National Sebis

Sebișul s-a despărțit de Pâslaru, Dică e accidentat



Odată cu antrenorul Alin Chița, de la Național Sebiș a plecat și unul dintre fotbaliștii sosiți în această vară. Este vorba despre Robert Pâslaru, un mijlocaș polivalent originar din Constanța, care nu s-a acomodat pe malul Crișului Alb. De altfel, acesta a evoluat doar sporadic în „alb-albastru” și: „Am ținut cont de doleanța jucătorului de a pleca și am reziliat de comun acord contractul cu el. Avem destule variante în linia mediană, unii fotbaliști chiar nici nu au avut ocazia să arate ceea ce pot, dar le va veni rândul”,  a menționat managerul grupării de pe Crișul Alb, Călin Cojocaru.

De altfel, acesta a coborât și în iarbă, alături de Cosmin Merșca, pentru a acoperi golul lăsat de Chița. Sebișenii au avut parte de etapă liberă în weekend, iar vineri se deplasează pe terenul „lanternei roșii”, Mama Mia Becicherecu Mic. Partida va fi abordată fără cel mai important jucător al echipei, care s-a accidentat pe finalul confruntării de la Reșița. „Din păcate, Emil Dică a suferit o ruptură musculară, dar deja e mai bine. S-ar putea să reintre la antrenamente pe finalul săptămânii, dacă nu cel târziu săptămâna viitoare”, a mai spus Cojocaru.

În cele opt runde scurse din seria a IV-a a Ligii a 3-a, Național Sebiș a strâns 11 puncte și se află la tot atâtea distanță de liderul ACS Șirineasa. Formația din Valea Jiului are – însă – un meci mai mult disputat.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button