UTA Academie

Juniorii utiști, victorioși la Sebeș: Grupa lui Gaica e calificată și matematic în Liga Elitelor!





Grupele de juniori mari ale „Bătrânei Doamne” s-au deplasat, azi, la Sebeș Alba pentru etapa cu numărul 8 din cadrul preliminariilor Ligii Elitelor. Ambele formații au ieșit câștigătoare, însă, doar pentru UTA Under 17 punctele mai înseamnă ceva și, de data aceasta, chiar calificarea matematică în sezonul regulat al puternicei competiții naționale.

Chiar și cu câteva rezerve: LPS Sebeș – UTA Under 19  1-3

Juniorii Under 19 au trecut peste înfrângerea din etapa trecută și s-au impus cu 3-1 la Sebeș-Alba, grație reușitelor lui Petcuț R., Obrad și Nagy. „A fost un meci disputat pe un teren foarte rău. A plouat foarte mult, înaintea noastră s-a mai jucat un meci, iar după noi urma să joace echipele U17. Din cauza terenului nu s-a putat pasa foarte mult, construcția a avut de suferit și doar calitatea jucătorilor au făcut diferența. Într-un final e bine că am câștigat și ne întoarcem cu cele trei puncte” a fost concluzia lui Costel Bogoșel pentru uta-arad.ro.

UTA U19: Dragoș – Gabor, Sabău, Onuțan, Frai, Laza, Țârlea, Nagy, Obrad, Petcuț, Tuța. Au mai jucat: Creța și Stan

Punctele calificării matematice: LPS Sebeș – UTA Under 17  1-4

Juniorii antrenați de Sandu Gaica merg din victorie în victorie, iar cea de azi, cu scorul de 4-1, înseamnă calificare în sezonul 2017-2018 a Ligii Elitelor. Isac a reușit o dublă, celelalte două goluri fiind marcate de Gavrilă și Spătaru. Deși vremea a fost rea și terenul distrus de încă două partide care au avut loc înainte (una din ele fiind LPS Sebeș 1-3 UTA U19), arădenii și-au văzut de treabă și au câștigat fără probleme. „Chiar dacă terenul a fost rău, eu zic că am o echipă suficient de tenhică și preocupată foarte mult de joc. Nu ne-a încurcat mult terenul decât în momentul finalizării la unele faze pe care le-am creat. Am dominat meciul de la un capăt la altul, iar golul l-am primit cu trei minute înainte de final când ne-au surprins la o neatenție a noastră. Repet, sunt foarte mulțumit de toți” au fost cuvintele lui Sandu Gaica pentru uta-arad.ro.

UTA U17 a început în următoarea formulă: Zamfir – Haloș, Spătaru, Salka, Mohaci – Isac, Hrezdac – Gavrilă, Duma, Merian – Dumitru, pe parcurs mai intrând pe teren: Răzban, Selegean, Cornean, Hațegan și Țăndău.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button