Fotbal judetean

Glonțul a ferit viceliderul: Victoria Felnac – Unirea Sântana 0-0





De la înălțimea locului 2, cu maxim de puncte și o medie de 5 goluri marcate pe meci, Sântana pornea favorită în fața unei echipe felnăcane aflată în reconstrucție. Dar, realitatea de pe „dreptunghiul verde” a fost cu totul alta. Foarte disciplinată tactic și atitudinea corectă, VI-FE a avut ocaziile clare ale partidei, ratând – printre altele – și un penalty.

Faptul că viceliderul a cam intrat pe călcâie pe teren s-a văzut încă din start. Gabor a ajuns față în față cu Csurka, dar a trimis în bară. Felnăcanii au cedat deliberat posesia, însă vizitatorii au construit greoi și previzibi. S-a născut cu greu o fază de poartă, la bara laterală a lui Prică, însă foarte puțin pentru pretențiile „roș-negrilor”. Trupa lui Cuedan a s-a bazat în special pe contre și, cu 13 minute înainte de final, părea că va da lovitura. Bodea l-a faultat pe Adam în careu, Bolcaș a arătat punctul cu var, dar Tavi Moisă (foto) a țintit bara. Totuși, amfitrionii nu au acuzat șocul, au continuat să se apere exemplar, iar Felnacichi și mai ales Dachin (șu cu interiorul puțin pe lângă) au trecut pe lângă gol.

Până la urmă, rezultatul e unul pozitiv pentru Felnac, însă Dan Cuedan are și ale motive de mulțumire. „Echipa a fost la înălțime din punct de vedere al mentalității, al atitudinii. Băieții au înțeles că în fața unei echipe bine pregătite, cu jucători de mare viteză de la mijloc în sus, doar închizând toate culoarele și neoferind spații de manevră putem avea o șansă la un rezultat bun. Echipa a fost extrem de disciplinată tactic, nu și-a pierdut organizarea ca altădată, păcat de ocaziile ratate. Pe Moisă nu pot fi supărat, au ratat jucători mai mari decât el penalty-uri. De la săptămână la săptămână, facem un pas în față cu această echipă destul de tânără, vor veni și victoriile”, a precizat tehnicianul Victoriei.

Omologul lui Cuedan de pe banca „uniristă” a recunoscut cu fair-play că teamul său a scăpat ca prin urechile acului de prima înfrângere din campionat. „Toată săptămâna le-am spus jucătorilor să se concentreze pe acest meci, știam că nu va fi simplu la Felnac. Și așa a și fost. Degeaba am stat 80% din timpul regulamentar în terenul lor, căci – practic – nu ne-am creat nicio ocazie clară de gol. Degeaba am dat 4-5 goluri în celelalte meciuri, dacă împotriva unei echipe ordonate, foarte atentă în apărare, nu ne-am descurcat deloc. Fără îndoială, azi am câștigat un punct, nu am pierdut două, ne-a trecut glonțul pe lângă ureche. Singurul aspect pozitiv este că nu am luat gol în acest campionat, deși , trebuie să recunoaștem, că am avut și noroc la barele lor”, a punctat și Dinu Donca.

Formații:

Felnac: Șoltesz – Țugulescu, Brozbic, Moisă, C. Morariu – P. Bogdan (57 Meszaroș), Ghiță (67 Adam) – Dachin, Herlo, Sabău (83 Vulpoi) – C. Gabor (78 Felnacichi).

Sântana: Csurka – Toader, Pleșca, Peia, Paven – Avrămuțiu, Bodea, Josan (73 Vuin) – Martin (46 Ginghină), Capătă, Prică (65 Pasăre).

Arbitri: Alin Bolcaș – Gabriel Hărduț, . Observatori: Romulus Tănăsescu, Andras Mako.

 









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button