UTA Arad

Bogdan Andone: „Dedic victoria suporterilor, băieții mei au dat dovadă de determinare“



ASU Poli a reușit să răzbune rezultatul de anul trecut, acel 0 – 3 dureros din orașul de pe Bega. Timișorenii au deschis scorul repede, s-au regrupat după ce au fost egalați și au reușit să își taie partea leului prin golul reușit de fundașul Bilia. „Vreau să dedic victoria suporterilor, care au fost alături de noi mereu, în toate cele 12 etape, la fiecare joc. Vreau să mulțumesc familiei mele. E greu să stăm despărțiți. Vreau să mulțumesc jucătorilor, mă bucur din suflet pentru ei. S-au sacrificat, au dat dovadă de determinare. Pentru mine sunt cei mai buni, le-am spus în vestiar”, a declarat Bogdan Andone.

„A fost ceva extraordinar, făcând o paranteză, ca un derby Rapid – Steaua, sau Rapid – Dinamo, când jucam pentru Rapid în vremurile bune. A fost weekendul derby-urilor. Un meci cu o încărcătură aparte. Fotbalul e făcut pentru suporteri. Mă bucur că băieții au reușit să facă astăzi acest meci”, a precizat antrenorul timișorenilor legat de atmosfera simțită la primul său derby cu UTA.

Întrebat despre secretul rezultatului plin, dar și despre ceea ce-și propune mai departe, Andone a adăugat: „Am încercat să-i țin pe băieți concentrați… Noi am pierdut niște puncte ca fraierii, cu acelea eram în primele 5, dar oricum suntem în grafic. Poate, doar cu Călărași a fost mai slab jocul. Suntem una dintre puținele echipe ce încearcă să joace fotbal la acest nivel. E dificil de prezis ce va fi, încercăm să ne îmbunătățim jocul și să scoatem cât mai multe puncte. În iarnă vom trage linie”, a încheiat tehnicianul lui ASU Poli.

 









12 comentarii

  1. cu un buget de aproape 4 ori mai mic decat al uta-ei am reusit ceva ce altii nu au reusit ! eu zic ca la uta ii trebe lot de jucatori.i-ati dat afara pe copil, miron, gligor,sau altii si ati adus rebuturile ligii 1 ! cateodata nu banii fac diferenta! eu zic ca doar POPA ionut va mai poate salva!

    0
    0
    1. Ionut popa e un antrenor mediocru dar un mult mai priceput circar. El nu mai poate fi (si nici nu va mai fi) niciodata antrenor la UTA. Copil si ceilalti au fost la fel, jucatori submediocri cu care nu s-ar fi putut promova, a fost o decizie buna ca s-a renuntat la ei (ia baga un ochi pe unde joaca copil, in liga a-3-a, daca era asa bun pe cat spui nu ar fi avut probleme sa-si gaseasca alta echipa macar in liga 2). Problema e legata de cei adusi in loc si de cantonamentul varza facut in vara

      0
      0
      1. Cred că Uta are cel mai mare buget al ligii a 2 a! Cred, nu mi-a sigur! Păi, nu te supăra atunci, lot are peste media ligii? Da , Banii la Arad îs la zi? Probabil că da, Jucători peste media ligii are? Da! Atunci? Cred că îs și mulți care joacă doar pt ?! Fără dăruire totală, fără pasiune, fără onoare! Iau banii ,salarii mari! Și gata! Și da ,am spus de Popa fiindcă o făcut minuni cu Recaș, de la -14, și Io zic că și acum Popa are un cuvânt greu de spus în Arad! Părerea mea! Sara bună tuturor!

        0
        0
        1. Tu nu ești din Banat, ci un postac de servici din armata de manipulatori ai faraonului, care vrea sa impună pe circar la UTA! Never ever! Mai bine pornim din nou din liga a șasea!

          0
          0
      2. pentru linistea ta sufleteasca Copil putea sa mearga la liga 2-a dar cum a declarat si el, a ales sa stea aproape de familie ca asteapta un copil, nu ca nu ar fi bun si ca nu ar fi avuta oferte dar ma rog ce stii tu! ei macar anu trecut or jucat din pasiune si devotament pt UTA chiar daca nu aveau banii la zii sau salarii bomba ca cei de astazi…dar repet ce dracu stii tu!!! inainte sa iti mai dai cu parerea informeaza-te si mai dute la o biserica si aprinde o lumanare si roaga-te sa nu prinda UTA retrogradarea cu puscariile astea de jucatori!!!

        0
        0
  2. Multi am jubilat la marea schimbare nebanuind marea farsa ce ne aștepta După doua baraje ne doream vedete Spune un proverb DE. VEDETE SA NU TE APROPII. PREA MULT CA RAMAI CU POLEIALA PE DEGETE. !! Ce sa faci sa nu dai omului cat poate duce !!

    0
    0
  3. Am fost la meciurile Sibiului cu UTA si cu timisorenii…Ambele au pierdut, dar dupa meci cele cateva sute de suporteri timisoreni si-au aplaudat echipa minute in sir! Jos palaria!…Sunt utist batran, dar ma detasez de huliganii care merg la meciuri pt. a defula agresiv, injurans sau luindu-se la bataie! POLI a fost candva o echipa de intelectuali, iar UTA o echipa de domni! HAIDE UTA, NU UITA CE AI FOST ODATA!

    0
    0
    1. De acord cu tine.
      Fanii timisoreni si-au aplaudat echipa in sir dupa meci pierdut la Sibiu….iar daca compari cu ce citesti pe-aici de la „fanii” aradeni catre UTA (nu numai acum, ci in general, cam tot timpul)…ce-ti spune asta ? Mie imi spune in singur lucru: Aradul nu merita UTA, poate a meritat UTA cea mare pe care a avut-o pe vremuri, insa acum nu merita UTA !!
      UTA e in criza mare, s-au facut multe greseli, s-au luat multe decizii care nu au dat rezultate…echipa are nevoie de sustinere, acum se vede cine-i fan adevarat.
      Sezonul trecut UTA s-a impus imperial cu 3-0 la Timisoara, Poli era cam in situatia UTA-ei de acum, insa nu cred ca au facut asa mare scandal si sa dea in toti de la club, precum ii vad pe cei de aici de pe comentarii.
      Sunt convins ca timisorenii isi rad in palma, cand vad ce fani slabi are UTA.
      Aradul nu merita UTA, oricare ar fi ea !

      0
      0
      1. Pestele de la cap se impute .. .Sa plece conducerea care a „reusit” sa duca o echipa cu buget de top 3 din liga 2 pe loc retrogradabil. AMATORISM
        Nici nu ma mir ca nu vrea sa mai dea Falca bani 🙂

        0
        0
      2. Aradul nu merita UTA zici? Dar ia-o si du-o la tine in curte. Ce prostie e asta cu aradenii nu merita UTA?

        0
        0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button