Falub e oficial noul antrenor al UTA-ei, joi dimineață conduce primul antrenament

Falub e oficial noul antrenor al UTA-ei, joi dimineață conduce primul antrenament

În această seară, conducerea clubului UTA, Adrian Falub și „secundul” său, Marius Suller, au semnat actele pentru o colaborare pentru un sezon, cu posibilitate de prelungire în caz de promovare. Așadar, de joi, odată cu antrenamentul de la ora 10, de pe arena „Motorul II”, începe cel de-al treilea mandat al lui Falub în „alb-roșu”, cu țință clară, un loc sub soarele Ligii 1.

Practic, fostul fundaș va lua pentru prima oară cunoștiință cu noii săi elevi cu 48 de ore înaintea partidei de la Afumați, din cadrul etapei cu numărul 7 a ligii secunde. Vor și fețe cunoscute, e adevărat puține și asta pentru că Adi Falub a mai lucrat doar cu Manea (la UTA) și Buleică (la Chiajna). La UTA, dar în afara lotului și în litigiu cu clubului, este și Alin Gligor, fostul căpitan al dejeanului în Liga a 2-a.

Clubul fanion al Aradului îl va prezenta mâine pe antrenorul cu patru promovări în Liga 1 într-o conferință de presă, programată la ora 14,30.

12
0

21 de comentarii


  1. Mult succes! Sper ca peste cateva etape ,,era Mihalcea ” sa fie uitata deja. Si totusi transferurile extrem de nereusite nu si le asuma nimeni.? Nu da nimeni socoteala pentru banii aruncati pe fereastra?

    43

    6
    Răspunde

  2. Uite sa adeverit ce am intuit aseara ca putea clubul sa puna oficial falub antrenor sa,numai astepte raspunsul oficial ca asta nu are oferte nu il ia nimeni, lasa ca il luam noi pt a 3 oara

    7

    25
    Răspunde

    1. Nici altii nu au avut oferte,dar nu au vrut sa se lege la cap!Simplu!

      26

      1
      Răspunde

  3. A vazut cineva ce a declarat Pancu?”Stefan Grigorie este in litigiu cu UTA”
    Parca era”amiabil”.Chiar e lipsa de profesonalism undeva la varf….

    13

    2
    Răspunde

    1. FRF.ro/ hotărâri cnsl/ caz UTA – Grigorie/ încetare raporturi . Caută, nu sta gura casca la tv. Informații, apoi dat cu părerea. Specialiștii nu sunt pe forumuri din fericire!!

      11

      0
      Răspunde

      1. Sherlock,eu nu am avut intentia de a jigni pe nimeni,dar se pare ca tu o faci.Nu ma cunosti sa sti daca stau sau nu “”gura casca” sau ce motive am sa o fac.De fapt,nici nu e traba ta ce fac….asa ca te rog nu vorbi urat..Am prezentat doar o informatie luata de la un post TV asa cum tu ai luat-o de pe un site..

        6

        2
        Răspunde

    2. Nu se fac publice ofertele si apoi rezilierile “amiabile”!Oare nu ar trebui afisate,daca tot sunt bani publici?Spun si eu!
      Ca o paranteza,Codru are salar fix 2500Ron,fara taxe!Brut!Nu conteaza ce bufoni se aduc!Dar conducerea trebuie sa ramana aradeana!
      Elefantii au de cel putin 3 ori mai mult!
      Daca se vrea transparenta,nu vrem sa stim salariile jucatorilor!
      Sa se afiseze numele antrenorilor ofertati!Si in epopeea Mihalcea dar si acum!
      Nu bani,nu oferte!Doar numele!Asa ne dam seama despre gandirea conducerii,cam ce au in cap!
      Faceti publica lista antrenorilor care au fost contactati!Nu conteaza motivul din care am fost refuzati!Se stie!Degringolada totala!
      Asta as intelege prin transparenta!

      12

      6
      Răspunde

  4. No,apo’ daca musai…..cu placere!Uneori mai exista si dragoste cu forta!
    Cand a venit Mihalcea,majoritatea se vedeau ca matura pe jos cu toata Liga a 2-a….
    El si-a ales jucatorii!Clubul i-a adus,dupa doleante!Cand a vazut ca nu merge la UTA sistemul cu un singur atacant,a dat-o la intors,ca mai vrea 2 atacanti,care ft clar,oricum este nevoie de ei!
    Rezultatul acestei euforii,fara o baza faptica,s-a vazut!
    Dezastru!Ca si Multescu,cine ar mai fi venit sa se lege la cap?Oricat de patriot local as fi,in aceasta clipa,nu cred ca vre-un antrenor aradean ar avea capacitatea sa mearga(nu dupa vorbe),la promovare!
    Nu sunt un mare fan Falub,dar nici impotriva lui.
    Mai rau decat ce a fost,ce poate fi?Nu se pune problema de retrogradare.
    Cuvintele magice:”sa vedem”!Nu mai avem nimic de pierdut!
    Mult succes si minte lucida!
    Macar daca Falub,regrupeaza vestiarul si reuseste sa-i motiveze,conditii esentiale acum,restul va veni!
    Din pacate,iar punct si de la capat!
    Hai UTA,inca se poate!Nu este prea tarziu,dar este groasa rau!

    26

    1
    Răspunde

  5. Am inteles ca la ASA TG MURES este un haos mare de tot. Dumitru Muntean si Cornel Ene ( fosti jucatori la UTA ) au si parasit corabia. Nu au bani deloc se pare. N-ar fi rau sa vada Falub vreo 2-3 jucatori buni de acolo ???

    17

    6
    Răspunde

  6. Am uitat!Ce ar putea face orice antrenor,venit proaspat in 2 antrenamente cu un lot dezbinat,demoralizat?Nici sa-i cunoasca bine,macar!
    Daca jucatorii vor,trebuie sa demonstreze ca de la Afumati,vin cu 3 puncte!
    Nu le poate baga Falub,ardei iute in fund,peste noapte!Sau poate ca?
    Acum este acum!Daca se vine cu 3 puncte de la Afumati,exista viziunea luminitei de la capatul tunelului!Altfel,tragedie mare!
    De la conducere,pana la echipa,exista presiune imensa!
    Singurul si unicul,care nu are nici o presiune,este Falub!Corect?
    In caz de esec,va spune ca doar el a venit la vaporul sortit naufragierii!Doar el a acceptat conditiile actuale!Ceva de contestat?
    Totusi,cineva,acolo sus,in fotoliul nr 1,ranjeste diabolic!Eu v-am facut,eu va distrug!
    In loc sa-l voteze vre-o 10-15000 suporteri,cum spera,acum il injura!Doar ca el nu pricepe nici in ruptul capului din ce cauza?S-a instalat paranoia dictatoriala!
    Iar ceea ce face acum,nu mai sunt gesturi cugetate,ci miscari in disperare maxima!
    Dar si loveste in toata lumea.in stg si dreapta!Dezinformeaza,iese cu articole penibile prin Daniel Scridon,aservitul sau!
    De pe la barajul cu Calarasi,nu l-am prea mai vazut!Prefera sa-l trimita pe Gopo,Ovidiu Mosneag!Dar si acesta s-a cam saturat de directive si sarcini trasate!
    Evenimentele l-au cam coplesit pe number 1!
    Nu m-ar mira ca vor urma atacuri directe,nominalizate!Deja sunt!
    Sa nu ne lasam dezbinati!Sa nu luam in considerare politicul!A trecut vremea lui Pugna si Aron!
    La acest comentariu,ma astept sa fiu dezactivat!Heil Falca!Arbeit macht frei!

    23

    5
    Răspunde

  7. Bine ai revenit la UTA D-le Falub. Spor ta treaba si putere de redesare a corabiei! We never give up! FORZA UTA!

    15

    7
    Răspunde

  8. Succes FALUB iti ureaza cel ce a facut stadionul din Oarda pe care tu faceai antrenamente cu Unirea A-Iulia.Da afara pe cei care nu pot juca fotbal in viteza si mai ales pe gafiori…!De nu-i stii,,o sa-i afli de la mine…Hai UTA !

    7

    3
    Răspunde

    1. Simpatici unii cetateni,p’aci…😊
      HAIDE UTA!!!

      8

      1
      Răspunde

  9. Mai sunt jucatori care nu au ce cauta in actualul lot. Va rog sa-i disponilizati ca altfel nu se poate.

    3

    2
    Răspunde

    1. Pt Cosmin. Din cite știu eu Stupy a antrenat mai mut la seniori decit la juniori, are mai multa ucenicie și experiența decit cei audiați de tine și mai multe realizări. Cu siguranță prin caracterul lui pe care il știm și il cunoaștem, ar gestiona mai bine vestiarul. Este trup și suflet pt UTA. Cit despre Falub, uitati-va să vedeți că promovările le-a obținut în ultimele etape după ce a preluat echipa și punctele făcute de alt antrenor. Nu a condus el campania cap coada. Eu stiu cine și ce caracter e. El le-a adus pe Marțian sunt prieteni din copilărie, la mijloc eraualte interese. Pe vremea aceea mai era variant Tucudean. Dar el împreună cu Giovanni ș-au împotrivit. El și-au luat banii la zi împreună cu secundele pe care l-a adus cu el , in timp ce Tapos și Stupy cu care lucra împreună atunci ,rămâneau neplătiți cu lunile. Asta e purul adevăr. Vine acum pt că îi flămînd, nu mai are echipa de vre-un an. Ii facem mari pe toți ofrindu-le șansă să antreneze UTA. Le facem CV. Iar pe arădenii noștri ii balacarim. Ce performante avea Roșu, Mihalcea in fata lui Rolj, Popa sau Stupy? Hai sa din realiști. Iar tu ii ridicai in slavi. Și zici că nu ești răutăcios. Ești sigur? Pt că eu nu?

      6

      2
      Răspunde

  10. nu va mai certati ca falub daca sta 10 etape e mult la ce slab antrenor este i am dat mult 10 ce foame au uni

    1

    8
    Răspunde

  11. Poate de data asta si cu conditiile pe care le are la UTA., poate va face treaba, niciodata nu se stie.

    2

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *