Anca nu contestă victoria Reșiței, dar acuză arbitrajul: „Au fost mai buni, dar nu meritau ajutați”

Anca nu contestă victoria Reșiței, dar acuză arbitrajul: „Au fost mai buni, dar nu meritau ajutați”

Lunca Teuz Cermei a cedat în fața celor de la Școlar Reșița cu scorul de 2-0, după ce la pauză au reușit să intre la cabine la egalitate. Dar, o fază fixă transformată în gol de Negoescu cu o jumătate de oră înainte de fluierul final a deblocat tabela de marcaj, gazdele mai punctând încă odată pe final de meci, după ce Buia ratase singur cu Zimmermann.

Cermeianii au fost total nemulțumiți de maniera de arbitraj, iar președintele Petre Bulza chiar intenționează să facă o adresă oficială la adresa Comisiei Centrale de Arbitri, prin care să-l recuze pe lugojeanul Dorian Barzucă. La rândul său, Radu Anca a arătat cu degetul înspre cavalerii fluierului. „Am primit primul gol dintr-o fază fixă ce nu trebuia dată, iar noi am ratat ocaziile noastre de singur cu portarul. Am avut parte de un arbitraj șmecheresc, în care s-a acordat mai mult de 10% gazdelor. A fragmentat mult jocul, le-a dat multe lovituri libere de la marginea careului mare, practic i-a împins peste noi. Dacă nu primeau acea lovitură liberă, nu ar fi marcat, ar fi intrat în criză de timp mai mult ca sigur. Într-adevăr, au avut posesia, au fost peste noi din acest punct de vedere, dar nu au avut faze foarte periculoase de poartă. Nu ne-au dominat de ne-au rupt, au cărat mingea și atât. A fost un arbitraj șmecheresc, ca pe vremuri în Valea Domanului”, a remarcat tânărul tehnician al „alb-roșiilor”.

Chiar și așa, la 1-0, Buia a avut o mare ocazie de gol pentru vizitatori. „Dacă eram mai atenți la acea fază, puteam să egalăm. Nu știu dacă ar fi fost echitabil un rezultat de egalitate, Reșița e o echipă bună, dar care nu merita să fie ajutată așa. Nu contestăm victoria, dar am avut parte de un arbitraj șmecheresc. Noi am evoluat cu cinci juniori, am avut patru jucători absenți și am dat peste o candidată la promovare”,a adăugat fostul mijlocaș al UTA-ei.

3
1

3 comentarii


  1. D-le Petre Bulza trebuie reclamat acest l;ugojan Barca si sa vedem daca va tineti de cuvant ori spuneti glume….Recomand echipelor aradene sa filmeze meciurile din deplasare,caci multi arbitrii sunt jigodii si de ati stii voi cum sunt sunati de unii….ce le cer ajutor ori sa fie prieteni !Hai UTA ca si noi cu Omut satmareanu??? am incurcato….!

    0

    1
    Răspunde

  2. Este vorba despre centralul Barzuca Dorian.

    0

    0
    Răspunde

  3. Am inteles ca centralul,,gazdar,, e lugojanul Dorian Burzuca de care m auzit…si am scris alt nume deoarece in articol e trecut gresit numele Dorian Barca si eu am crezut ca e vreun arbitru nou ori linior smecher…

    0

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *