Handbal

Handbalistele lui Titi Ionescu au prins gustul succesului acasă: Crișul Chișineu Criș – CSU de Vest Timișoara 35-31



Procentaj maxim pe teren propriu pentru singura echipă de handbal a județului Arad angrenată în competițiile de seniori. Vorbim despre fetele de la Crișul Chișineu Criș, care, astăzi, au trecut cu 35-31 de CSU de Vest Timișoara în Sala Sporturilor Victoria, în cadrul rundei cu numărul trei a Diviziei A (seria de Vest).

În fața a aproximativ 100 de spectatori, între care și o mică, dar gălăgioasă galerie venită chiar de la Chișineu Criș, în frunte cu managerul secției de fotbal, Daniel Cherecheși, Vartolomei et. comp. au făcut o primă parte destul de modestă pe faza defensivă și, astfel, jucătoarele de pe Bega conduceau cu 17-15.

În partea secundă, Titi Ionescu a făcut două schimbări inspirate, respectiv Rahela Călin între buturi și Priscila Lucușa la 9 metri și jocul gazdelor a crescut de la minut la minut. Timișorencele au mai condus doar 10 minute din repriza a doua, după care „alb-albastrele” au trecut la timonă. Partida a fost pe muchie de cuțit până în ultimele două minute, când – însă – Roxana Boldor și Mihaela Cherecheș nu au ratat nimic și au adus bucuria celui de-al doilea succes pentru Crișul, după cel cu Mureșul Târgu Mureș.

„O a doua victorie muncită și de fete și de antrenori, sper să nu fie ultima. Mă bucur că ne-au ieșit și schimbările, acesta e atributul antrenorilor buni. Suntem în grafic, sau chiar peste grafic. Avem, practic, o singură jucătoare nouă printre titulare, <<marfa>> e cam aceeași de anul trecut, restul sunt accidentate sau netransferate încă. Pentru cele două jucătoare de la Oradea (n.a. Bianca Mârc și Ligia Puț) suntem încă în litigiu. Sâmbătă jucăm în deplasare, la Pitești, nu sunt Mafalda să spun ce se va întâmpla, căci nu cunosc deloc adversarul. De abia am ajuns să-mi cunosc propria echipă, căci o pregătesc de puțin timp”, a spus profesorul Titi Ionescu la finalul confruntării de azi, de la Polivalenta arădeană.

Pentru Crișul au evoluat și au înscris: R. Boldor 11, Cherecheș – 6, Iuga – 5, Morariu- 5, Lucușa – 5, Sas 4, Băldean, Călin, Vartolomei, Corha, Haidu.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button