Puștii lui Gaica debutează duminică în Liga Elitelor cu CSM Râmnicu Vâlcea: „Campionat echilibrat, încercăm să ne batem la primele locuri”

Puștii lui Gaica debutează duminică în Liga Elitelor cu CSM Râmnicu Vâlcea: „Campionat echilibrat, încercăm să ne batem la primele locuri”

Doar UTA Under 17 va reprezenta Aradul în ediția a 2017-2018 a Ligii Elitelor. Miculescu și colegii săi au bifat victorii pe linie seria a 13-a a etapei preliminarii și luni și-au cunoscut adversarii din cel mai tare campionat de juniori. „Roș-albii” au fost repartizați în seria de Vest, alături de: SCM Râmnicu Vâlcea, ACS Poli Timişoara, Ardealul Cluj, Centrul Naţional de Pregătire Târgu Mureş, Viitorul Mihai Georgescu, CS U Craiova, ASA Târgu Mureş, FC Star Sport Argeş și CSS Drobeta Turnu Severin, iar startul e programat duminică, de la ora 14, pe terenul din Sânnicolau Mic, în compania vâlcenilor.

În afara a două-trei formații cu care au mai avut tangențe în trecut, utiștii nu-și prea cunosc viitorii adversari, dar își propun un loc fruntaș. „Doar cu Craiova am mai jucat două amicale, cu Ardealul Cluj un meci, iar pe Poli i-am întâlnit în urmă cu doi ani. Restul sunt echipe total necunoscute, însă e clar că nu pot fi modeste din moment ce toate au câștigat câte o serie preliminară. Din punctul meu de vedere, va fi un campionat echilibrat, destul de solicitant ca și distanțe pe care trebuie să ne deplasăm, dar în care vom încerca să ne batem la primele locuri. Important este să începem bine duminică, împotriva celor de la Vâlcea, pentru a aborda cu un moral bun și încredere derby-ul cu Poli, de peste două săptămâni, tot de la Arad”, a punctat Sandu Gaica, antrenorul UTA-ei Under 17, alături de Vasile Sin.

Andrei Gavrilă, transferat în această vară de la CS Ineu, e singurul fotbalist indisponibil pentru jocul de duminică, în timp ce mijlocași Hrezdac și Selegean sunt incerți.

4
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *