UTA Arad

Neagu e optimist înainte de vizita UTA-ei: „Sper să câștige echipa mai bună și aceea să fie Afumațiul. Arădenii – favoriți doar la capitolul condiții”





CS Afumați a fost o nucă destul de tare pentru UTA stagiunea trecută. La Arad, pe „Motorul”, arădenii treceau la limită de ilfoveni, cu 2-1, în timp ce în deplasare au obținut doar un punct și acela destul de norocos la ce ocazii au avut gazdele pe finalul meciului.

Mâine dimineață, cele două echipe se duelează din nou pe terenul din Afumați, miza fiind extrem de ridicată. Gruparea „galben-albastră” vine după primul succes stagional, obținut pe un teren greu. Vlada și Burlacu au semnat victoria ilfovenilor la Satu Mare, fiind – totodată – primii marcatori ai echipei lor în acest campionat. „Ne lipsea doar golul, căci încredere în noi și posibilitățile noastre am avut tot timpul. În general, am făcut jocuri bune, din care meritam să scoatem mai mult, știam că va trebui să vină și această victorie. Moralul este mai bun acum, partida cu UTA vine la momentul oportun”, spune Vasile Neagu.

Antrenorul Afumațiului susține că nu există o echipă favorită din punct de vedere al formei sportive: „Poate, arădenii ar putea avea prima șansă dacă aducem în discuție condițiile de care beneficiază la club. În rest, forțele sunt echilibrate, nu putem vorbi de o formație favorită la cele trei puncte. Sper, însă, să câștige echipa mai bună și aceea să fie Afumațiul. Suntem conștienți că vom avea în față un adversar puternic, chiar dacă acesta nu se prea regăsește. Terenul este și el bun, ceea ce ne convine, căci suntem o echipă mai combinativă decât UTA”.

De la ultima întâlnire directă dintre cele două echipe, încheiată cu rezultat alb, „Bătrâna Doamnă” a schimbat doi antrenori, pe Roșu și Mihalcea, pentru ca disputa de mâine să coincidă cu debutul lui Adrian Falub, aflat la cel de-al treilea mandat în „alb-roșu”. „Nu m-am mai întâlnit cu dânsul până acum, nu știu exact ce fel de antrenor este și cum va pregăti acest meci în două zile. Dar, îi urez să-și îndeplinească obiectivul, dar după acest meci. Deși, dacă a promovat până acum de patru ori în Liga 1, nu e obligatoriu să reușească acest lucru și cu UTA”, a mai afirmat Neagu.

În fine, acesta mai spune că respectă UTA pentru tradiția sa, dar: „Declarațiile conducerii referitoare la faptul că Afumați sau Balotești nu ar trebui să ia bani din televizări ca UTA nu mi se par normale. Facem și noi ce putem, ne pregătim serios, avem cheltuieli și prestăm, zic eu, un fotbal plăcut ochiului”.

Dacă la formația arădeană lipsește Sorin Strătilă, la gazde un al Sorin și acela cu o carte de vizită importantă va sta pe margine tot din cauza unui rupturi fibrilare. Este vorba despre mijlocașul central Ispir, sosit la echipă în această vară.

9 comentarii

  1. Să vedem dacă șocul produs de schimbarea antrenorului va fi benefic pentru noi. In mod normal jucătorii trebuie să arate tărie de caracter și să se mobilizeze exemplar pentru meciul de mâine, asta dacă iși doresc cu adevărat promovarea. Incă ceva: să ne ferească cel de sus de o accidentare a lui Curtuiuș, că o să jucăm cu un Manea pe post de atacant. Bine conducerea, nu vă grăbiți, mă…până-n vara viitoare aveți timp să aduceți atacanții ăia, nu-i stres. :))

    0
    0
  2. O fi greu maine ,uta cu un nou antrenor echipa inca nu e inchegata gazdele vor sa profite si sa castige ,dar daca maine UTA pierde atunci eu spun sa nu se mai vorbeasca de promovare. Daca nici pe amaratii astia nu-i putem bate e clar !

    0
    0
    1. Amărâții ăștia au bătut in deplasare cu doizero, pe aia care au bătut pe uta cu doizero , în zece oameni!

      0
      0
      1. Reformulez: amărâții ăștia au bătut cu doizero în deplasare pe aia care au bătut cu doizero pe ceilalți care apoi au bătut uta cu un om mai puțin cu doi zero ..deci în ecuația asta cine sunt amărâții?

        0
        0
  3. UTA este favorita, dupa parerea mea, in acest meci, problema este si va ramane o vreme la valoarea jucatorilor sub 21 ani, ale caror rezerve sint , sigur mai slabe, chiar si Tanase, nu face fata necesitatii unui joc de costructie, ofensiv. Recuperarea lui Iuga si Dinculescu, arata ca Falub a sesizat problema, are o preocupare in acest sens, aducand doi jucatori mai „copti”. Jorza nu confirma inca , Pruna e si el si firav, si accidentat, Toma e prea crud. Problema, la UTA este mijlocul , care nu prea construieste si apoi cea mai mare problema este ca ,in atac, Curtuius este singura solutie. Acuz conducerea UTA de diletantism profesional,in privinta alcatuirii lotului, apoi nu se renunta la Roman , daca nu ai ceva de pus in loc. Cred, cu tarie ca UTA poate reveni, in lupta promovarii, insa sincope nu se mai accepta. Sper sa batem la Afumati, si apoi sa ne descatusam …si l;a Siria Hai UTA !!

    0
    0
  4. ce spune neagu asta?
    banii de televiziune sa fie distribuiti la fel, ca si ei joaca spectaculos.
    adică daca esti televizat de doua ori sa fi egal cu cel care e televizat de 20 de ori.
    daca jocul lor e asa spectaculos, sa fie si ei televizati de multe ori si vor avea aceeași bani ca uta.
    cei din ilfovul fotbalistic se cred prea mari,

    0
    0
    1. Si atunci cand sunt televizati de 2-3 ori sunt pentru ca joaca cu echipe care fac audienta pt ca daca ar juca tot cu clinceni sau balotesti nu ar fi televizati niciodata.Deci sunt televizati tot datorita altor echipe.Probabil tot acelasi lucru l-au spus si cei de la Osasuna spre exemplu sezonul trecut,ei de ce nu iau tot aceeasi bani ca si Real Madrid,ce ei nu joaca spectaculos?

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button