Fotbal judetean

Burleanu vine la Arad pentru festivitatea de deschidere a cursului de administrator structuri sportive de la UAV





Primii 28 de cursanți care doresc să se specializeze în administrarea structurilor sportive, prin proiectul demarat de Universitatea “Aurel Vlaicu” Arad, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal, vor avea parte de o surpriză joi, la deschiderea oficială. Vor fi încurajați chiar de Răzvan Burleanu, președintele FRF, care a îmbrățișat și girat de la bun început ideea Universității arădene, prin lect.univ.dr. Roberto Gabriel Marconi.

Cursul, care costă 1500 de lei, se adresează absolvenţilor cu studii superioare care doresc să se perfecţioneze în domeniul managementului sportiv, în administrarea unui club sportiv, asociaţii sportive, în organizarea evenimentelor sportive, în marketingul sportiv etc. Durata formării este de 60 ore (pregătire teoretică 20 ore, şi pregătire practică 40 ore) și se va desfăşura, la Universitatea Aurel Vlaicu Arad, în cursul săptămânii, în zilele de luni, marţi şi miercuri  sau la sfârşit de săptămână, vineri, sâmbătă, duminică (conform unui program flexibil stabilit de comun acord).

Dar, Burleanu va onora cu prezența și finala Arad Cup, competiție organizată de Asociația Județeană de Fotbal pentru elevii nelegitimați. Deschiderea cursului de specializare în Management sportiv – Administrator structuri sportive va avea loc în jurul orei 10,30 – 11, iar meciurile finale ale Arad Cup sunt pogramate pe la 12, la sala de sport a Universității Aurel Vlaicu, din Micalaca. Domnul  Burleanu ne-a promis că va face premierea câștigătorilor aducând o și mai mare greutate acestei competiții de masă a AFF-ului. Apoi, în jurul orei 15, am înțeles că președintele FRF va participa la Primărie la o dezbatere pe tema bazelor sportive din municipiu”, ne-a dezvăluit Adrian Lucaci, președinte al AJF Arad.









2 comentarii

  1. ….asa poate se duc la cursuri si conducerea lui UTA……..ca sunt praf……….se si vede de altfel…….

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button