UTA Arad

Falub, la revenirea la UTA: „Un club greu de antrenat, dar e și frumos. Fanii îți dau starea de spirit, o victorie cu Poli e ceva unic”





După „divorțul” de Adrian Mihalcea, care de azi e antrenorul Mioveniului, „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc merge pe mâna lui Adrian Falub. În cursul dimineții, acesta și-a cunoscut noii elevi și a condus primul antrenament, penultimul înainte de meciul pe puncte de la Afumați.

Prezentarea noului „principal” a fost făcută chiar de Alexandru Meszar, părintele proiectului UTA, care prin prezența și cuvintele sale a dat o mai mare greutate momentului. „Ținând cont de obiectivul declarat, conducerea clubului are obligația – față de blazonul UTA-ei, față de toți finanțatorii și în special față de fanii de peste tot – să angajeze un antrenor cu experiență, cunoscător al necesităților unei promovări. Adrian Falub are patru promovări din Liga a II-a în Liga I și poate oferi echipei ce are nevoie acum. E un lider care știe să-și motiveze jucătorii și e recunoscut pentru știința jocului. Suntem siguri că va câștiga respectul și loialitatea jucătorilor și le va exploata potențialul la maxim”, a punctat Meszar.

Adrian Falub își începe al treilea său mandat la Campioana Provinciei, după cele din aprilie 2012-iunie 2013, respectiv februarie 2014-martie 2014. „Mă bucur mult că sunt astăzi aici, mă bucur că am ajuns la UTA, Știu ce înseamnă clubul, știu ce înseamnă fanii, știu ce înseamnă Aradul ca oraș. Am venit cu gândul să promovăm, cred că e un obiectiv realizabil, chiar dacă situația din acest moment nu e chiar foarte bună. Cu siguranță, avem un lot ce ne îndreptățește să ne gândim la promovare. Practic, UTA  e cea mai îndreptățită să se gândească serios la promovare după doi ani consecutivi în care nu s-a reușit lucrul acesta. Nu aș vrea să spun foarte multe lucruri, prefer să mă gândesc la prezent, la meciul de sâmbătă, care să ne dea plăcerea de a juca, de a gândi fotbalul și apoi, în cel mai scurt timp, să apuc să cunosc foarte bine jucătorii. E adevărat, cu unii am lucrat, pe alții i-am studiat ca și adversari, tot ceea ce trebuie să facem este să revenim cât mai repede în fruntea clasamentului. Mulțumesc conducerii că s-a gândit la mine, sunt sigur că vom avea o colaborare bună, iar la final aș vrea să ne bucurăm de un rezultat la care ne așteptăm noi toți, iar aici îi includ – bineînțeles – și pe fanii UTA-ei. Astăzi, o promovare în Liga 1 cu UTA, astăzi ar însemna un lucru extraordinar”, a explicat tehnicianul de 46 de ani.

Și azi există fani care-l contestă pe Adrian Falub pentru perioada în care a lucrat la UTA cu Giovanni Catanzariti și, pentru foarte puțin timp, cu Adrian Marțian. „Nu am fost niciodată manager, ci întotdeauna doar antrenor. Mă puteți întreba mereu ceea ce doriți despre partea tehnică, vă pot spune de sisteme de joc, de ce antrenamente am făcut. În rest, tot ceea ce înseamnă administrativ nu am știut niciodată și nu voi ști nici de acum înainte. Pentru mine, la fotbal trecutul nu contează decât eventual să-l povestești nepoților, viitorul și el prea puțin, ci doar prezentul. Iar acesta e cel mai important lucru pentru mine astăzi”, a fost comentariul pe această temă a fostului fundaș născut la Dej.

Ca și clujean, jucător și antrenor al Universității, Adrian Falub nu și-a ascuns afinitatea pentru culorile „alb-negre”, dar UTA îi urmează îndeaproape. „Mi-au plăcut întotdeauna cluburile de tradiție, îmi place presiunea creată la cluburile de tradiție, de fanii acestora. Sunt obișnuit să lucrez sub presiune, nu am probleme din acest punct de vedere. UTA nu e un club ușor. Dimpotrivă, e greu de antrenat, dar e și frumos. Țin minte meciul Poli – UTA, pe care dacă îl mai și câștigi…Eu nu am mai trăit niciodată o asemenea satisfacție, pe care mi-ar plăcea să o retrăiesc. E ceva unic. Dar, repet, e și greu. Sunt fani care au pretenții de la o fostă campioană a României. Sunt oameni care au trăit și în vremurilor în care se câștigau Cupe, campionate și care înțeleg fotbalul. E greu să-i păcălești.  Până la chestiunile legate strict de fotbal, ceea ce le spun eu jucătrilor este următorul lucru. La UTA trebuie creată o stare de spirit necesară unui club cu pretenții. Această stare de spirit o au în primul rând fanii și ei ți-o pot transmite și ție, iar jucătorii trebuie să fie deschiși în acest sens. Jucătorii trebuie să gândească că tot ce se întâmplă în vestiar este o stare de spirit”, a adăugat noul „principal” al „roș-albilor”.









12 comentarii

  1. ””Vreau în primul rând să cunosc foarte bine ce are UTA azi, să căutăm un sistem potrivit pentru ce există. Dacă se vor ivi posibilități să transferăm jucători, de ce nu? Dar nu e o prioritate aducerea unor jucători azi, ci folosirea eficientă a celor din lot.”

    ” În cel mai scurt timp, vreau să îi cunosc pe jucători,”

    Oare și-a primit pe foaie discursul ? Cum adică nu-i o prioritate aducerea unor jucători ? Păi, dacă nu a ajuns să-i cunoască, de unde știe el că lotu-i complet ?

    0
    0
  2. Succes Falub daca ai venit !!! Succes rapid si continuu pentru ca timpul nu e aliatul nostru !!! Am inteles ca Todea pleaca . Pacat pentru ca e un utist adevarat !!! Daca conducatorii au ceva minte ii ofera un post la club , nu asa te comporti cu un om ca Todea !!! Am auzit ca Marius Stan ar vrea sa conduca UTA .Ar veni cu investitori ,cu un proiect ambitios fara sa schimbe structura actionariatului , zice el ,ca a vorbit si cu Falca . E o tema de discutat , zic eu !!!

    0
    0
    1. La UTA ii trebuie un conducator de genul acestui galatean Marius Stan,caci e bandit de bandit,nu ca ai nostrii pe care nimeni nu-i prea baga-n seama.Stan e de talia lui Dinu Vama si asta are toate usile si ferestrele deschise la conducatorii fotbalului romanesc.Echipele tari din ROU au conducatori adevarati si ma gansesc la Dragan Iedu care desi e reprezentant al ligii a 2-a,nu prea e bagat in seama…..Poate la Crisul Chisinau Cris e bun,dar la aspirantele noastre a utistilor e ,,subtirel dinamovistul,,…!Bafta Adi Falub si o sa vezi ca ne trebuie 2 atacanti…HAI UTA !

      0
      0
        1. „Marius Stan,caci e bandit de bandit” – nu stiu voi, dar eu ii prefer oricand pe Dragan si Codru – cu toate inadvertentele si sincopele lor – in locul unui bandit, care sa duca UTA in liga 1 pentru 1-2 ani, ca mai apoi sa ne trezim iar in liga 4, in derby-uri cu Pecica.

          0
          0
  3. E bine ca directorul unei institutii publicede a luat parte la conferinta de presa a unui club sportiv. Pt urmatoarea conferinta vor fi adusi si ceilalti directori de institutii publice? E incredibil cum acceptam sa fim mintiti pe fata si saeu ramanem impasibili,ba mai mult sa si aplaudam si sa laudam prefacatoria.

    0
    0
  4. Desi nu prea mi-a placut FALUB ca antrenor, totusi ,daca nu sa gasit alta varianta , eu ii urez mult succes la UTA. si sa aiba rezultate dintre cele mai bune pt. a aduce acest club in liga1a ,acolo unde ii este locul si referitot la Marius Stan, este bine venit la UTA. pt. ca are experienta mare si stie ce sa faca pt. a duce UTA. in liga1 , in ciuda contestatarilor care nu sunt deacord cu venirea sa la UTA. Pai, ala nu , ala nu, pai atuncea pe care, oameni neexperimentati, nu ajunge atatia ani ,de cand UTA. navigheaza numai in liga 1 !!!

    0
    0
  5. Pt Cosmin. Din cite știu eu Stupy a antrenat mai mut la seniori decit la juniori, are mai multa ucenicie și experiența decit cei audiați de tine și mai multe realizări. Cu siguranță prin caracterul lui pe care il știm și il cunoaștem, ar gestiona mai bine vestiarul. Este trup și suflet pt UTA. Cit despre Falub, uitati-va să vedeți că promovările le-a obținut în ultimele etape după ce a preluat echipa și punctele făcute de alt antrenor. Nu a condus el campania cap coada. Eu stiu cine și ce caracter e. El le-a adus pe Marțian sunt prieteni din copilărie, la mijloc eraualte interese. Pe vremea aceea mai era variant Tucudean. Dar el împreună cu Giovanni ș-au împotrivit. El și-au luat banii la zi împreună cu secundele pe care l-a adus cu el , in timp ce Tapos și Stupy cu care lucra împreună atunci ,rămâneau neplătiți cu lunile. Asta e purul adevăr. Vine acum pt că îi flămînd, nu mai are echipa de vre-un an. Ii facem mari pe toți ofrindu-le șansă să antreneze UTA. Le facem CV. Iar pe arădenii noștri ii balacarim. Ce performante avea Roșu, Mihalcea in fata lui Rolj, Popa sau Stupy? Hai sa din realiști. Iar tu ii ridicai in slavi. Și zici că nu ești răutăcios. Ești sigur? Pt că eu nu? Sa va mai spun una de- a lui. Pe cînd vroia Tucudean sa prea clubul de la Giovanni și Marțian. Înțelegerea intre Falub, Giovanni și Marțian era că în momentul cedării clubului la Tucudean, sa i de atașează la contractul lui Falub o clauza de reziliere de 10.000 E. Așa de atașat era de club. Intebati-l pe Tucudean daca nu credeți. Așa vroia el sa ajute clubul. Și noi il băgăm din nou în casa noastră să îi mai introducem niste sentimente in portmoneul lui. Acolo își ține el sentimente. Bravo !!!! Ne meritam soarta. Pe cei care vin intradevar și cu sentimente nu ii acceptam. Chipurile, nu sunt suficient de pregătiți. Și mereu achiziționăm dinafară orașului. Nu realizam nimic, dar cheltuim mult mai mult. Poate așa trebuie? Doamne ajuta UTA in liga 1.

    0
    0
  6. Da, am mai făcut greșeli,deoarece am setata aplicația care în momentul în care tastezi, apar variante de cuvinte. Așa s-au produs greselile. Esențială este ideea. Dar e purul adevăr. Și crede-ma Ady, cunosc situația mai bine că și tine, crede-ma. Nu zic nimic din răutate.

    0
    0
  7. Pt Ady. Da e bun Falub și eftin. Cînd l-a schimbat pe Roly. A venit pe 3000 E salariu ,secundul lui 1500E cazare,masa și transport . Roly + Stupy+Tapos 3000 E toți la un loc fără casă masa și transport. Și erau ai nostrii. Rezultatul cu Falub, clasare pe loc neprofitabil ,mai slab decit cu ai nostrii.Eu zic că dacă îți cumperi Mercedes in loc de Dacie, atunci ai și pretenții de o schimbare calitativă a serviciilor. Noi cumpărăm mașină mai scumpă cu emblema doar de Mercedes, doar noi de asta avem nevoie. Dar caroseria și motorul sunt de Trabant. Eu sincer îmi doresc sa promovam. De aceea țin pumnii. Carrefour unde e corectitudinea in decizii și alegeri?

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button