UTA Arad

Criza „roș-albilor”, tratată de conducere prin „pachete” de prime: 2500 de lei de utist pentru trei succese în tot atâtea meciuri!





Derby-ul Vestului pierdut, duminică, la Timișoara a adâncit criza utistă, ce pare fără de capăt. Tresărirea de orgoliu solicitată de fani echipei în săptămâna dinaintea confruntării cu ASU Poli nu a venit, iar echipa a ieșit până și din media de 1 punct pe meci după cele 12 runde scurse din actualul campionat. În plus, UTA a rămas sub linia ce anunță retrogradarea, toată lumea din cadrul clubului fiind sub acuză: conducere, antrenori, jucători. Ne aflăm într-o situație foarte proastă, cu siguranță nimeni nu se aștepta să ajungem aici. Depinde numai de noi dacă vom reuși să ieșim sau nu din acestă situație, deși e clar că ne va fi destul de greu. Este important în special pentru moralul nostru să ne ridicăm de pe această poziție a clasamentului. Nu pot să vorbesc despre remanieri, este un lucru care trebuie discutat la rece, nu la cald. Deocamdată, conducerea nu ne-a spus nimic înainte de meci, dar aceste discuții le vom avea cu siguranță în zilele următoare”, spunea imediat după ultimul fluier al derby-ului de pe Bega Cristi Todea, antrenorul principal al „Bătrânei Doamne”.

Iar conducerea a mutat cu…pachete de prime pentru următoarele trei meciuri oficiale. Înainte de primul antrenament al săptămânii, șefii grupării fanion ai Aradului le-au comunicat jucătorilor câți bani pot câștiga dacă le înving pe Știința Miroslava și Foresta Suceava în campionat, dar și pe CS Afumați în 16-imile Cupei României. Trei victorii înseamnă 2500 de lei în buzunarul fiecărui titular, 4 puncte și succesul din Cupă valorează 2000 de lei de căciulă, iar pentru 6 puncte și eșec la Afumați, jucătorii iau câte 1500 de lei. E vorba, probabil, de ultimul gest de mărinimie din partea conducerii UTA-ei pentru un vestiar ce a clacat lamentabil până acum, iar în caz că rezultatele, de altfel premiate cu bani frumoși, nu vor fi cele așteptate se va întoarce – probabil – foaia. De menționat că primele obișnuite la victorie sunt de 600 de lei de titular acasă și 800 de lei, în deplasare.

Primul prilej de revanșă a utiștilor e sâmbătă dimineață, la Șiria, acolo unde ajunge Știința Miroslava. Nou promovata din județul Iași are exact același număr de puncte în clasamentul ligii secunde, așa că e un adevărat derby al suferinței. Apoi, miercuri, de la ora 14,30, „roș-albii” intră pe teren la Afumați pentru a încerca să-și ia biletele pentru optimile Cupei în fața ilfovenilor lui Neagu, pentru ca apoi să călătorească direct la Suceava, pentru un alt meci direct cu o codașă.

Altfel, e posibil ca UTA să nu poată aborda cu tot lotul valid aceste partide. Adili are probleme la gleznă, Scutaru la unul dintre degetele pe care a fost călcat la Timișoara, iar Cârstocea acuză dureri la mușchii inghinali, dureri care – de altfel – l-au și făcut să rateze derby-ul de duminica trecută.









59 comentarii

  1. Schimbați antrenorul si penalizati ucătorii nu-i stimulați.un angajat care nu produce nimic nu este platit, iar un conducător care nu își face treaba este schimbat.

    0
    0
    1. Nu au de ce sa schimbe antrenorul avand in vedere ca ,,Dulaul” este cea mai buna solutie in momentul de față insa din achizițiile eșuate din aceasta vara ar trebui sa ramana 3 oameni care chiar au arătat ceva.

      0
      0
  2. E bine că test psihic !! Sunt jucători care mai repede joaca bine pe o lada de bere decât pe contract platit la timp . Au pierdut noțiunea de normalitate financiara pe la alte cluburi. !!

    0
    0
  3. Bvvvvv fara cuvinte prime sa batem codasele de langa noi , rau am ajuns amezi pr situatia care neau adus trebuie amendati aceste fosile , le ajunge salarul acum le dam prime sa bata pe miroslava si suceava bvvvv

    0
    0
  4. Prime?Cu Miroslava si cu Suceava pe care sezonul trecut o ajutau?Le-as da eu ”prima la dreapta”si eject!
    Prime la retrogradare?Asta trebuia de la inceput.Salarii mici si prime de joc mari!
    Din penibil,in penibil.Oare ce surprize ne mai asteapta?Oare Ionut Popa?Dupa Tion.ro,este pe faras si Robu nu il mai sustine…..

    0
    0
  5. Dar daca nu ating nici unul din obiective in cele 3 meciuri ? Exista in DEX si cuvantul penalizare !!! Pot fi penalizati ” in oglinda ” cum sunt propuse si stimulentele , adica sa li se ia ce sa propus sa le dea !!!

    0
    0
  6. Probabil banii impinsi de primarie trebuie cheltuiti cumva. Asta e singura explicatie sa maresti primele la niste bandicapati care se bat pentru evitarea retrogradarii!
    Datii afara pe toti dupa umilinta asta ca nu merita sa mai poarte aceste tricouri !
    Nu suporterii care s-au batut au facut Aradul de eas ci panaramele astea care fac de ras acest nume !
    Daca aveau si ei “coae” trageau de ei pana la epuizare macar meciul asta , asa nu are rost sa ii mai vedem. Pot sa mearga sa joace pentru “ fetitele” de pe Bega !

    0
    0
    1. Tin sa te contrazic: atat jucatorii, cat si suporterii au facut de ras Aradul. O sa-mi dati cu minus, dar actele de huliganism precum cele de duminica nu mai apartin de prezent – indiferent de rivalitatea istorica dintre cele doua echipe/galerii. Va plangeti ca fotbalul romanesc se scalda in mizerie, dar omiteti sa vedeti ca si voi sunteti parte a mecanismului care perpetueaza aceasta mizerie.

      0
      0
      1. Nici eu nu sunt deacord cu bătaia pe stadioane, dar crede-ma daca nu săreau ai noștri primii ieșea foarte rău … ei se strangeau din ce in ce mai mulți la o poarta deschisă si păzită de 3 paznici…

        0
        0
      2. Nu stiu ce varsta ai TaiPan-e!Aceste cretinitati de razboinici,mullti care nici macar nu cunosc loturile, au aparut in anii 70,pornite de catre studenti aradeni la Timisoara!
        Pe vremea raposatului Ceasca,autobuzele cu suporterii Timisoreni,erau oprite la bariera de la Gostat Aradul Nou!De acolo pe jos pana la stadion UTA!
        La fel si suporterii aradeni cand ne deplasam la Timisoara!
        Doar ca acum mergi linistit si pe atunci erai gladiator!
        Confruntarile UTA-POLI,depaseau posibilitatile sistemului comunist si nici macar nu isi batea nimeni capul!Ca si acum,din pacate,totul era dictat politic!
        Juniorul Cheregi era trimis sa execute penalti,dupa o asteptare de 10-15 minute,timp in care telefoanele rosii se incingeau!Tribunele ardeau!Arbitrii erau marionete!Doar clipa a 9000 suporteri a facut sa nu iasa un razboi civil!
        Orice rivalitate ar fi,nu concep batai ai unor alcoolici montati de catre niste personaje auto-denumite lideri de galerie,care se provoaca pe net!
        Doritorii sa se intalneasca pe un camp intre Arad si Timisoara si nu au decat sa-si rupa capul!Iar jandarmeria sa asiste tacuta,pana se termina Ambulantele si SMURD-urile!
        Nu ne mandrim cu huliganii!Imi este rusine de aceasta situatie!Imi este rusine ca atitudinea de UTA ne face de ras!Imi este jena ca mi-e este frica de orice echipa de desculti care vin la victorie,mereu!
        Imi este rusine sa ma uit in ochii copilului meu,pe care il cresc in spirit UTA,la fel cum am fost si eu crescut.
        I-mi este rusine sa-i spun ca ne prabusim!Plange!Ce sa-i fac?Sa plang cu el?
        Sau sa-i spun ca anumiti idioti au iesit razand de pe teren,dupa Poli-UTA,batand palma?Give me five?Copiii spun lucruri traznite!Dar au dreptate!
        Mai batem si noi pe cineva?Putin probabil!
        Cel mai mult imi place de domnul Nelu Targoviste,care pana acum matura cu toata liga a 2-a,50 de pagini UTA,UTA,UTA!Acum smerit spune ca sa batem Miroslava si apoi mai vedem!Domnul Puiu Sibian,la fel!Dar despre Calarasiul lui Alexa?Se cam contramandeaza liga a 2-a?Alta configuratie?
        Pai?Cam despre ce vorbim?Despre orice,doar despre UTA nu!
        Afara cu elefantii si lui Todea sa nu-i mai fie indicata echipa!

        0
        0
  7. Daca tot sunt bani din bugetul public pentru UTA, acestia trebuie cheltuiti?.Oare pe gand o regandire a modului de impartire a banilor pentru sportul aradean? E normal asa cum e acum imens pentru UTA si Atletico si putin sau deloc pt alte sporturi?

    0
    0
    1. Judo, haltere, tenis de masa nu sunt si ele sporturi? Imi poate spune cineva cat au primit de la bugetul local? Am inteles( daca gresesc rog sa fiu corectat) ca UTA a primit peste 1 mulion de euro.

      0
      0
        1. Iar dai tu ordine pe aici? E firesc sa se regandeasca modul de impartire a banilor publici pt sportul aradean. Probabil tie ti se pare ca e normal sa ai buget de liga 1 si sa te bati pt a evita retrogradarea in liga 3. Dar logica nu e prietena ta!

          0
          0
        1. Pai daca vin atat de multi cum zici, o parte din nevoi sint acoperite din costul biletelor si abonamentelor. Si totusi pt sporturi in care s-au obtinut rezultate la nivel international nu ar fi normal sa se aloce mai multi bani? Daca tot e fotbalul sportul-rege sa se aloce un milion de euro si pentru Citizens din liga a 6-a parca!

          0
          0
          1. Cine e curios de alte sporturi? Hai sa imi fac echipa de oina ca e sport traditional romanesc si sa solicit bani de la primarie! Esti chiar asa de retardat sa iti dai seama ca bani trebuie dati la sporturile care atrag public ?

            0
            0
          2. Daca am o parere diferita de a ta nu inseamna ca sunt retardat. La fel de bine as putea spune si eu despre tine dar nu o fac pentru ca spre deosebire de tine eu sunt civilizat. Cred in continuare ca u e normal sa ai buget de liga 1 si sa te lupti pt evitarea retrogradarii in liga 3, inteligentule!

            0
            0
          3. Si vezi ca la oina ai concurenta. ACS Univest a primit pe 2017 15000 de lei.

            0
            0
  8. Conducere utista trebuie adus ANTRENOR DUR si PRICEPUT,CA DE MOLATICI E PLINA LUMEA…….Nu o sa retrogradam ca sunt alti ,,prosti,,dar ar trebui sanctionati jucatorii,nu premiati !!!!!Unii sunt doar imitatii de fotbalisti si nu vad rostul introducerii ca mijlocas a lui Polgar care doar lateral si inapoi paseaza cel mai mult…Foarte multi utisti nu se avanta in atac ca aproape scot limba dupa 50 m.Daca Todea tot face experiente,hai noi suporterii sa-i facem echipa standard ca el vad ca nu o nimereste….!Giro si Cosmine.,etc.+++ soptitii lui Dulau cu cine sa inceapa meciurile..!HAI UTA ca ne omori..!

    0
    0
  9. La un Liverpool-Manchester United unde rivalitatea este la fel de mare,niciodata nu o sa vezi scene cu batai,fumigene si mai stiu eu ce,numai la noi la romani sau altii de prin estul Europei.Consider ca la in meci de fotbal(sau alt sport) te duci ca la un spectacol sa-ti incurajezi echipa ,si la bine si la rau.

    0
    0
    1. Pe stadion!Dar in afara lui…….vai mama lor ce batalii cu morti si raniti!
      Sa nu uitam totusi de unde a inceput notiunea de „hooligans”!
      Pacat ca nu preluam nimic bun,doar ce este rau!Si nu numai in sport…..

      0
      0
  10. La cât sunt de blazați unii jucători nici dacă le dă 10000 de euro de căciulă nu se sinchisesc să arate că le pasă de UTA….auzi, cică prime cu ultimele clasate….incredibil…in ritmul ăsta arătăm că facem pe noi de frică la orice echipă no name cu care jucăm… Oare așa zișii fotbaliști actuali ai echipei UTA știu cum tremurau echipele adverse când veneau să joace la Arad? Unde e gloria de altădată , cu meciuri memorabile , cu Bubela ,Lovasz, Vânătoru, Țârban, Țârlea, Coraș, Himler, Sinescu, Szel, Gaica, Radu George,(doar câțiva pe care i-am văzut jucând)îmi cer scuze că nu i-am trecut pe toți , am scris repede și la nervi 🙁
    Oooo ce vremuri, ce fotbal!!!când ieșeau echipele de la vechile vestiare de sub teren …. ce atmosferă…Trist ce am fost și ce am ajuns…

    0
    0
  11. acum vorbesc pe aici toti corectii si sfintii de pe pamint . habar nu aveti ce inseamna UTA -poli !!!!

    0
    0
    1. Inseamna macel, bataie, injuraturi la greu adica VIOLENTA. Daca imi explici ce legatura au toate astea cu sportul e in regula. Un meci se joaca intre sportivi respectand niste reguli pe care daca le incalci esti pedepsit. Insa in tribune ajung din pacate si frustratii care in afara de a cauta galceava nu prea stiu altceva si atunci se ajunge la violenta: verbala si in unel cazuri chiar fizica.

      0
      0
      1. UTA – Poli inseamna traditie, rivalitate si, mai presus de toate, atasament fata de culorile ros-albe. Atat timp cat toate astea se manifesta sub forma scandarilor, coregrafiilor si bannerelor din peluze, UTA – Poli va ramane un eveniment celebrat de marea masa a iubitorilor de fotbal din vest. Daca doriti neaparat sa va luati la pumni si sa va satisfaceti orgoliile imberbe, o puteti oricand face in parcarile autostrazilor sau alte locuri pe care cu drag le frecventati.

        0
        0
  12. Antrenorii si jucatorii sa aduca bani de acasa la ce jalnic ne prezentam voi le mai dati prime epavele astea nu merita nici apa de dus la gara cu ei sa nuii mai vedem

    0
    0
    1. Conducerea administrativa , patronatul si Falca vor primi prime duble pentru performanta de a iesi din zona retrogradarii.Dar nu vom retrograda pentru ca ASA Tg. Mures este in faliment si locul 16 ramane in B.

      0
      0
    1. UTA are doar 8 angajati. Restul sunt pe barba mea. Cand ma prinde eu raspund, nu voi cei ce dati din taste, gura sau pumni. Se plateste ce zic eu, pana una alta…deci inclusiv salarìi mascate sub forma unor contracte civile. Pana intervin institutiile statulului bucurati-va de beneficii, iar daca o sa cad pe parnaie sa ma alegeti si de acolo deoarece sunt in mod evident nevinovat, deoarece DNA-ul si DIICOT-ul fac dosare politice. Se stie, chiar si Dragnea zice asta… V-am pupat pe portofele 😉

      0
      0
      1. Nu vrei tu cumva sa pui umarul la reaparitia revistei URZICA?Ai fi in top!Cei 10 Ron/pers la transportul „gratuit” al suporterilor,fara nici o chitanta,tot in jebul tau au intrat?Sa-ti cumperi medicamente si coroane de acei bani!
        Hai ca incepi sa-mi placi!

        0
        0
          1. Nu @dascalul!Gresit am punctat!As fi vrut sa nu scriu asta!
            Din motive obiective,nu am putut fi prezent si nici semnal internet nu aveam prea bun!Abia,abia prindeam cate un live-text!
            Dar fiul meu cel mai mare a plecat cu emotiile mele,la drum!
            Prima impresie:10 Ron la urcare in autocar!Promis transport gratuit!Ok!Sa fie!Copilul meu,este sportiv de mare performanta intr-o alta bransa!A fost singur la barajele cu Calarasi si Voluntari!
            Este la majorat!Dar ce drumuri halucinante!Rupti de beti,vomitari,opriri la urinare!Asta nu este galerie!
            Spre Timisoara!Orbi de beti,deja inainte de a ajunge la Cimisoara!Cativa nici nu au apucat sa asiste la meci!Somn profund!
            Iar cei care si-au mai putut goli vezicile,au facut-o pe aleea din parcarea Liceului Sportiv Banatul,din spatele stadionului!Fosta locatie a scolii de soferi,cu rampe!
            La retur spre Arad,mai rau!Come alcoolice!
            La asta trebuie sa apara cu comunicate imberbe,cei care se considera lideri de galerie!Pe ei nu i-i intereseaza campionatul!Ci doar imbecilitatea de a se bate,de a vandaliza!Cand au mers cu trenul,prima comanda era „inarmati-va”cu pietre de pe calea ferata din gara Tm!
            O gramada de copii directionati de cativa alcoolici,pe care daca i-ai intreba despre UTA,ar deschide internetul!Trist!

            0
            0
    1. Doamne fereste despre Iohanut Popa!Ar fi cantecul lebedei,dar el mereu cu traista plina ca si Hopa Mitica!

      0
      0
  13. incredibil!!! de cate ori intru aici cu convingerea ca nimic nu ma mai poate mira in legatura cu sleahta asta antifotbal, toutsi de fiecare data raman cu gura cascata. Unde s-a ajuns? Sa promiti prime la derbedei pt victorii cu satele de mitici din jurul Bucurestiului si marile derbyuri cu plaiesii aia moldoveni care au fost ciuca batailor in aproape toate partidele jucate pana acum? Pana unde poate ajunge nesimtirea marilor conducatori ai acestei haite penibile ce paraziteaza Aradul? Chiar nu va e rusine de nimeni? La orice alta echipa normala salariile si primele erau blocate de multa vreme pentru lipsa unei performante minime de bun simt, iar acestor panarame li se promite prime sa bata pe outsiderii campionatului?:)))))))

    sau li se promite asa de ochii lumii ca oricum stiu ca nu vor trebui sa scoata banul din buzunar? La astia le poti promite si cate un Lamborghini pt o victorie cu Vointa Macea, oricum nu vor juca pentru ca NU SUNT IN STARE. Valoare zero, retrogradare sigura!

    Sumele nici macar nu mai au unde sa le directioneze, au distrus tot ce a fost sport de echipa in Arad: baschet masculin, handbal masculin si feminin, baschetul feminin e la retrogradare, echipa de polo in pragul desfiintarii, voleiul a disparut demult…ce mai, Aradul e radiat de harta sportiva a tarii.

    0
    0
    1. Nu @utu!Banii trebuiau blocati deja dupa Metaloglobus!Era evidenta neputinta!Ca sa nu spun reavointa!
      Repet,cu riscul de a intra in ilaritate:salarii ponderate si prime sanatoase!
      Dar si amenzi usturatoare in caz contrar!De asemenea,penalizari pecuniare drastice in cazul cartonaselor,luate fara rost!Vezi Ciuca si acum Curtuius la Timisoara!Ce treaba avea Marius sa raspunda provocarilor lui Mera?Si asa i-a cam dat peste barba!
      Problema mare este ca „Blandul Ben”,Curtuius,care nu se cearta cu nimeni,are mai multe cartonase decat assisturi sau goluri!Si va sta garantat 2 etape „acasa”,la Hotel Claas,privind la TV!

      0
      0
  14. Cum fur banii aradenilor prin sport e doar responsabilitatea mea!. Daca aveti vreo problema depuneti plangere insotita de dovezi. Daca vreti sa-i furati voi, pesedistilor, atunci candidati impotriva mea si ajungeti la cascaval, ca va predau si palmaresul si brandul si oamenii idealisti ce se bat pe stadioane pentru culori, pe care eu sincer nu-i inteleg dar ii accept si m-am imprietenit conjunctural cu ei. O spun de ani de zile, UTA SUNT EU!

    0
    0
        1. Luciane,nu edita acum ceea ce scriu!Ramane intre noi!Oricum vreau sa ne intalnim!
          Te urmaresc de foarte mult timp!De la ortografie,pana la expresii proprii uzuale sau particulare!Gramatica perfecta a unui om care scrie mult si corect,atat pe plan sportiv cat si politic!
          Tocmai asta mi-a dat de gandit!Cine oare ar sti,in afara de satira,atatea dedesubturi?Cine are setat sistemul pe comentarii noi,la care raspunde instant?
          Esti de laudat!Tu vezi vizualizarile site-ului?Mii!Reteta succesului este amestecul subiectelor reale,cu cele Can-Can!Si un fel de forum lasat liber pana la o anumita limita!
          V-ati gandit vreodata sa scoateti un mic ziar gen Fotbal Vest?Cred ca ar fi Best Seller!Nu Saller!

          0
          0
          1. eu nu scriu cu alt nume … de exemplu eu habar nu am cati angajati are clubul UTA si multe altele … nici nu ma intereseaza…

            0
            0
  15. Avem meciuri grele, chiar cu pretendentele noastre la retrogradare, la cum merge echipa de slabut !!!? Macar de iar motiva prin reconpensa asta de bani, dar vorba aia, nu joaca banii, joaca jucatorii prin valoarea lor ceea ce nu prea sa vazut de etape bune . Sa speram ca vom bate pe Miroslava intai si dupa aia mai vedem !!!

    0
    0
    1. Trebuie inclus si un meci amical, gen cel cu Ghioroc, si marit pachetul la 4 victorii din 4!!! Halal conducere!

      0
      0
  16. Mda… se pare că fotbaliștii au uitat să joace, iar suporterii să încurajeze. Joacă fotbalistul prost? Suporterul înjură conducerea. A echipei, a orașului, a județului, iar din când în când „Băsescu e de vină”. Oricât ar fi un antrenor de slab, ce-l face pe fotbalist să uite să facă o preluare, să dea o pasă, să „moară” pe teren pentru măria-sa suporterul? Dar pe suporter ce-l împiedică să-i incurajeze pe cei din arena cărora le pretinde atâtea și atâtea în numele biletului plătit ori a răgușelii contactate? E clar ca n-or fi toți Gerard și nici că vom învăța vreodată You never walk alone, dar putem fi oameni normali, altfel e clar că ne lipsește ceva la bibilică…

    0
    0
  17. Poate mai exista in presa de sport arădeană urme ale unor meciuri din anii 61/62 Sa vedeți acolo o selecționata. UTA – STIINTA Timiș. care reprezenta Banatul !! Jucau la UTA METKAS , TARLEA un fundaș PECIKAN. .La ei LERETER Tănase Mitaru Manolache.. Atunci UTA era copiata și stimata de timișoreni!! Presa putea arata și lucrurile bune intre vecini.Corespondent sportiv pt. Arad pe care abia îl așteptăm lunea la coada la ziar era ST.IACOB. !!

    0
    0
  18. Absurd. Ei sunt datori cu niste fotbal până peste cap dar acum au si sistem special de prime. Sau poate sunt eu absurd…

    0
    0
  19. Sa vina L.Rosu cu Todea secund. Sa ntre in teren cei mai buni din primul minut, chiar daca in minutul 30 ii schimbi din cauza accidentarilor. Alfel, L3 ne asteapta.

    0
    0
  20. Dupa ce vor elimina pe Feynoord Roterdam, vor primi si Citizens. Deocamdata joaca cu Feynoord…Horia:)

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button