Fotbal juniori

Timișul, răpusă la scor de Selecționata Under 14 a Aradului





Nou formata selecționată Under 14 a județului Arad a mai bifat un succes, al patrulea din tot atâtea meciuri, în cupa regională. Întrecerea implementată de Federația Română de Fotbal prin Asociațiile Județene a ajuns la etapa a doua a returului, ocazie cu care  jucătorii selecționați de Cristian Sculici, Flavius Moisă, Adrian Sas și Vasile Sin și supervizați de Dan Oprescu (angajat al FRF pe segmentul juvenil în Arad) i-au găzduit pe terenul „ICRTI” pe timișorenii lui Cristian Contescu și Ghiță Chimiuc.

Prima dintre cele trei reprize a câte 30 de minute a fost extrem de echilibrată și s-a încheiat cu scor alb, pentru ca apoi arădenii să facă spectacol. S-a terminat 7-1, după „dublele” semnate Vulturar, Ekmekci, Borhan și reușita lui Boiț. „Am început cu ceva frică și reținere, dar din repriza a doua și mai ales în cea de-a treia ne-am descătușat. S-a spus despre Selecționata Timișului că ar fi principala noastră contracandidată la locul 1, dar, personal, mi se pare că Hunedoara e puțin peste. Vom vedea ce vom reuși săptămâna viitoare la ei, căci ne-am propus să terminăm doar cu victorii această fază regională”, a spus Cristian Sculici.

Selecționata Under 14 a început în formula: Tirian – Sarkozi, Clipotă, Rotar, Popescu – Borhan, Adamcsik, Mihai, Varga – D. Ciubăncan, Catanzariti, în celelalte reprize mai apărând pe teren Manea – Pele, Vulturar, Boiț, Ursu și Ekmekci.









5 comentarii

    1. Pai, sa faca o selectionata de 80-90 de copii. ?Totdeauna, la orice nivel, vor fi discutii privind selectia.

      0
      0
    2. Poate ca sunt copii care ar merita sa fie acolo, poate ca unii care sunt acolo nu merita sa fie, dar selectia va produce totdeauna bucurii, unora si dezamagiri altora.

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button