Șoimii adulmecă piscurile: Șimand – Curtici 4-0

Șoimii adulmecă piscurile: Șimand - Curtici 4-0

Detonând bomba la Zăbrani în runda precedentă, Șimandul s-a cocoțat pe un loc pe podium după etapa de azi. Adunată în pripă, formația din Curtici, rămasă cu Alex Don pe bancă după plecarea lui Mircea Aslău, nu a putut emite pretenții, iar scorul final ne scutește de prea multe comentarii.

Minutul 8 avea să aducă și prima reușită a confruntării. Berar și-a făcut o minge în careu, a tras la timp și l-a învins  pe Iacob cu ajutorul unei ușoare devieri. „Grănicerii” nu au legat jocul decât până la 25-30 de metri de buturile adverse, astfel că șuturile de la distanță ale lui Liga sau Gavriș nu i-au dat cu adevărat emoții lui Dagău. În schimb, gazdele au făcut 2-0 după o fază lucrată: centrare Rafila – cap Berar, cu contribuția importantă a lui Rancov.

Acesta avea să fie și scorul reprizei, șimăndanii mulțumindu-se apoi să controleze ostilitățile fără a se întebuința prea mult. A venit, însă, minutul 71 și odată cu ea și „capul” sub bară a lui Ghergar la centrarea lui Balint. 13 minute mai târziu, la debutul stagional, profesorul Mărcuș l-a deschis excelent pe Faur în careu și acesta a finalizat cu un șec la colțul lung.

Cu 7 puncte puse la păstrare, șimăndanii formează, cel puțin deocamdată, a treia forță a Ligii a 4-a. „Ne simțim bine, vrem să prelungim cât mai mult acest moment. Chiar dacă nu am avut emoții împotriva unei echipe bunicele, dar puțin nepregătite, aș fi vrut să nu ne complacem în jocul încâlcit din prima parte. Dar, avem și noi problemele noastre de lot, ne mai lipsesc câțiva oameni, iar în momentul în care vor reveni ei, vom arăta și mai bine”, a menționat Marius Ciubăncan, suspendat la acest meci după „roșul¨ încasat etapa trecută.

Formații:

Șimand: Dagău – Balint, Tolan, Ruska, Rafila (86 Sîrca) – Faur (90 Cuc), Cătană – Balogh (73 Mărcuș), Berar (80 Pîrvulescu), Noaică – Ghergar

Curtici: Iacob – Gavriș, Rancov, Abrudan, A. Morar – Gheorghieș, Ursoi (72 Hornea), Hanc (46 Turda) , Gliguța (86 Crișan) – Liga, Țurcanu (90 Rîpaș)

Arbitri: Dorinel Herțeg – Alina Mihoc, Gabriel Hărduț.

Observatori: Corneliu Tiulea, Romulus Babău.

 

1
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *