Fotbal judetean

„Alb-roșii” nu mai sperie pe nimeni, „Vladi” – la primul punct după o lună de secetă: Victoria Zăbrani – CS Glogovăț 0-0





Două dintre formațiile aflate în criză de efectiv și-au dat întâlnire sâmbătă dimineața, la Zăbrani. Acolo, Adrian Abrudean a strâns 12 jucători, Irimia rămânând pe bancă atât ca variantă de portar, cât și jucător de câmp. Nici Călin Dehelean nu a stat mai bine, Borteș, R. Ardelean, Neag, Mariș sau Magdi neputând fi utilizați azi.

În plus, Negrea avea să părăsească terenul după numai 18 minute, dar nu înainte de a irosi o situație bună din interiorul careului. Cornea, utilizat vârf în acest meci, a apărut de câteva ori la finalizare, iar la una dintre ocazii a tras în bara laterală. De partea cealaltă, Zăbraniul a făcut o primă parte ceva mai modestă, cu câteva semi-ocazii, irosite în special de Topai, care nu a ajuns la timp la mingile trimise de colegii săi.

În repriza a doua, Victoria a evoluat ceva mai bine și au apărut și Mitrea a avut la lucru la finalizările lui Băd și R. Varga, acesta din urmă intrând nerefăcut pe teren după o accindetare mai veche. Nici Crișan nu a ajuns la timp la o minge prin fața porții, în timp ce „Vladi” a avut o singură fază importantă de gol după pauză, la „capul” lui Edi Varga, ce s-a dus milimetric pe lângă. Chiar înainte de ultimul fluier al lui Alin Bolcaș, care a condus fără probleme disputa, celălalt Varga, a primit un minge în careu, lateral dreapta, dar a finalizat slab, pe lângă. S-a încheiat 0-0, un rezultat echitabil, până la urmă.

La Zăbrani, „dezertărilor” lui Olariu, Gherghel și Corlățeanu s-au adăugat și accidentarea lui Dochița și suspendarea lui Zele, astfel că Adi Abrudean nu a avut prea multe soluții la dispoziție. „Dacă am fi abordat acest meci cu lotul cu care am început campionatul, nu cred că aveam probleme să ne impunem azi. Așa, însă, ne-am împotmolit din nou, la capătul unei partide în care nu pot să le reproșez nimic băieților din punctul de vedere al atitudinii. Au vrut, dar atât au putut. După o primă repriză echilibrată, poate cu un mic plus pentru oaspeți, am ieșit la joc, am dominat destul de clar, dar nu am putut valorifica cele două-trei ocazii clare de gol. Ne-a lipsist luciditatea în fața porții și trebuie să ne mulțumim cu o remiză ce nu ne convine, dar e consecința firească a problemelor de lot cu care ne confruntăm”, a menționat antrenorul Victoriei.

Dincolo, Glogovățul a mișcat clasamentul după o lună de zile de secetă. E și un prim rezultat pozitiv din mandatul de președinte al lui Ciprian Mocanu, care l-a înlocuit în fruntea clubului pe Ovidiu Tănasă. „La cum s-a jucat în prima repriză, ar fi trebuit să intrăm în avantaj la cabine. Apoi, însă, am făcut pasul înapoi și gazdele ne puteau taxa. Una peste alta, ne ținem acest punct ce încheie seria neagră din ultimele săptămâni și nă dă moral pentru meciurile ce urmează.  Sper să mai recuperăm și din oamenii lipsă, căci și azi am avut destui în afara lotului”, a replicat Călin Dehelean, tehnicianul vizitatorilor.

 

Formații:

Zăbrani: Dubou – Strango, Francescu, Lung, Edu – Filip, Crișan, Simion, R. Varga – Topai, Băd.

Glogovăț: Mitrea – Danciu, E. Pantea, Ruja, L. Avram – Blănaru, S. Popa – E. Varga, S. Popa, A. Gornic – Negrea (18 Palcu) – C. Cornea (Doboș)

Arbitri: Alin Bolcaș – Paul Ardelean, Flavius Drăghici. Observatori: Gabor Biro, Daniel Scridon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button