Convocare last-minute pentru arădeanul Țucudean la națională, Man nu joacă în Elveția

Convocare last-minute pentru arădeanul Țucudean la națională, Man nu joacă în Elveția


Atacantul echipei naționale a României, Bogdan Stancu, a părăsit astăzi cantonamentul de la Mogoșoaia. Internaționalul român a suferit o contuzie puternică la șoldul drept, iar în urma unui examen medical amănunțit, staff-ul tehnic împreună cu cel medical au discutat cu jucătorul și au ajuns la concluzia că acesta nu va putea fi apt pentru partidele cu Kazahstan (5 octombrie) și Danemarca (8 octombrie), din preliminariile Campionatului Mondial din Rusia 2018.

După plecarea lui Stancu, selecționerul Cosmin Contra Contra s-a reorientat rapid şi l-a chemat la lot pe George Ţucudean, cel care a reuşit să marcheze de şapte ori în acest sezon pentru Viitorul, patru goluri fiind înscrise în ultima partidă de campionat, cu CSM Poli Iaşi. Arădeanul crescut de Atletico și lansat în fotbalul mare de UTA, a îmbrăcat tricoul naționalei, în meciuri oficiale, doar la nivel de juniori sau tineret.

În momentul aducerii lui Ţucudean la Viitorul, Gică Hagi şi-a propus să-l propulseze la echipa naţională, lucru care s-a îndeplinit jumătate de an mai târziu: L-am adus pe Ţucudean pentru ca să ajungă la echipa naţională. E un jucător talentat, cum îmi place mie. Şi-a dorit foarte mult să vină la noi, iar la ce buget avem noi, trebuie să găsim momentele cele mai potrivite pentru un transfer. Ştiu că are calităţi veritabile de atacant central şi trebuie să-l ajutăm, să jucăm şi pentru el. De acum încolo, eu şi el avem obligaţia să-l aducem la o formă care să-i permite debutul la echipa naţională. Chiar dacă nu a jucat, arată bine. Nu-i problemă, pentru că până în vară nu-i punem nicio presiune. Apoi, trebuie să fie într-o formă foarte bună, să ne ajute”, declara Hagi în martie.

Din păcate, celălalt fotbalist arădean convocat „sub tricolor”, de această dată la reprezentativa de tineret, nu va evolua vineri seara, contra Elveției, într-un meci din preliminariile lui Euro 2019. Dennis Man, fotbalist aflat în mare formă la FCSB, a acuzat probleme medicale la antrenamentul de ieri dimineață și nu a făcut deplasarea cu restul echipei lui Daniel Isăilă în „Țara Cantoanelor”. Adrian Petre, aflat și el în circuitul naționalei Under 19, este doar pe lista adițională de această dată.



1
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *