am fost destul de clari în momentul finalizării”, a încheiat tehnicianul „alb-albaștrilor”.

2
6

4 comentarii


  1. Bravooooo,băieți ,au venit cu arbitri altfel nu băteau la sebis in veci ,păcat ca am jucat foarte bine chiar si 11 contra 14 ,trebuie sa câștigam la Giarmata neaparat

    6

    7
    Răspunde

  2. D-l Feieș este înconjurat de persoane incompetente,necunoscătore al fenomenului fotbalistist si iată rezultatele de ani de zile! Părerea mea este ca atat d-l Feieș cat si orașul SEBIS merita mai mult. Trebuie urgent o schimbare radicala in ceea ce privește conducerea clubului,lot de jucatori cat si mentalitatea acestora!

    7

    5
    Răspunde

    1. Denisa cea cu pantaloni sau in fustita ,ce usor e sa dai din gurita cu munca e mai greu fetita tati, sau travestit ce esti cand spui de cineva ca e incompetent ar trebui sa te interesezi in ce conditii concureaza National SEBIS fata de celelalte echipe din campionat,ce bugete au si atunci poti sa iti dai cu parerea ,asta nu inseamna ca nu sant alti mai buni ca actuali de la club

      6

      7
      Răspunde

      1. Așa e Mihai!!!! Păcat că se găsește un travestit să vorbească. Păcat că nu are tăria sa.si dea numele și sa.si susțină părerea. Ce să iei atunci bun de la el/ea?

        1

        0
        Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *