Baschet

Eșec și în campionat pe Bega: SCM Timişoara – FCC ICIM Arad 73-63





FCC ICIM Arad a mai încheiat un meci fără succes în această stagiune a Ligii Naţionale de Baschet Feminin. La Timişoara, arădencele au mai pierdut odată în faţa celor de la SCM după eşecul din Cupă o partidă destul de echilibrată. Au fost două sferturi egale, unul câştigat la limită de gazde, iar cel de-al treilea a făcut – practic – diferenţa.

Chiar dacă trupa lui Bogdan Bulj a avut în componenţă patru jucătoare care au marcat peste 10 puncte fiecare, gazdele au fost mai complete, statistica arătând o superioritate a timişorencelor, mai ales la capitolul recuperări. Printre cele mai bune jucătoare de pe teren a fost chiar arădeanca Monika Brosovszky, un simbol al ICIM-ului, care – însă – a ajuns să îmbrace tricoul rivalei de pe Bega.

Iar un eşec e un eşec, indiferent de scor şi suporterii arădeni încă aşteaptă primul succes al fostei campioane în acest campionat, iar acesta se naşte greu. Cert este că se anunţă o stagiune mult mai dificilă pentru FCC ICIM Arad decât precedenta, deşi previziunile păreau ceva mai optimiste.

Formații și marcatoare:

Timişoara: Conwright 16 (2×3), Burdgess 13, Lloyd 11 (1×3), Brosovszky 9 (2×3), Kiriienko 9, Ardelean 8, Young 3, Pop 2, Bota 2

FCC ICIM Arad: Wingate 18, Montgomery 15 (2×3), Tavic 12 (1×3), Nagy 11, Mercea 5 (1×3), Ferenczi 2









2 comentarii

  1. Sub orice critică. Demisia lu Bulj, e inacceptabil sa te prezinți in halul ăsta după nu știu câte etape doar cu înfrângeri

    0
    0
  2. Nu antrenorul e problema,ci lotul subtire de jucatoare.La ora actuala jucam cu doar 3 „straniere”,deoarece in locul lui Vernet nu a venit nimeni(bine ca Alba Iulia de exemplu,a gasit rapid un antrenor si 2 jucatoare bune ca sa faca schimbari)si noi nu reusim sa gasim un pivot bun.In plus,din 4 meciuri in actualul campionat Hadzovic a evoluat doar in cel cu Cluj,datorita problemei cu genunchiul.Nu e vina ei,bineinteles(desi e de asteptat ca la varsta ei ca acest gen de accidentari sa ne priveze de serviciile ei tot mai des),dar in opinia mea echipa nu mai poate continua in acest mod(fara coordonator clasic si pivot inalt si puternic)pentru ca ne afundam tot mai mult in mediocritate.Norocul nostru ca se intrerupe campionatul dupa meciul cu Satu Mare(pentru meciurile Nationalei)ca altfel ajungeam sa-i multumim lui Catalin Tanase pentru ca a retras Targoviste din campionat si astfel au mai ramas doar 10 echipe.Poate e un pic de exagerare in ultima mea afirmatie,dar eu cred ca cel care conduce destinele acestui club ar trebui sa rezolve aceste probleme altfel riscam sa ne afundam si mai mult in mediocritate si sa ajungem la al 3-lea sezon consecutiv ratat.
    P.S. MONI BROSOVSZKY ne-a demonstrat ieri de ce trebuia sa faca parte in acest sezon din lotul ICIM ARAD.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button