Selymes pleacă de la Olimpia înaintea meciului cu UTA, Ritli e favorit să-i ia locul pe bancă fostului internațional

Selymes pleacă de la Olimpia înaintea meciului cu UTA, Ritli e favorit să-i ia locul pe bancă fostului internațional


Ajunsă pe loc retrogradabil în Liga 2 după ce în ultimele patru etape nu a obţinut niciun punct, Olimpia Satu Mare urmează alte opt cluburi din campionat care până acum şi-au schimbat antrenorul şi a decis să se despartă de Tibor Selymes. Înfrângerea de sâmbătă, scor 0-2 cu Sportul Snagov, i-a fost decisivă fostului fundaş al naţionalei.

Aflat în conflict deschis cu preşedintele Attila Karda, fostul internaţional a decis să îşi dea demisia de la Olimpia după ce duminică seară a avut o întâlnire cu oficialul clubului, anunţă Informaţia zilei. În aceste zile se caută un înlocuitor, iar principalul favorit ar fi Zoltan Ritli, ultima dată antrenor la Recolta Dorolţ, în sezonul trecut al Ligii 3.

„Obiectivul Olimpiei este clasare pe locurile 1-6. Cine nu înţelege că obiectivul pentru acest sezon este clasarea pe locurile 1-6, va pleca”, afirma preşedintele Attila Karda, care reclama şi o pregătire fizică deficitară a jucătorilor, dar este nemulţumit şi că Selymes programează antrenamentele doar spre seară, de la ora 18:00. În replică, Tibor Selymes consideră că Olimpia, cu lotul actual, nu poate ţinti obiectivul propus de preşedinte, refuzând astfel să şi-l asume. „Noi suntem în faza de construcţie şi nu avem cum atinge acest obiectiv. Să-mi aducă domnul Karda jucători de valoare, să-i plătească aşa cum o fac alte echipe de top din Liga 2 şi atunci ne putem gândi la un asemenea obiectiv”, spunea Selymes.

Selymes pleacă de la Olimpia după doar opt meciuri în care a înregistrat două victorii (1-0 cu Metaloglobus (d), 2-0 cu Hermannstadt (a)), un egal (1-1 cu Academica Clinceni (a)) şi cinci eşecuri (0-3 cu CS Mioveni (d), 0-2 cu CS Baloteşti (d), 0-2 cu CS Afumaţi (a), 1-5 cu Dunărea Călăraşi (d) şi 0-2 cu Sportul Snagov (d)). În acest moment, echipa sătmăreană se află pe locul 16, retrogradabil, cu 7 puncte.

Până acum, echipele din Liga 2 care şi-au schimbat antrenorii sunt Dunărea Călăraşi, Pandurii Târgu Jiu, CS Baloteşti, Luceafărul Oradea, Floresta Suceava, ASA Târgu Mureş, UTA Arad, CS Mioveni şi, acum, Olimpia Satu Mare.

Sursa: liga.2



1
0

3 comentarii


  1. Cred ca schimbarea lui Selimes nu Ritli nu prea e buna pentru UTA,caci jucatorii satmareni cauta sa arate ca merita sa fie titulari si pot urca-n clasament..!Astazi s-a jucat ASA TG MURES-CHINDIA 0-0 si echipele din fata noastra cauta desprinderea .Motul de Ioan Sabau s-a suparat pe Popescu poreclit ,,Papi,,din Totoi c=-a pierdut cu U Cj si l-a demis,iar antrenor ar aduce pe Leo Grozavu !Pe la noi la UTA ce se mai aude cu aducerea de atacanti,ca de cei existenti ne-am lamurit !Am vazut poze cum se mai ,lucreaza la Neuman,dar ar trebui terminata regazonarea de pe Motorul,ca la Siria nu batem pe nimeni…!Hai UTA !

    4

    2
    Răspunde

    1. Jucatori adusi in vara asta sunt zero barat nau treaba cu fotbalul

      2

      0
      Răspunde

  2. Am. trecut de etapa când ne interesa ce e pe la alții. !Acum sperăm la o minima coeziune în teren pt. niscaiva puncte .Ne uităm cu amărăciune cum ASA de la anunțarea insolvenței și-a făcut echipa de 3ori. !!Și in străinătate echipe cu blazon așteaptă cate 15 -20 anii. intrarea în elita. !!Ferească. D-zeu.!Alții cu vechime de 100 ani in Anglia și,-ar dori inB !!Acum in funcție de bani și voința se poate ajunge și la jucători mai buni !SEPSY-are acum pe NIKOLICI!! De reflectat?! Vorba aia SUNT PREA SARAC SA IAU LUCRURI IEFTINE !!!!

    1

    1
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *