Fotbal judetean

Mai ușor pentru Ungur cu întăriri de la Todea și Bogoșel: UTA II – Voința Mailat 5-2



Până în urmă cu o lună de zile, „satelitul” UTA-ei nu câștigase niciun punct în primul eșalon județean, iar revirimentul a venit odată cu intrarea în circuit a lui Gligor, dar și cu împrumutul a patru-cinci dintre titularii de la Under 19, rămasă fără obiectiv în preliminariile Ligii Elite. După trei partide, căpitanul „roș-albilor” din stagiunea trecută a ligii secunde a ieșit din schemă, dar au venit alți fotbaliști capabili să facă diferența. Cu Mailatul, formație ce a renunțat după 11 ani la serviciile lui Radu George pentru a-l aduce pe Mihai Roșca, omul meciului a fost Bogdan Burlă, care,  e evident de acum, nu va evolua în derby-ul Vestului, de la Timișoara. Din câte știm, decizia antrenorilor de la prima echipă nu are legătură cu penalty-ul ratat de juniorul arădenilor pe finalul disputei cu Pandurii, ci sunt mai degrabă legate de bioritmul fotbalistului.

Oaspeții nu au început tocmai rău partida de pe „ICRTI”, iar Mateucă a țintit bara la prima fază a meciului. Apoi, în evidență a ieșit Bogdan Burlă cu centrarea perfectă de la golul lui Gruiescu (min. 17), iar apoi cu o lovitură liberă executată de pe stânga direct la colțul scurt al porții lui Lazea. Se întâmpla exact după o jumătate de oră de joc, pentru ca scorul pauzei să fie stabilit de Faur, printr-un șut în vinclu, de la 20 de metri, după recuperarea lui T. Bodri.

La adăpostul a trei goluri, utiștii nu au mai forțat foarte mult atacul, dar au trebuit să țină cont și de Voința, care a fost ceva mai vie după pauză și a pus osul la bătaie. Totuși, scorul avea să capete proporții din minutul 73, când Burlă a trecut de trei adversari pe stânga, a pătruns în careu și a țintit colțul lung pentru 4-0.  Trei minute mai târziu, Mateucă a marcat din 8 metri după o centrare de pe dreapta, dar gazdele au refăcut rapid diferența de patru goluri, prin Savin, care a marcat cu capul după cornerul lui Gruiescu. Concluzia avea să o scrie decarul oaspeților, Florin Mateucă, cu un penalty dictat după o imprudență a lui Răzban în propriul careu: 5-2, rezultat final.

Cu încă trei puncte, „roș-albii” se apropie de mijlocul clasamentului și își pune în gardă următorii adversari. „Jucătorii veniți de la prima echipă au făcut cu adevărat diferența. Mă refer, în primul rând la Burlă, dar și la Filaret și Toma. Apoi, tinerii de la Under 19 și-au adus și ei din nou contribuția, UTA II arată cu adevărat a echipă după ce în startul sezonului nu s-a prea ținut cont de această competiție. Mă bucur că jucăm fotbal, că băieții au entuziasm și realizări, am reușit nu mai puțin de 16 goluri în patru partide, din care am scos și 10 puncte. Avem constanță, legăm rezultatele pozitive și nu vrem să ne oprim aici. Pe undeva, beneficiem și de atenția lui Cristi Todea, care știe exact ce înseamnă această echipă satelit, iar, la rândul nostru, să-l ajutăm dându-le jucătorilor minute oficiale și moralul și încrederea de care au nevoie la prima echipă”, a menționat Adi Ungur, antrenorul „satelitului” utist.

Mihai Roșca a condus trei antrenamente înainte de prima sa partidă oficială pe banca Mailatului. Nu a reușit să lege așa cum și-ar fi dorit el echipa, însă, chiar și așa, era greu ca meciul să aibă parte de un alt deznodământ. „Ca și angajament, nu le pot reproșa nimic băieților. Au alergat, s-au implicat în joc, dar e greu să ții pasul când te afli față în față cu jucători pregătiți, de Liga 2-a. Burlă, cel care a făcut în mare măsură diferența, chiar s-a aflat în vederile unor echipe de Liga 1, dar au fost și alți jucători care au evoluat bine împotriva noastră. Dacă va evolua în formula de azi, UTA nu va mai pierde multe puncte în campionat. În schimb, eu am de muncit, dar mă bucur că am cu ce. O să revină și Vidac, sper că și Drecin în curând și ne propunem să facem puncte chiar de etapa viitoare, acasă, cu Vladimirescu. În ciuda rezultatului puțin sever, nu sunt dezamăgit de echipa mea la acest prim meci”, a precizat noul tehnician al Voinței.

 

Formații:

UTA II: Mureșan – Savin, Gabor, Filaret, Burlă – T. Bodri (75 Popovici), Al. Bodri – Gruiescu, Toma (90 Hațegan), Lezeu (46 Răzban) – Faur (88 Țăndău),

Mailat: Lazea – Turcan, Bălă, Ciucifara, Cheșa – Caba, Nedea, Mateucă, Chepețan – Achim (64 Roșu), Oros (69 Ungureanu).

Arbitri: Flavius Bădică – Pavel Vesa, Denis Calnacov.

Observatori: Marius Alexa, Romulus Babău









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button