Gloria LT Cermei

Deplasare de risc maxim pentru cermeiani în Valea Domanului: „Întâlnim o echipă de un alt calibru, dar nu mergem ca mielul la tăiat”





Unul dintre cele mai dezeechlibrate dueluri ale etapei cu numărul 5 în Liga 3-a vizează una dintre formațiile arădene. Sâmbătă, Lunca Teuz Cermei se deplasează la Reșița, unde o așteaptă – poate – principala candidată la promovare din seria a IV-a.

Reșițenii sunt cu atât mai periculoși, cu cât au pierdut primul meci oficial al stagiunii (0-1 la Lugoj, un meci bun de pus la pariuri sportive) și orice alt pas greșit ar instaura stare de semi-criză în Valea Domanului. „Venim după o înfrângere la Lugoj pe care nu am anticipat-o. Am știut faptul că ne așteaptă un meci greu împotriva unei echipe incomode și foarte disciplinate tactic. Nu m pierdut categoric, dar până la urmă contează că am pierdut puncte și în socotelile noastre nu prea ar trebui să mai facem pași greșiți. Consider că și noi antrenorii am greșit atunci când am scos un mijlocaș ofensiv și am introdus un atacant, iar după acel moment, nu prea au mai ajuns mingile în careul advers. După cum se vede din clasament, unele echipe își văd de treabă și obțin puncte. Sperăm sâmbătă la meciul cu Cermei să demonstrăm că acea înfrângere a fost un accident. Din păcate, Souleymane Keita care a fost accidentat a recidivat și nu va putea juca. Razvan Dulap a avut ceva probleme medicale, dar cred ca va juca. Am urmărit meciul Gloriei Cermei cu CSU Craiova II și am observat că stau bine în teren. Toate echipele din ziua de astăzi sunt foarte bine pregătite fizic, iar cel mai mult contează calitatea jucătorilor și forma lor de moment. Constatăm că atacanții noștri nu înscriu goluri și consider că trebuie să aducem mai mulți oameni în jurul atacanților atunci când suntem pe faza ofensivă. Vom încerca să abordăm puțin altfel meciul viitor și avem încredere că vom câștiga”, a declarat Roco Sandu, antrenorul principal al echipei CSM Școlar Reșița, preluat de caon.ro. „Roș-negrii” contează și pe doi juniori utiști, Cristi Costin și  Raul Iova, primul dintre ei fiind anunțat titular.

„Alb-roșii” nu mai adăugat niciun punct în clasament în ultimele două runde, încasând nu mai puțin de 6 goluri, față de cele două marcate. În plus, au pierdut oameni importanți, fie din pricina accidentărilor (N. Varga sau Diarra) fie a suspendării lui Cotoc, ce mai are de stat două runde pe tușă, după „roșul” încasat la Craiova. „Am analizat meciul pierdut acasă cu Ghiroda și ne-am cam dat seama ce s-a greșit. Vrem să credem că ne vom așeza mai bine în teren în această deplasare grea la Reșița, o echipă cu pretenții la promovare, rănită după înfrângerea de săptămâna trecută. Încercăm să suplinim cât se poate de bine absențele prin băieții pe care îi avem disponibili. Am avut în vedere în vară încă două transferuri importante, dar, din păcate, nu am reușit să le concretizăm. În plus, ne-au plecat în Timiș cei doi jucători (n.a. Gurban și Vereș) și suntem destul de subțiri numeric. Așadar, știm că întâlnim o echipă de un alt calibru, dar nu mergem ca mielul la tăiat. Apoi, după Reșița, urmează să întâlnim adversari mai abordabili, sperăm să ocupăm un loc bun după această serie”, a explicat Petre Bulza, președintele celor de la Cermei.

Formații probabile:

Reșița: Zimmermann – Szijj, Dulap, Banac, Liuba – Vaștag, Breșneni – Costin, Poiană, Velcotă – Negoescu.

Cermei: Bodea – Mihuț, Rogojan, Nistor, Suslak – Mager, Ianc, Diarra, Aldan – Buia, Sulea.

Arbitri: Dorian Bârzucă ( Lugoj) – Alexandru Filip, Patricia Samsudean ( ambii din Timișoara)

Observatori: Marian Cătănescu (Craiova) – FRF, Constantin Făniță ( Timișoara) – CCA









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button