Șoimii Lipova

Kocsis i-a ușurat munca lui Vasinc pentru primul succes al lipovanilor în Liga 3-a: „Am jucat bine și la 0-0, după gol i-am desfăcut mai ușor”





Șoimii Lipova a avut mult de muncă în partida cu „satelitul” liderului ligii secunde la fotbal. Până la urmă, răbdarea „alb-albaștrilor” a fost răsplătită cu trei goluri frumoase, ce au adus un prim succes în Liga 3-a.

Drumul spre succes a fost deschis de un fotbalist obișnuit cu aerul eșalonului trei, de la Vladimirescu și Ineu, dar care a plătit tribut regulei celor trei juniori și a început pe bancă stagiunea. „M-am pregătit pentru fiecare meci, azi am intrat titular și sper că nu m-am făcut de râs. Antrenorul decide formula tactică, unde folosește juniorii și noi, ceilalți, jucăm apoi cum ni se cere. Adversarul a fost tânăr, de moral, după primul gol a căzut și am reușit să-l desfacem mai ușor și am mai marcat de două ori.  Chiar a fost 0-0 până spre final, eu zic că jocul nostru fost bun, de posesie, am avut răbdare până a venit golul ce ne-a deschis drumul spre victorie”, a spus fotbalistul de bandă dreaptă, care a împlinit 26 de ani chiar în preziua jocului cu sibienii. „Am avut mai multe motive de sărbătoare zilele astea, Sergiu Popa s-a cununat, eu am avut ziua de naștere, Pașcu și Bujor urmează, ne bucurăm pentru că am câștigat și mi-am făcut și un mic cadou”, a mai spus sărbătoritul weekendului din curtea lipovanilor.

Andrei Vasinc a reușit primele sale goluri în acest sezon, al treilea pentru atacantul Lipovei în Liga 3-a. În urmă cu șase sezoane, „Vasao” mai marcase și în tricoul celor de la CFR Simeria. „În prima repriză, ne-a fost mai greu. Am pasat destul de bine, dar adversarul a stat înghesuit pe centru și nu am reușit faze de poartă. În repriza a doua, au mai cedat și ei spații, am presat și noi, am fost mai bine pregătiți și nu puteam rata victoria. Golurile mele au venit mai ușor după ce Robi (n.a. Kocsis) a deschis scorul și le dedic colegilor care își sărbătoresc zilele de naștere în aceast perioadă. Urmează o săptămână grea, două partide la fel  de importante pentru noi, împotriva Sebișului. Noi am dori să le câștigăm pe ambele. Una ne aduce o primă de joc, iar cealaltă puncte în campionat și ne vom mobiliza la maxim”, a punctat și căpitanul „șoimilor”.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button