Lipova o ia de la capăt cu Hermannstadt II după primul eșec al anului: „Ne-am crezut mai mari decât suntem, dar muncim și țintim o primă victorie de moral”

Lipova o ia de la capăt cu Hermannstadt II după primul eșec al anului: „Ne-am crezut mai mari decât suntem, dar muncim și țintim o primă victorie de moral”

Până la impactul cu Liga 3-a, Șoimii Lipova a avut un an perfect. Nu mai puțin de 28 de victorii consecutive au legat băieții lui Sabău între campionat, barajul cu Diosig și Cupa României (faza județeană și națională), însă în eșalonul trei e o cu totul altă mâncare de pește. Se observă cu ochiul liber că și regula celor trei juniori Under 19 îi încurcă puțin pe „alb-albaștrii”, dar sezonul e de abia la început și e timp de reglaje.

Până una alta,  Radu Pop rememorează puțin cele întâmplate sâmbăta trecută la Cermei, după 0-3 cu teamul lui Anca și Nagy. „Suntem dezamăgit de înfrângerea dureroasă, dar nu facem un capăt de țară. Avem un parcurs de 28 de victorii, un egal și acum o primă înfrângere în acest an. Vor mai veni astfel de momente, ăsta este fotbalul. Cred că victoria destul de facilă din Cupa României împotriva Cermeiului ne-a relaxat, ne-a înmoiat un pic picioarele și ne-am crezut mai mari decât suntem. Astfel, am fost surprinși de ceea ce s-a îmtâmplat pe teren și nu am reușit să gestionăm eliminarea lui Calvin. S-a văzut dorința de revanșă a cermeianilor, chiar dacă atunci la cald, după eliminarea din Cupă, au afirmat altceva. Se pare că s-au pregătit bine pentru meciul pe puncte. Asta a fost, mergem înainte, muncim mai departe mai bine, pentru rezultate cât mai bune”, susține președintele Lipovei.

„Alb-albaștrilor” li se ivește rapid ocazia revanșei și asta pentru că tot trei puncte se pun în joc și sâmbătă, la Pâncota, contra „satelitului” noului lider al ligii secunde. „Sperăm să trecem cu bine peste eșecul de la Cermei și  sâmbătă să reușim o victorie de moral împotriva echipei a doua a lui Hermannstadt. Tratăm serios această partidă, adversarii au un lot bun, format în special din tineri de perspectivă, da și câțiva fotbaliști de la prima echipă. Suntem siguri că nu vin în plimbare de la Sibiu, dar suntem conștienți de importanța meciului. O victorie în partida de sâmbătă ne-ar da un moal bun pentru dubla întâlnire de săptămâna viitoare din Cupă și campionat cu Național Sebiș, o echipă cu foarte mari pretenții, care și ea este rănită în acest debut de campionat și are o mare sete de rezultate”, a adăugat Pop. Lipova nu va putea conta pe fundașii centrali titulari, Calvin (suspendat) și Pașcu (accidentat), dar l-a recuperat pe juniorul Rareș Deta.

„Garnitura” secundă a sibienilor e pe mâna unui fost component al lotului. Bogdan Piko a fost jucător al lui FC Hermannstadt în ediția precedentă de campionat, iar în această vară a luat decizia de a abandona activitatea fotbalistică și acum își începe cariera de antrenor. A obținut trei puncte din 6 posibile, dar încearcă să scoată ceva și din disputa de sâmbătă. „Întâlnim una dintre echipele bune ale seriei, cu câțiva jucători care au meciuri în primele două ligi. Recunosc că m-a surprins eșecul lor la scor la Cermei, dar – probabil – totul a pornit de la acea eliminare. Așadar, sunt puțin răniți și cu foame de puncte, iar misiunea noastră va fi cu atât mai grea sâmbătă. La o primă vedere, pot spune că sunt favoriți, dar, dacă ne facem treaba așa cum le cer mereu jucătorilor mei, șansele devin egale. O să venim cu o echipă cu mulți copii, nu cred că vom primi jucători experimentați de la prima echipă. Pe Dan Roman am contat doar etapa trecută, fiindcă avea ceva probleme fizice și avea nevoie de un antrenament cu joc”, ne-a declarat fostul mijlocaș, care nu va putea conta pe portarul Băilă (accidentat).

Formații probabile:

Lipova: Bujor – Mandache, Bier, Bercu, Stoin – Piț, Jichici, Copil, Deta – Vasinc, Trabalka.

Hermannstadt II: Ciorgovean – Cristiu, Bratu, Străulea, Chifu – Pop, Tarcea, Cătinean, Preda – Mucuța, Cîrstean.

0
0

Un comentariu


  1. Voi de pe sportarad pe bune tot respectul pt efortul ce il faceti sa ne tineti la curent cu tot din fotbalul aradean , insa de 2 etape bujor e rezerva si voi il dati titular , corect era sa incepeti primul 11 in echipa probabila cu acel junior titular in cele 2 etape , nu e ca o critica e ca o remarca

    2

    5
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *